Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Partidul ADER şi-a lansat candidatul la Primăria Capitalei, Bogdan Stanoevici

Published

on

Partidul ADER şi-a lansat, sâmbătă, candidatul pentru Primăria Capitalei, fiind vorba despre directorul Circului Metropolitan Bucureşti, Bogdan Stanoevici, fost ministru şi secretar de stat.

“Eu mi-am anunţat candidatura la Primăria Sectorului 2 al Capitalei din partea partidului ADER acum o săptămână, iar astăzi am decis să anunţăm candidatul în cursa pentru scaunul de edil-şef al Capitalei, în persoana domnului Bogdan Stanoevici”, a declarat Neculai Onţanu la conferinţă organizată, sâmbătă, de Organizaţia ADER Bucureşti.

În prezent, Bogdan Stanoevici este directorul Circului Metropolitan Bucureşti, post obţinut în urma concursului de management desfăşurat în anul 2017, se arată într-un comunicat de presă al ADER.

“Important este să avem misiune pe termen mediu şi lung, să analizăm ce s-a făcut bine şi să continuăm, dar şi să facem ce trebuie pentru Bucureşti. Schimbarea înseamnă să îmbunătăţim lucrurile pentru oameni. Deciziile trebuie luate ca şi o concluzie, adică să se ia de jos în sus, să adoptăm ceea ce vor oamenii. Eu aş începe cu spitalele. Cred că este cea mai prioritară problema din Capitală. O altă problema este metroul bucureştean. În ultimii 30 de ani au fost cam zero investiţii. Dacă metroul ar trece la Primăria Capitalei situaţia s-ar îmbunătăţi foarte mult. Sistemul de transport în comun este foarte prost. Nu este corelat. Din banii colectaţi pentru parcările supraterane doar 20-30% ajung în bugetul Capitalei. Şi centura Capitalei ar trebui să fie tot în administrarea Primăriei Capitalei. Nu suntem în stare să facem pasaje şi drumuri cum trebuie. De ce? Pentru că sunt foarte multe societăţi care căpuşază şi sunt prietenii politice la mijloc. Un al proiect prioritar pentru mine este canalul Dunărea-Marea Neagră. Avem canal navigabil şi ne batem joc. Putem face legătura cu Marea Neagră, şi vom ajunge repede în Centrul Europei, vom fi mai importanţi ca Rotterdam. Motivul: avem deschidere şi conexiune mai mare şi mai bună ca olandezii”, a declarat Bogdan Stanoevici.

Advertisement

Orlando Culea, preşedintele ADER Bucureşti, a explicat că partidul ADER a decis să aibă propriul candidat la Primăria Capitalei pentru că bucureştenii au nevoie de un edil implicat, care este pentru oameni, nu pentru clientela politică.

Fost consilier general al Capitalei, Orlando Culea suţine că vechiul USL există la Capitală.

“PNL, PMP au alianţe pe interese cu PSD. Consider că este nevoie de oameni curaţi, oameni politici care să pună interesul oamenilor deasupra interesului politic. Vrem un oraş modern, în care vocea ONG-urilor, a oamenilor şi a sindicatelor să fie ascultată”, a declarat Orlando Culea.

Bogdan Stanoevici este de profesie actor şi a deţinut funcţia de ministru pentru Diaspora şi secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, în Guvernul condus de Victor Ponta. Stanoevici a revenit în România în 2011, după ce a locuit timp de 22 de ani în Franţa. 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Tavan prăbușit peste piscina unui hotel din Sibiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Published

on

Un incident grav a avut loc în cursul acestei după-amiezi în municipiul Sibiu, unde tavanul de deasupra piscinei unui hotel s-a prăbușit peste persoanele aflate în apă. În urma evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu, pentru gestionarea eficientă a situației și mobilizarea rapidă a resurselor de urgență.

La fața locului au fost alocate trei echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, urmează să fie operaționalizat un punct medical avansat, destinat triajului și acordării asistenței medicale victimelor.

Echipajele de intervenție acționează pentru extragerea persoanelor surprinse de prăbușire și pentru acordarea primului ajutor medical celor afectați. Intervenția este în plină desfășurare, iar misiunea se află în dinamică.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului, precum și eventualele responsabilități, după finalizarea operațiunilor de salvare și evaluarea completă a situației.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bucuria Crăciunului, trăită alături de cei mici în comuna Roseți

Published

on

Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns și în comuna Roseți, acolo unde copiii au fost în centrul unui moment dedicat bucuriei, generozității și emoțiilor. Primarul comunei, George Chiriță, a transmis un mesaj public în care a vorbit despre importanța acestor clipe petrecute alături de cei mici, subliniind că adevărata bucurie a Crăciunului se vede cel mai bine prin ochii copiilor.

Edilul a participat la o acțiune dedicată copiilor din comunitate, prilej cu care le-a oferit cadouri și a fost martorul unor zâmbete care au umplut întreaga încăpere. Potrivit mesajului transmis, emoția sinceră din privirea celor mici a fost cea care a dat valoare reală momentului, transformând întâlnirea într-o amintire specială de sărbători.

„Copiii știu cel mai bine să ne reamintească ce înseamnă bucuria adevărată, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă”, a transmis primarul, evidențiind rolul acestor gesturi simple, dar pline de semnificație, în consolidarea legăturii dintre administrație și comunitate.

Acțiunea s-a desfășurat într-un cadru festiv, specific Crăciunului, și a avut ca scop aducerea unui strop de fericire copiilor din Roseți, dar și reafirmarea valorilor de solidaritate și apropiere umană care definesc această perioadă a anului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bucuria Crăciunului, trăită din plin la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași

Published

on

Spiritul sărbătorilor de iarnă s-a simțit din plin și în aceste zile la Căminul Sfântul Antim Ivireanul din municipiul Călărași, acolo unde beneficiarii au avut parte de momente speciale, încărcate de emoție, muzică și amintiri frumoase.

Sub coordonarea directorului, Ilinca Enescu, căminul a fost gazda unei întâlniri cu adevărat de suflet. Invitatul special a fost artistul călărășean Walter Ghicolescu, care le-a oferit seniorilor un dar neprețuit: colinde, muzică folk și o întoarcere simbolică în timp, spre anii tinereții.

Cu chitara în mână, Walter Ghicolescu a colindat fiecare colț al căminului, iar melodiile sale au creat o atmosferă caldă, de sărbătoare. Beneficiarii au cântat alături de artist, au zâmbit, au retrăit amintiri și au simțit, poate mai intens ca oricând, bucuria Crăciunului trăit împreună.

Momentul a fost mai mult decât un simplu recital. A fost o întâlnire între generații, o dovadă că muzica are puterea de a aduce oamenii mai aproape și de a aprinde lumină în suflete, indiferent de vârstă.

Advertisement

Pentru seniorii de la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul”, această zi va rămâne o amintire prețioasă, iar pentru comunitatea locală, un exemplu că sărbătorile capătă adevăratul lor sens atunci când sunt împărtășite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading