Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 543

Știri

Percheziții DIICOT în județul Călărași și alte șapte zone din țară, într-un dosar de criminalitate organizată! 40 de persoane sunt anchetate

Published

on

Astăzi, 10 decembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, în colaborare cu ofițeri din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat 47 de percheziții domiciliare. Mandatele au fost puse în aplicare în municipiul București și județele Cluj, Satu Mare, Olt, Călărași, Brașov, Ilfov și Maramureș, în cadrul unui dosar penal ce vizează multiple infracțiuni, inclusiv constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, spălare de bani și înșelăciune.

Ancheta vizează o rețea infracțională formată inițial în toamna anului 2021, constituită din patru persoane, cărora li s-au alăturat ulterior alți 28 de membri. Gruparea a operat coordonat până în decembrie 2024, având ca scop obținerea de beneficii financiare semnificative prin falsificarea documentelor și vânzarea frauduloasă a terenurilor aparținând unor societăți comerciale inactive sau cu acționariat preponderent străin.

Prejudiciul estimat depășește 13,7 milioane de euro și include, printre altele, suma obținută din vânzarea unui teren al statului român evaluat la 469.300 de euro, precum și peste 1,8 milioane de dolari și 60.000 de euro din conturile altor entități comerciale.

„Punerea în executare a planului infracțional de către membrii grupării de criminalitate organizată, a presupus, falsificarea unor înscrisuri și folosirea lor în fața mai multor instituții publice ori persoane care exercită servicii de interes public (funcționari ONRC, notari, executori, funcționari ANCPI), ceea ce a condus la emiterea de înscrisuri oficiale false de care făptuitorii au uzat ulterior dobândind în mod fraudulos calități în cadrul respectivelor societăți”, relatează autoritățile. 

Advertisement

Peste 40 de persoane vor fi conduse la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri. Autoritățile au precizat că cercetările sunt în desfășurare și că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași încheie anul cu un mesaj pentru comunitate: „Deschidem un nou capitol, plin de promisiuni”

Published

on

Finalul de an aduce un mesaj cald și optimist din partea Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu, care a transmis public mulțumiri cititorilor, colaboratorilor și tuturor celor care au trecut pragul instituției în 2025.

Reprezentanții bibliotecii vorbesc despre un an plin de întâlniri, idei, ateliere, activități culturale, proiecte de film, vizite și momente de descoperire, subliniind că biblioteca a devenit un spațiu viu, al bucuriei de a fi împreună și al pasiunii pentru lectură.

„La cumpăna dintre ani, gândurile noastre se îndreaptă către toți cei care, într-un fel sau altul, au făcut parte din viața bibliotecii”, este mesajul transmis comunității. Pentru iubitorii de carte, instituția își exprimă dorința ca noul an să aducă volume memorabile, autori care pun pe gânduri și povești care rămân în suflet.

Privind spre 2026, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” își propune să rămână „o a doua casă” pentru cititori, un loc al curiozității, inspirației și eleganței cuvintelor. Totodată, conducerea instituției mulțumește partenerilor și colaboratorilor pentru implicare și își exprimă dorința de a continua împreună proiectele culturale și educaționale.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Călărași, octombrie 2025: fabricile produc mai mult, dar județul pierde oameni

Published

on

Județul Călărași a înregistrat în luna octombrie 2025 o evoluție economică mixtă, cu creșteri consistente în industrie, dar și cu scăderi vizibile în turism și un spor natural negativ, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică – Direcția Regională de Statistică Călărași.

Industrie în creștere accelerată

Producția industrială realizată în luna octombrie 2025 a crescut cu 19,8% față de luna precedentă și cu 11,2% comparativ cu octombrie 2024. Pe primele zece luni ale anului, industria județului a consemnat un avans de 2,1% față de perioada similară a anului trecut.
Industria prelucrătoare domină clar structura producției, cu o pondere de 99,9%, cele mai importante contribuții venind din fabricarea produselor chimice, a substanțelor și produselor din materiale plastice, precum și din industria alimentară.

Salarii peste media din 2024

Câștigul salarial mediu brut în județ a ajuns la 7.482 lei, iar cel net la 4.473 lei, în ușoară creștere față de luna septembrie, dar sub nivelul din octombrie 2024. Cele mai mari salarii s-au înregistrat în servicii, iar cele mai mici în agricultură.

Șomajul, ușor în creștere

La finalul lunii octombrie 2025, în evidențele AJOFM Călărași figurau 4.374 de șomeri, cu 155 mai mulți decât în septembrie. Rata șomajului a ajuns la 5,6%, peste media lunii precedente. Aproape 91% dintre șomeri provin din rândul persoanelor cu studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Advertisement

Turismul, pe un trend descendent

Sectorul turistic rămâne unul vulnerabil. Indicele de utilizare netă a capacităților de cazare a fost de doar 16,4%, în scădere atât față de luna anterioară, cât și față de octombrie 2024. Numărul sosirilor turiștilor a scăzut cu peste 43% comparativ cu septembrie, iar numărul înnoptărilor cu aproape 23% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Demografie: spor natural negativ

Datele demografice indică o situație îngrijorătoare. În luna octombrie s-au înregistrat 191 de nașteri, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 321, rezultând un spor natural negativ de -130 persoane. Mortalitatea generală a crescut, iar numărul divorțurilor a fost mai mare decât în luna similară din 2024.

Comerț exterior: exporturile cresc

Exporturile județului au totalizat 47,3 milioane euro, iar importurile 42,5 milioane euro, rezultând un sold pozitiv al balanței comerciale de +4,8 milioane euro. Principalii parteneri externi la export au fost Italia, Germania și Olanda.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Cantina de Ajutor Social din Călărași: sprijin alimentar pentru peste 130 de persoane vulnerabile, la final de an

Published

on

Cantina de Ajutor Social, serviciu aflat în subordinea Primăria Municipiului Călărași, continuă și în acest an acțiunile dedicate persoanelor vulnerabile din comunitate. Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, aproximativ 136 de persoane vor beneficia de pachete alimentare, printre care se numără și opt persoane fără adăpost, cazate temporar în adăpostul de urgență pe timpul nopții.

Distribuirea pachetelor este programată pentru 30 decembrie, în intervalul 11:30 – 15:00, la sediul Cantinei de Ajutor Social. Alimentele sunt gândite să acopere necesarul pentru perioada 30 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026.

Conținutul pachetelor include produse din carne și lactate, conserve, dulciuri și fructe, valoarea unui pachet alimentar fiind de 198 de lei.

De serviciile Cantinei de Ajutor Social pot beneficia, conform Legii nr. 208/1997 și hotărârilor Consiliului Local Călărași, persoanele sau familiile cu venituri reduse, cele aflate în situații medicale speciale, pensionarii izolați social fără susținători legali, persoanele cu handicap sau boli cronice, copiii până la 18 ani aflați în întreținerea familiilor eligibile, precum și persoanele fără venituri temporare, pentru o perioadă de maximum 90 de zile pe an.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading