PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELĂCIUNE

 

La această oră, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași efectuează 32 de percheziții domiciliare, în județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Călărași, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii înșelăciune.

Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2020, mai multe persoane ar fi declarat în fals activitatea desfășurată și ar fi primit, fără drept, indemnizații pentru drepturile de autor în perioada stării de urgență/alertă.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 200.000 de euro.

Polițiștii vor pune în aplicare 44 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Deputat AUR de Călărași avertizează: „Românii, predați recuperatorilor de creanțe”

Un deputat AUR din județul Călărași lansează un avertisment dur

Autobuzele electrice din Oltenița, la dispoziția publicului pentru Ziua Marinei și Adormirea Maicii Domnului

Primăria Municipiului Oltenița pune la dispoziția locuitorilor și vizitatorilor autobuze