Oile din fostul poligon, între economie și disconfort: Consilierul PNL Marian Ichim cere rezilierea contractului de voluntariat

Locuitorii unui cartier de tineri din Călărași, revoltați de prezența unei turme de oi în apropiere: Consilierii cer rezilierea contractului ciobanului „voluntar”

Un subiect neașteptat a stârnit dezbateri în cadrul ședinței Consiliului Județean Călărași desfășurată pe 14 mai 2025. Consilierul județean PNL Marian Ichim a atras atenția asupra unei situații incomode cu care se confruntă locuitorii din cartierul  „Tineri” aflat la ieșirea din municipiul Călărași, paralel cu DN21, în locația fostului poligon militar.

Potrivit acestuia, oamenii sunt nevoiți să suporte mirosuri greu de suportat, provenite de la o turmă de oi păstrată chiar în incinta fostului poligon. Situația este cu atât mai bizară cu cât ciobanul în cauză se află acolo în baza unui contract de voluntariat aprobat anterior de Consiliul Județean, sub justificarea că „asigură paza locației”.

„Ne trezim cu oile printre case, prin cartier. Acolo locuiesc tineri, familii, și nu este normal ca într-o zonă rezidențială să suporte așa ceva”, a reclamat Marian Ichim în plen.

Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a recunoscut că ideea de a folosi un voluntar în locul unui agent de pază a fost o măsură de economie bugetară, însă a promis că dacă se cere oficial înlocuirea ciobanului, va rezilia contractul și va reinstaura un post de pază.

„Dacă doriți, încheiem contractul de voluntariat și punem pază. Direcția tehnică va prelua subiectul și vom rezolva”, a spus Iliuță, solicitând intervenția vicepreședintelui care are în subordine direcția respectivă.

Consilierul PSD Nicolae Dragu a intervenit și el, atrăgând atenția că terenul este oficial zonă de pășunat, dar a fost de acord că proximitatea față de un cartier locuit face ca această utilizare să fie inadecvată.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Primăria Oltenița marchează Ziua Internațională împotriva Violenței și Bullying-ului în școli

Primăria Municipiului Oltenița a transmis astăzi un mesaj de conștientizare

Unde sunt amplasate camerele fixe pentru rovinietă și RCA. Iată lista pe județe

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp CNAIR a anunțat acum aproximativ