Connect with us

Știri

“Pirații rutieri”, depistați de polițiștii călărășeni

Published

on

În perioada 1 – 4 august 2019, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 9 autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 5 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au controlat peste 400 de autovehicule, fiind aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 la O.U.G. nr. 195/2002, 9 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 56 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.
Totodată, au fost efectuate 282 de testări cu aparatul etilotest, iar ca măsura complementara, în cazul a 5 șoferi s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
La nivel național, acțiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *