Operațiunea Gladio a fost o rețea secretă de tip „stay-behind” organizată în Europa de Vest după cel de-al Doilea Război Mondial, sub coordonarea NATO și cu implicarea serviciilor de informații ale mai multor țări, în special CIA și MI6. Scopul principal al acestei operațiuni era de a contracara o posibilă invazie sovietică sau influența comunistă în Europa, prin crearea unor unități clandestine care să acționeze în caz de ocupare a teritoriului de către forțele Pactului de la Varșovia.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Războiul Rece a generat temeri legate de expansiunea Uniunii Sovietice în Europa. În acest context, țările NATO, în special Statele Unite și Regatul Unit, au inițiat crearea unor rețele secrete de rezistență. Aceste rețele, denumite generic „Gladio” (după cuvântul latin pentru „sabie”), au fost active în țări precum Italia, Belgia, Franța, Germania, Olanda, Norvegia și altele. Membrii rețelei includeau foști militari, agenți de informații și civili antrenați pentru operațiuni de gherilă, sabotaj și culegere de informații.
Fiecare țară participantă avea propria sa ramură Gladio, coordonată de serviciile secrete naționale, dar cu sprijin logistic și financiar din partea NATO și CIA. Membrii rețelei erau recrutați din diverse medii, fiind adesea persoane cu convingeri anticomuniste ferme. Aceștia erau antrenați în tehnici de luptă, utilizarea armelor și comunicații secrete. De asemenea, au fost create depozite ascunse de arme și muniții, cunoscute ca „cache-uri”, pentru a fi folosite în caz de necesitate.
Existența Operațiunii Gladio a rămas secretă până în anii 1990, când a fost dezvăluită publicului în urma investigațiilor din Italia. În 1990, premierul italian Giulio Andreotti a confirmat oficial existența rețelei Gladio în fața parlamentului italian, recunoscând că aceasta funcționase sub supravegherea serviciilor secrete italiene. Dezvăluirea a provocat un scandal major, mai ales din cauza legăturilor presupuse dintre Gladio și acte de terorism din perioada „Anilor de plumb” (anni di piombo) din Italia, o perioadă marcată de atentate și violențe politice.
Operațiunea Gladio a fost subiectul multor controverse, în special din cauza speculațiilor că rețeaua ar fi fost implicată în acte de terorism de tip „steag fals” (false flag) pentru a discredita mișcările de stânga și a justifica măsuri represive. În Italia, de exemplu, au existat suspiciuni că Gladio ar fi avut legături cu atentatul din Piazza Fontana (1969) sau cu alte acte de violență atribuite inițial grupărilor de extremă stânga. Cu toate acestea, dovezile concrete care să lege direct Gladio de aceste evenimente sunt limitate și disputate.
Dezvăluirea Operațiunii Gladio a ridicat întrebări importante despre transparența și responsabilitatea instituțiilor democratice, precum și despre rolul NATO și al Statelor Unite în afacerile interne ale țărilor europene. Deși rețelele Gladio au fost oficial desființate în anii 1990, impactul lor asupra politicii și societății europene continuă să fie un subiect de dezbatere.
Operațiunea Gladio rămâne unul dintre cele mai controversate capitole ale Războiului Rece, ilustrând tensiunile și complexitatea luptei ideologice dintre Vest și Est. Deși scopul inițial al rețelei era defensiv, implicațiile sale etice și politice au generat dezbateri intense, care continuă să influențeze percepția asupra securității și democrației în Europa.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
