Biblioteca Județeană Călărași continuă programul de dezvoltare a competențelor digitale și a deschis o nouă serie de cursuri gratuite în cadrul proiectului „Digital STARs”.
Inițiativa vine ca urmare a interesului tot mai mare manifestat de membrii comunității pentru folosirea tehnologiei și pentru dobândirea unor abilități digitale utile în activitatea de zi cu zi.
În cadrul cursurilor, participanții învață să utilizeze calculatorul și internetul, să acceseze diferite platforme și servicii online, dar și să folosească instrumentele digitale într-un mod mai sigur și mai eficient.

Reprezentanții Bibliotecii Județene Călărași subliniază că educația nu are vârstă, iar accesul la tehnologie trebuie să fie oferit tuturor celor care doresc să se adapteze noilor cerințe ale societății.
„Credem că învățarea nu are vârstă, iar rolul nostru este să oferim tuturor acces la educație, tehnologie și noi oportunități”, au transmis reprezentanții instituției.
Noua serie de cursanți a început deja activitățile practice, beneficiarii fiind îndrumați de formatori în spațiul modern pus la dispoziție de bibliotecă.
Programul „Digital STARs” este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și urmărește reducerea decalajului digital, în special în rândul persoanelor care au avut până acum un acces limitat la tehnologie.
Prin această inițiativă, Biblioteca Județeană Călărași își consolidează rolul de centru educațional și comunitar, nu doar de spațiu destinat lecturii, oferind locuitorilor județului posibilitatea de a se pregăti pentru o societate în care competențele digitale devin tot mai importante.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.