Pompierii militari din cadrul Secției Dragalina au fost solicitați astăzi în jurul orei 12.00 să intervină intr-o stație de carburanți de pe Autostrada Soarelui, km 88, pentru salvarea unei pisicuțe, rămasă blocată în compartimentul motor al unui vehicul staționat.
Un echipaj de pompierii a ajuns repede la locul intervenţiei cu o autospecială de descarcerare și în aproximativ 20 de minute micul animal era eliberat.
S-a intervenit in avest caz cu un cric si alte echipamente specifice, a fost ridicată mașina de la sol, astfel încât un coleg să lucreze de sub autoturism, iar un altul a oferit sprijin și ghidaj de deasupra.
O doamnă, iubitoare de animale, a auzit pisica miorlaind și nu a stat pe gânduri, a cerut sprijin pompierilor, care au venit negreșit.
Acum toată lumea e bine, iar în stația de carburanți s-a făcut din nou liniște.