Connect with us

Știri

Patru zile rămase până când Biblioteca Județeană Călărași dă startul Festivalului de Paște. Ce surprize au pregătit organizatorii

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Au mai rămas patru zile până la Festivalul de Paște organizat de Biblioteca Județeană Călărași, unde indiferent de vârstă călărășenii pot participa la 10 ore de activități cu ocazia sărbătorilor pascale – de la ateliere de încondeiat ouă sau vânătoare de ouă, până la spectacole de muzică, de magie sau de teatru. Festivalul va avea loc pe 27 aprilie, pe platoul din fața bibliotecii, între orele 10:00 și 20:00. 

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” promovează de această dată două evenimente ce vor avea loc la ora 15:00 și 16:00. E vorba de teatrul de păpuși „Iepurașul de paște” și despre un spectacol de magie. 

„Iepurașul de Paște îndeplinește dorințe, însă pentru îndeplinirea acestora trebuie sa avem măcar un ou roșu! Și de la cine poate primi Iepurașul niște ouă, dacă nu de la Găinușa Veselă? În drumul său prin pădure spre Găinușă, Iepurașul nostru se întâlnește cu Lupul, Ursul și alte personaje vesele”, povestesc organizatorii. Teatrul de păpuși va avea loc de la ora 15:00. 

Advertisement

De la ora 16:00 va avea loc spectacolul de magie – un spectacol de magie „care aduce bucurie, creat pentru copii și familii, plin cu zâmbete, trucuri și multe alte surprize!”. 

Participarea la Festivalul de Paște și la toate aceste evenimente de pe parcursul zilei este gratuită. Programul evenimentului, pe Călărași Press

Advertisement

Știri

Lacrimi de bucurie! 21.000 lei vor ajunge la cele trei cazuri care au sensibilizat susținătorii Cupei Speranței

Published

on

Într-o perioadă în care discursurile politice sunt omniprezente și promisiunile electorale abundă spațiul public, apar și lucruri bune care dau o rază de speranță. În perioada 20-28 aprilie, Realitatea din Călărași, împreună cu Primăria Municipiului Călărași, a fost gazda celui mai mare și important turneu caritabil de fotbal pentru amatori din județul nostru, Cupa Speranței.

Leonida Jecu, organizatorul acestui eveniment caritabil, a fost impresionat de implicarea comunității, subliniind că, deși evenimentul a fost puțin mediatizat și ignorat de majoritatea politicienilor, el a reprezentat o dovadă clară a solidarității și empatiei călărășenilor. Peste 150 de participanți și sute de spectatori au confirmat succesul și impactul acestui turneu.

„Am plâns de bucurie și emoție la finalul turneului”, a mărturisit Jecu, subliniind că este mândru de faptul că, de șase ani, reușește să aducă la bun sfârșit acest eveniment, doar cu ajutorul prietenilor și fără compromisuri.

“Plâng de fiecare dată la finalul turneelor, de bucurie că Leo, un om simplu, fără susţinere politică, fără bani publici, doar cu ajutorul prietenilor adevăraţi, reuşeşte de şase ani să ducă la bun sfârşit singurul eveniment destinat călărăşenilor simpli ca şi el. Fără compromisuri și fără să lingă clanţe” – scrie Leonida Jecu.

Advertisement

Mulțumiri speciale au fost adresate celor 12 echipe înscrise la turneul caritabil, precum și părintelui protopop Dinu Vasile Viorel și politicienilor locali care au sprijinit inițiativa. De asemenea, un gând aparte de recunoștință a fost adresat deputatului Daniel Florea, singurul politician căruia i-a păsat de acest eveniment.

Echipele înscrise: Sporting Călărași – Komora Călărași – Digi Călărași – Drunk Team Călărași – Sport Team Călărași – United Călărași – Friends Team Călărași – AS Polis – Impact Roseţi – Old Team Călăraşi – Saint Gobain Călăraşi – Setaco Călăraşi;

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Primele rezultate ale tragediei din Spanțov. Macroul consumat, principala cauză

Published

on

Apar noi detalii despre cazul tragediei în care o fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce au consumat pește la o masă, în a doua zi de Florii.

Conform rapoartelor Direcției Sanitar Veterinare, cazul tragic al fetiței din județul Călărași, care a pierit în urma consumului de pește, a indicat o contaminare a alimentelor cu bacterii în cantități periculoase.

Conform informațiilor obținute de la libertatea.ro, analizele realizate asupra probelor prelevate atât din magazinul local cât și din frigiderul familiei au indicat prezența unui nivel anormale de bacterii, inclusiv klebsiella și salmonella, ce depășesc limitele permise.

În prezent, autoritățile așteaptă rezultatele ulterioare ale analizelor efectuate de către Direcția Sanitară Veterinară și cele ale probelor prelevate de Direcția de Sănătate Publică.

Advertisement

Vă reamintim că o fetiță de 4 ani și bunica ei au murit, luni, a doua zi după Florii, după ce ar fi mâncat macrou congelat cumpărat de la magazinul din satul Spanțov.

Și familia crede același lucru, însă poliția a deschis o anchetă. Un apel la 112 dar luni dimineață anunță ca o fetiță de 4 ani era în stare de inconștiență. A fost dusă la Spitalul Județean Călărași, intubată, însă, a murit.

Alte câteva ore mai târziu, din casa aceleiași familii a sunat din nou la numărul de urgență 112. De această dată bunicii erau cei care se simțeau foarte rău.

Bunica în vârstă de 59 de ani și bunicul de 66 de ani au fost duși la spitalul municipal din Oltenița. Femeia a murit și ea în scurt timp.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Ecoaqua / Cartierul Măgureni, fără apă din cauza unei avarii

Published

on

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp

Municipiul Călărași se confruntă cu o avarie la rețeaua de distribuție a apei, generând oprirea alimentării în cartierul Măgureni. Situația a survenit la intersecția străzilor Petroșani și Păcii, iar echipele operatorului ECOAQUA SA Călărași sunt mobilizate pentru intervenții de urgență.

Conform informațiilor transmise de către operatorul local de apă și canalizare, avaria a fost semnalată la ora 15:30 și se estimează că lucrările de remediere vor dura între 3 și 4 ore. Astfel, locuitorii din cartierul Măgureni vor resimți întreruperea alimentării cu apă pe durata intervenției.

Ne confruntăm cu o situație urgentă la intersecția străzilor Petroșani și Păcii din municipiul Călărași, iar echipa noastră este deja pe teren pentru a remedia avaria cât mai rapid posibil“, au declarat reprezentanții ECOAQUA SA Călărași.

Advertisement

În cazul în care situația se modifică sau apar informații noi, vom revenii cu detalii prin intermediul canalului nostru de comunicare.

Continue Reading

Cele mai vizualizate