Pensiile vor fi distribuite în ianuarie cu două zile întârziere

În luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va face cu două zile întârziere, informează Poșta Română. Potrivit reprezentanților instituției, acest lucru se va întâmpla pentru că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile sale începând cu 4 ianuarie.

Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate.

„Partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an”, precizează sursa citată.

Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile.

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:

  • la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;
  • la ghișeele subunităților poștale: până în data de 19 ianuarie 2022.

„Salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt, având în vedere situația specială în care ne aflăm în luna ianurie, ca urmare a închiderii de an din instituțiile statului”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poştei Române.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Primărița din Cuza Vodă rupe tăcerea: „NU am mărit taxele pe 2026!”

Cuza Vodă fierbe după apariția unor informații false legate de

Ceai dietetic – luptă eficient împotriva obezității, adjuvant digestiv și glicemic

CEAIUL DIETETIC ȘI BENEFICIILE SALE Acest remediu naturist vine în