Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Patronul unui cunoscut local din Călărași, amenințat cu un briceag de o femeie

Published

on

Un incident șocant a avut loc luni dimineața, în interiorul localului H2O din municipiul Călărași. Patronul localului, Daniel Purcărea, a fost amenințat cu un cuțit de către o femeie care pretindea că trebuie să ia de la acesta o sumă de bani. Totul s-a întâmplat sub privirile încremenite ale clienților care se aflau pe terasă.

https://youtu.be/V7z7bVJNJBk

Agresoarea, identificată de oamenii legii ca fiind domiciliată pe raza localității Cuza Vodă, nu se află la primul astfel de gest.

Aceasta a coborât dintr-un autoturism pe care l-a luat la ocazie și s-a dus glonț la H2O cu gândul de a recupera cei 70.000 de euro pe care patronul acestui local i-ar avea de înapoiat.

Advertisement

Înarmată cu nu briceag, a intrat prin local fără nicio ezitare și îl caută cu privirea pe patron. În tot acest timp, în cealaltă mână, femeia transmitea live pe Facebook, repetând obsesiv că își vrea banii înapoi de la patron “pentru anii mâncați din viață”

Ajunsă la masa la care se afla patronul localului împreună cu alți doi bărbați, femeie a avut două intenții de a-l înjunghia pe Purcărea Daniel, dar care, din fericire, nu s-au materializat.

Contactat telefonic pentru o reacție, patronul localului spune că respectiva persoană are mai multe astfel de antecedente. “Deși nu are documente medicale care să ateste starea de sănătate, cu ușurintă se poate observa despre ce este vorba. I se pune pata pe câte unu și nu mai scapă…” spune Daniel Purcărea.

Incidentul a fost imediat raportat autorităților, iar poliția a intervenit la fața locului. Femeia a fost escortată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri, apoi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. A fost internată pe Secția de Psihiatrie a unității medicale, însă medicii nu au putut să o țină cu forța. Aceasta s-a externat la cerere iar acum se plimbă în libertate pe străzile orașului.

Am fost curioși să înțelegem ce a vrut să trăsnită femeia care a intrat cu cuțitul în localul din Călărași, așa că i-am dat un mesaj. A răspuns.

Advertisement
  • -Buna!
  • Mihaela: Bună
  •  Putem sa vorbim puțin, te rog?
  • Mihaela: Da
  • -Eu lucrez in presă și am văzut ca ieri s a întâmplat ceva intr un local din Calarasi
  • Mihaela: Dacă e în scris ca nu pot să vb acum
  • Mihaela: Așa…
  • Mihaela: Este știre?
  • -Și voiam sa te întreb ce s a întâmplat acolo
  • Mihaela: Poți să iei videoclipul dar vreun bani pe el
  • -Câți bani vrei?
  • Mihaela: Ca sunt cea care l-a filmat! 1000 lei
  • -Îmi dai un cont?
  • Mihaela: Da
  • -Dar ce s a întâmplat mai exact între tine și patronul de la bar ?
  • Mihaela: Vreau sa îmi scrii pe nr de telefon pe wasap.  Vorbim și îți dau detaliile.  Asa …pe aici nu știu cine ești… Și nu Bine sa dau cont bancar chiar asa…
  • -Și pe Whataspp ma cunoști?
  • Mihaela: O sa îți dau toată știrea. Cu detaliu. Da?
  • -Pai, dă-mi un mesaj vocal și explica mi și mie te rog ce s-a întâmplat
  • Mihaela: 0152 29 00 93 67. Nu pot așa. Întâi banii.
  • -Sa îmi fac și eu o ideea dacă merita sa ți dau banii sau nu
  • Mihaela: Vrei știrea sau nu. Nu negociez. E videoclip făcut de mine. Și dacă apare pe undeva va dau în judecata. Fără acord ma refer.  Îți fac și video
  • -Ok! Perfect.
  • Mihaela: Sa îmi faci chitanța
  • Mihaela: Sa îmi trimiți.poza. Te rog frumos. Ca ne ia Xenofonte. O sa îți dau și codec
  • Mihaela: Mihaela a anulat trimiterea unui mesak.
  • Mihaela: Răbdare. Vi-l dădeam și gratis și pe 100 de lei însă Vrea cineva sa își îndeplinească un task
  • -Despre ce task uri e vorba ?
  • Mihaela: Misiuni și task-urile. De la cineva. Nu contează. Asta e secret. Nu se da mediei mass mediei. Chitanță și după va fac video. O sa se vadă international. Are 160 si ceva de vizualizări numai din cadrul poliției (…)

Conducerea Spitalului din Călărași nu a putut să ofere informații cu privire la starea în care a fost internată sau externată pacienta. Am fost îndrumați să transmitem o cerere scrisă pentru a primi un răspuns.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

25 de medalii într-un an: cum a ajuns secția de box CSM Călărași în top 5 național

Published

on

Secția de box a Clubul Sportiv Municipal Călărași a încheiat anul competițional cu un bilanț care o plasează în elita boxului românesc. Cu peste 25 de medalii obținute într-un singur sezon, clubul s-a clasat în top 5 național, într-un clasament care include peste 140 de cluburi afiliate.

