Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 12°C | Anul XI Nr. 532

Știri

Patru persoane reținute pentru furt calificat. Prejudiciu de 14.500 euro

Published

on

La data de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 8 percheziție, în municipiul București și în județele Ilfov și Giurgiu, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi sustras acumulatori cu capacitate mare de stocare.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada ianuarie – mai a.c., persoanele în cauză ar fi sustras acumulatori cu capacitate mare de stocare, din siturile de telefonie mobile ale operatorilor privați, ulterior, comercializându-i prin intermediul unor anunțuri postate pe internet.

În urma perchezițiilor au fost descoperiți și ridicați 32 de acumulatori sustrași din diferite situri, prejudiciul total, în cuantum de aproximativ 14.500 euro a fost recuperat în proporție de 60%.

5 persoane au fost conduse la sediul poliției, iar în urma administrării probatoriului, 4 persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 64 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Advertisement

La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și polițiști din Ilfov și Giurgiu.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul de specialitate a Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Procurorii au deschis dosar penal după scandalul din Unirea. Polițiștii sunt acuzați că au folosit forța în mod abuziv

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a deschis un dosar penal pentru cercetarea posibilei infracțiuni de „purtare abuzivă”, după incidentul violent care a avut loc duminică, 21 septembrie, în localitatea Unirea.

Potrivit datelor, ancheta a fost declanșată în urma unei sesizări din oficiu, după ce în spațiul public au apărut imagini și mărturii care indică o intervenție brutală a forțelor de ordine asupra mai multor localnici.

În document se arată că agenți de poliție din cadrul IPJ Călărași ar fi exercitat acte de violență fizică asupra unor persoane, provocându-le leziuni traumatice evaluate la 3-4 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatelor medico-legale.

Surse locale afirmă că totul ar fi pornit de la un apel la 112 pentru „muzică dată prea tare”, însă intervenția s-a transformat într-o scenă de violență: localnicii susțin că au fost trântiți la pământ, loviți cu genunchii în cap și amenințați cu pistoalele la bărbie.

Advertisement

Reprezentanții Parchetului precizează că în acest moment cercetările se desfășoară in rem (cu privire la faptă), pentru a stabili dacă a existat sau nu o faptă penală, și că nicio persoană nu are, deocamdată, calitatea de suspect sau inculpat.

„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci semnifică doar instituirea unui cadru procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs o faptă ce intră sub incidența legii penale”, se arată în comunicatul Parchetului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Căminul de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe” din Oltenița va fi modernizat cu fonduri elvețiene

Published

on

Administrația locală din municipiul Oltenița a obținut finanțare pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Căminului de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe”, prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, un pas important pentru îmbunătățirea condițiilor oferite seniorilor.

Proiectul a fost aprobat pentru finanțare în cadrul reuniunii Comitetului de Coordonare pentru Măsura Suport „Programul pentru eficiență energetică și energie regenerabilă”, desfășurată la data de 24 septembrie 2025.

Prin acest program, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de Cseke Attila, a semnat 11 noi contracte de finanțare, în valoare totală de 375,8 milioane de lei, pentru modernizarea, reabilitarea termică și eficientizarea energetică a mai multor instituții publice din România.

Finanțarea lucrărilor este asigurată în proporție de 85% prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, restul de 15% reprezentând contribuția beneficiarului local, potrivit ministrului dezvoltării.

Advertisement

„Aceste investiții contribuie la reducerea consumului de energie, la creșterea confortului beneficiarilor și la protejarea mediului, prin utilizarea surselor regenerabile de energie”, a precizat Cseke Attila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO. S-au strâns peste 40.000 de lei pentru micuța Daria! Călărașiul a demonstrat că are inimă mare

Published

on

Călărașiul a arătat, încă o dată, ce înseamnă puterea comunității. În cadrul evenimentului caritabil „Donează pentru Daria!”, organizat vineri, 10 octombrie, la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, s-au strâns peste 40.000 de lei, bani care vor ajunge la micuța Daria pentru a o ajuta în perioada de recuperare, imediat după externare.

Zeci de copii, părinți, sportivi și profesori au participat la Ziua Porților Deschise a Clubului Sportiv Municipal Călărași, transformată într-un adevărat maraton al solidarității. Prin achiziția biletelor umanitare de 20 de lei și prin donații suplimentare, fiecare gest a contat.

„Ne bucurăm enorm că oamenii au răspuns apelului nostru. Daria are nevoie de tratamente și îngrijire specială, iar acești bani vor fi direcționați integral către familie. Le mulțumim tuturor celor care au dăruit din inimă”, a transmis Valentin Anghel, directorul Clubului Sportiv Municipal.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Călărași și al Clubului Sportiv Municipal, iar emoția din sala Polivalentă a arătat că faptele bune unesc oamenii mai mult decât orice competiție.

„Călărașiul a dovedit că este o comunitate care se mobilizează atunci când cineva are nevoie de ajutor. Fiecare bilet cumpărat, fiecare zâmbet și fiecare gest de susținere a însemnat speranță pentru Daria și familia ei”, a declarat viceprimarul Gheorghe Stoian.

„Le mulțumim din suflet tuturor. Gesturile voastre ne dau putere. Daria va avea nevoie de sprijin și după externare, iar acești bani o vor ajuta să meargă mai departe, pas cu pas.”

Evenimentul „Donează pentru Daria!” rămâne o dovadă că, atunci când inimile se unesc, orice cauză devine posibilă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading