Pensiile speciale de peste 7.001 lei vor fi impozitate cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă. Iată ce spune deputatul Vrăjitoru

Pensiile speciale de peste 7.001 lei vor fi impozitate cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă

Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Au fost înregistrate 307 de voturi „pentru” şi unul ‘împotrivă’.

Deputatul PSD Sorin Vrăjitoru a publicat în cursul acestei zile, pe pagina personală de Facebook, un mesaj în care anunță că pensiile speciale vor fi tăiată.

“Am votat astazi impozitarea drastica (cu 85%) a pensiilor speciale! Nu exista pensionari “mai speciali” decat ceilalti! Practic, acum toate pensiile (si ale magistratilor, parlamentarilor, diplomatilor, militarilor) se supun acelorasi reguli si impozite! Banii recuperati speram ca se vor duce acolo unde este mare nevoie de ei: catre alocatii si pensii obisnuite care nu reflecta nivelul de munca depus in zeci de ani.
Personal, cred ca aceasta legea, supusa acum judecatii CCR, elimina niste discrepante si mai cred era o masura demult asteptata. Cred, de asemenea, ca alocatiile trebuie dublate si ca pensiile trebuie majorate cu 40%!”, – scrie deputatul calarasean pe pagina publică de Facebook

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Polițiștii călărășeni desfășoară activități de conştientizare şi responsabilizare a pietonilor și bicicliștilor

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI Polițiștii din cadrul Serviciului
pod 4 calarasi

Podul de la Călărași, pe DN 3 B, intră în reparații capitale: Investiție de 100 de milioane lei

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp CNAIR au anunțat că Podul