Rezultate care vorbesc de la sine

Performanțele sportivilor CSM Călărași au fost obținute la toate nivelurile de vârstă – cadeți, juniori și tineret – atât în competițiile interne, cât și pe plan internațional. Medaliile europene, titlurile naționale și selecțiile în loturile României au consolidat poziția secției ca una dintre cele mai eficiente din țară.

Printre rezultatele care au cântărit decisiv în clasamentul național se numără:

Advertisement
  • titluri de campioni și vicecampioni europeni la categoriile de vârstă U15 și U17;
  • podiumuri constante la Campionatele Naționale;
  • victorii la cupe și turnee internaționale de prestigiu;
  • sportivi convocați în mod constant la loturile naționale.

Strategia din spatele performanței

Conducerea clubului a explicat, în cadrul conferinței de presă de final de an, că succesul secției de box nu este rezultatul unui vârf de formă izolat, ci al unei strategii construite în timp. Accentul a fost pus pe selecția timpurie, disciplină, continuitate și pregătire etapizată, adaptată fiecărei categorii de vârstă.

Un rol central în acest parcurs l-a avut Anghel Georgian Daniel, desemnat Antrenorul Anului la CSM Călărași, pentru rezultatele obținute și pentru capacitatea de a forma sportivi competitivi pe termen lung.

Călărașiul, un nume tot mai prezent în boxul românesc

Clasarea secției de box în top 5 național reprezintă un reper important nu doar pentru club, ci și pentru municipiul Călărași. Într-un context sportiv extrem de competitiv, rezultatele obținute demonstrează că performanța poate fi construită și în afara marilor centre consacrate.

Obiective pentru perioada următoare

Advertisement

Pentru anul viitor, secția de box a CSM Călărași vizează menținerea poziției în elita națională, creșterea numărului de sportivi selecționați la loturile naționale și participări constante la competiții internaționale majore.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Doliu în televiziunea românească: A murit Eugen Roibu, sufletul emisiunii „Pescar Hoinar”, la doar 57 de ani

Published

on

Televiziunea Română este în doliu profund după ce cunoscutul prezentator și realizator Eugen Roibu a încetat din viață la vârsta de 57 de ani. Autorul și gazda emisiunii „Pescar Hoinar”, difuzată neîntrerupt din anul 2003, a fost o figură îndrăgită de milioane de telespectatori pasionați de natură și pescuit.

Cu un stil calm și plin de pasiune, Eugen Roibu a adus în casele românilor peisaje minunate, tehnici de pescuit, povești captivante despre tradiții locale și destinații inedite. Emisiunea sa a devenit un adevărat reper pentru iubitorii de natură, oferind nu doar sfaturi practice, ci și momente de relaxare și conectare cu mediul înconjurător. De-a lungul celor peste două decenii de carieră, a colaborat cu nume mari din domeniu, precum Victor Țăruș și Ștefan Stoica, documentând expediții, competiții și frumusețile apelor românești.

Vestea dispariției sale premature a întristat colegii, prietenii și fanii, care îl amintesc ca pe un om dedicat, cu o voce inconfundabilă și o dragoste nemărginită pentru deltă și pescuitul la știucă. „A plecat să pescuiască alte ape”, au scris apropiații, exprimându-și durerea și recunoștința pentru moștenirea lăsată. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar condoleanțe familiei îndurerate.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Eroii Revoluției din 1989, comemorați la Călărași

Published

on

Luni, 22 decembrie a.c., municipiul Călărași a marcat, printr-un moment solemn, comemorarea eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, aducând un omagiu celor care și-au jertfit viața pentru libertate, demnitate și dreptul la un viitor democratic. Evenimentul a reunit autorități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și cetățeni care au dorit să păstreze vie memoria acelor zile decisive pentru istoria României.

La ceremonie au participat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Ionescu si Bogdan Mihai, vicepreședinții aceleiași instituții, Laurențiu State, prefectul județului Călărași, Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, deputatul Ion Samoilă și senatoarea Dana Mihai, alături de alte oficialități și membri ai comunității locale. Prezența acestora a subliniat respectul și recunoștința față de sacrificiul eroilor care, în decembrie 1989, au ales curajul și libertatea în fața opresiunii.

Momentul central al comemorării a fost serviciul religios oficiat de protopopul Viorel Dinu, care a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletelor celor căzuți la datorie și pentru pacea și unitatea comunității.

Prin astfel de momente, comunitatea locală își reafirmă respectul față de trecut și responsabilitatea față de viitor, cinstind memoria eroilor Revoluției din 1989 și valorile pentru care aceștia au luptat.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading