ACTUALITATE

OPC Călărași are un nou comisar-șef

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi are o nouă conducere. Cristian Zanfir este noul director al CJPC Călărași. Acesta l-a înlocuit în funcţie pe Pîrlea Gheorghe. Potrivit datelor, decizia de numire a noului comisar-șef a fost semnată la data de 3 octombrie 2022.

Zanfir a fost transferat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ialomița din funcția de comisar al Gărzii de Mediu Călărași, ulterior detașat pe funcția de comisar-șef al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călărași prin decizia președintelui IORDĂCHESCU ION, Comisar Șef grad II – C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia. 

În trecut,  Cristian Zanfir a ocupat funcția de comisar-șef al Gărzii de Mediu Călărași în perioada 2018 – 2020.

De la începutul acestui an până la 1 septembrie 2022 – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi a încasat, potrivit datelor, 900.000 lei, poziționându-se astfel pe primul loc la nivel național raportat la numărul sancțiunilor încasate, aplicate în urma abaterilor constate de comisari.  În schimb, în județul Cluj, încasările amenzilor nu depășesc 450.000 lei.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Primăria Călărași continuă modernizarea infrastructurii rutiere: investiții în reabilitarea străzilor din fonduri proprii și guvernamentale

Primăria municipiului Călărași, sub conducerea primarului Marius Dulce, continuă eforturile
Campionatul Național de Baseball 5 la Călărași

Campionatul Național de Baseball 5 la Călărași

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp Sala de Sport a Școlii