Parcul Victoria din Călărași va fi modernizat. Primarul anunță schimbări importante

Primarul Marius Dulce continuă prezentarea proiectelor ce vizează modernizarea municipiului Călărași. Într-o vizită de lucru, edilul a prezentat situația Parcului Victoria, zonă care va suferi schimbări vizibile, anunță executivul din Primăria Călărași.
„În parcul Victoria continuă lucrările de modernizare. Locul de joacă pentru copii va suferi îmbunătăţiri vizibile. Se vor monta noi echipamente de joacă iar cele existente vor fi relocate în măsura posibilităţilor. Pentru reducerea riscului de accidentări a copiilor în spaţiul de joacă se va turna un strat de tartan pe o suprafaţă de 513 mp. Se lucrează şi la reabilitarea celor trei terenuri de sport. Unul va fi multifuncţional (baschet şi fotbal), celelalte două vor putea găzdui jocuri de tenis de câmp, respectiv tenis cu piciorul, toate fiind dotate cu gazon sintetic multisport. Obiectivul nostru major este să oferim condiţii cât mai bune de petrecere a timpului liber copiilor care doresc să facă mişcare, să-şi dezvolte abilităţile pentru sportul de performanţă. Continuăm modernizarea locurilor de joacă existente şi în celelalte cartiere ale oraşului!” – scrie primarul Marius Dulce într-o postare pe Facebook.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Călărași: Un băiat de șase ani, violat de un vecin de 71 de ani. Bărbatul nu este la prima faptă

Caz șocant în cartierul Măgureni din Călărași. Un băiat de

Marian Dumitru: „Suveranitatea este cheia unei Românii puternice”

Cod Mandatar Financiar: 11240014 România trece printr-un moment decisiv, iar