În septembrie 1989, când România trăia ultimele luni ale regimului comunist, jurnalistul Aurel David publica în ziarul „Vremuri Noi” un material dedicat orașului Călărași. Sub titlul „Ce-i mai mândru pe la noi…”, articolul descria, în limbajul tipic al epocii socialiste, transformările urbane ale municipiului de pe malul Borcei. Dincolo de tonul oficial și formulele propagandistice impuse, se simte atașamentul sincer al autorului față de orașul care se ridica atunci, modern și ambițios, din mijlocul câmpiei.
Aurel David, cel care avea să fondeze mai târziu postul Radio Voces Campi Călărași, surprindea în acel text nu doar imaginea unui oraș aflat în plină dezvoltare, ci și mândria unei generații care credea în progresul propriului loc.
Sub zodia civilizației socialiste
Ce-i mai mândru pe la noi…
„Călărași – pământ de aur”. Sub acest generic se organizează anual un concurs interjudețean de interpretare a muzicii populare românești, manifestare ajunsă, iată, la a patra ediție. Dar aici la Călărași, nu numai pământul a fost înnobilat, în anii construcției socialiste, cu nestematele hărniciei oamenilor acestor locuri, ci întreaga viață socială, economică, politică.
Din 1976, când fosta capitală a călărașilor ștafetari a fost investită cu statul de viitoare vatră de metal a patriei, din 1979, când pe stema municipiului a putut fi trecut deja emblemalicul însemn al localităţilor producătoare de oțel, orașul a crescut,
s-a înălțat pe verticală. S-a construit mult în acești ani pentru oamenii cetății de foc, dar și pentru colectivele Combinatului de celuloză și hârtie, Intreprinderii materialelor de construcții, Intreprinderii de confecții, pentru toți cei care au venit să-și pună umărul și mintea la edificarea unei așezări moderne, civilizate, prospere.
Din 1975 încoace, s-au construit aproximativ 15 000 de apartamente de blocuri. Case durabile, case frumoase cu câte 2, 3, 4 și 5 camere unele fiind dispuse în sistem duplex. De la Combinatul siderurgic și până la Combinatul de celuloză și hârtie, puncte de reper dispuse în părțile
opuse ale orașului se conturează o nouă și modernă arteră de circulație. Actuala stradă București va deveni mâine bulevardul siderurgiștilor. Noile blocuri ce deblochează viitorul bulevard au fost gândite și realizate după proiecte unicat, cu siluete molcome precum întinderile nesfârșite ale câmpiei, cu balcoane sugerând rodul pâinii rumene, abia scoasă de pe vatră, cu pastelul culorilor în care album predomină, pentru a-i menține și chiar a-i reda localităţii o încărcătură de lumină din neobosita lumină și înțelepciune a partidului-stegar.
Iar, la parterul blocurilor sau printre acestea, în clădiri proprii, s-au
construit zeci de mii de metrii pătrați de spații comerciale și de prestări servicii, care au luat locul insalubrelor dughene care străjuia strada principală de la un capăt la altul. Unele din ele mai există. Drept mărturie a ceea ce a fost Călărașiul de ieri. Dar echipele de constructori își fac loc treptat dându-le la o parte, ridicând case, magazine, alte obiective social-culturale, precum spitalul cu peste o mie de paturi; sau clădirile liceelor siderurgic, de construcții, de matematică-fizică…; sau cele ale cinematografului „Orizont”, policlinicii nr. 2, bazei de agrement pentru tineret, stației C.F.R., autogării, hotelurilor „Călărași” și „Perla”. Ori a
impunătorului Centru de creație și cultură socialistă ce se înalță deja în „inima” localităţilor patriei ce au cunoscut în arcul de timp cuprins între Congresele IX și XIV ale partidului, structurale transformări înnoitoare, propulsându-l spre traiectoria civilizației socialiste și comuniste.
Acestea toate și multe altele aliniază municipiul de pe malul Borcei în rândul tuturor localităților patriei ce au cunoscut, în arcul de timp cuprins între Congresele IX și XIV ale partidului, structurile transformării inovatoare, propulsându-l spre traiectoria civilizației socialiste și comuniste.
Aurel David
