Panică la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Călărași. Incident în laboratorul de chimie…

Puțin după orele 18.00, în Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Nr.5 din Călărași s-a instalat panica. Un incident total neprevăzut s-a petrecut în laboratorul de chimie al acestei școli. Laboranta a rămas după terminarea orelor de curs pentru a face ordine în laboratorul de chimie în corpul B al unității de învățământ.

Aceasta ar fi dus mai mulți recipienți ce conțineau urme de substanțe chimice  în grupul sanitar, pentru a le spăla cu apă. Se pare că una dintre substanțe, în contact cu apa ar fi reacționat emanând un nor dens de fum de culoare albă. În acel moment, cadrul didactic s-ar fi speriat, a scăpat recipientul intr-o găleată, iar fumul s-a extins pe holurile din școală.

Elevii au terminat orele la ora 18.00, deci în incinta acelui corp nu s-ar fi aflat cadre didactice sau elevi cărora să le fie pusă viața sau sănătatea în pericol. În incident nu au fost înregistrate victime. O singură persoană a fost asistată de echipajul S.M.U.R.D. venit la incident.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași au fost prezenți în scurt timp la fața locui pentru a interveni. Alături de aceștia s-a deplasat și un echipaj de poliție din cadrul I.P.J. Călărași, dar și un echipaj de jandarmerie din cadrul I.J.J. Călărași. 

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/181673499434969

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Nopțile și diminețile reci persistă în județul Călărași! Meteorologii anunță cod galben de ger, cu temperaturi de până la -14 grade

Meteorologii anunță nopți și dimineți geroase în județul Călărași, cu

Grădiștea păstrează tradiția: Boboteaza, sărbătorită cu sfințirea apei și concurs cabalin

Primăria Comunei Grădiștea anunță organizarea manifestărilor dedicate Bobotezei, marți, 6