Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 28°C | Anul XI Nr. 528

Administrație Locală

O nouă şedinţă extraordinară, vineri, 8 septembrie 2023

Published

on

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţă extraordinară, vineri, 8 septembrie 2023, începând cu ora 10.00. Aceasta se va desfăşura prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia WhatsApp/SMS, cu următoarea ordine de zi:

📍 Proiect de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului cu titlul „Integrated actions for biodiversity support and greenner cross border area – B-Green” precum și a indicatorilor tehnico-economici faza DALI.

📍 Proiect de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului cu titlul „Nature meets Urban – Green solution for a better life in Călărași and Knezha – U-Green – Hard” precum și a indicatorilor tehnico-economici faza DALI.

📍 Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 138/04.05.2022 privind aprobarea cofinanțării investițiilor din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”, aferente Municipiului Călărași.

Advertisement

📍 Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 127/19.04.2022 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul” Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”, a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului și a indicatorilor tehnico-economici pentru Municipiul Călărași.

📍 Proiect de hotărâre privind aprobarea predării de către Municipiul Călărași și a primirii de către S.C. ECOAQUA S.A. a bunurilor rezultate din investiţiile finanțate din bugetul local Călăraşi, în cadrul contractului de delegare a gestiunii serviciilor de apă și canalizare nr. 2476/29.10.2007, pentru obiectivul ”Rețea canalizare menajeră și pluvială Cartier Măgureni, municipiul Călărași”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Școlile din comuna Roseți vor funcționa după o nouă structură în anul școlar 2025-2026

Published

on

George Chiriță, primar comuna Roseți jud. Călărași

Consiliul Local al comunei Roseți, județul Călărași, s-a întrunit vineri, 5 septembrie, într-o ședință extraordinară de lucru, pentru a modifica Hotărârea nr. 94/28.11.2024 privind organizarea rețelei școlare la nivel local.

Decizia vine ca urmare a solicitărilor Inspectoratului Școlar Județean Călărași și a modificărilor prevăzute de Ordinul Ministerului Educației, precum și de Legea nr. 141/2025 privind măsuri fiscal-bugetare.

Astfel, rețeaua școlară a comunei Roseți va fi organizată în jurul Școlii Gimnaziale „Iancu Rosetti”, unitate cu personalitate juridică. Aceasta va coordona și structura arondată Grădinița cu Program Normal „Elisabeta Rosetti”, situată pe strada Plaurului, nr. 2.

Noua organizare va asigura învățământ preșcolar, primar și gimnazial, cu predare în limba română și program de zi. Capacitatea maximă de școlarizare va fi de 41 de formațiuni de studiu, repartizate în două schimburi: 25 de clase în schimbul I și 16 în schimbul II.

Advertisement

Potrivit documentației analizate, modificarea a fost necesară pentru alinierea la noile reglementări privind reorganizarea unităților școlare din județ, conform Ordinului Ministerului Educației nr. 5592/25.08.2025 și deciziilor Inspectoratului Școlar Județean Călărași.

Primarul comunei Roseți, secretarul general și inspectorul de cheltuieli au susținut proiectul, iar hotărârea a fost aprobată în unanimitate de consilierii locali.

Punerea în aplicare a deciziei revine primarului comunei Roseți, inspectorului de cheltuieli și directorului Școlii Gimnaziale „Iancu Rosetti”. Hotărârea va fi transmisă instituțiilor abilitate și publicată pe site-ul oficial al primăriei, precum și la sediul unității de învățământ, pentru informarea cetățenilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Administrație Locală

PMC Călărași / Acțiune de curățenie la Călărași, sâmbătă, 20 septembrie

Published

on

Primăria Municipiului Călărași, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos Călărași și proiectul „Cu Apele Curate”, organizează o amplă acțiune de curățenie în municipiu, sâmbătă, 20 septembrie 2025, în cadrul Programului România Limpede.

Autoritățile fac apel la voluntari să se alăture acestei inițiative dedicate protejării mediului și comunității locale.

Întâlnirea participanților va avea loc la ora 9:30, pe platoul din fața Primăriei Călărași.

Reprezentanții instituției transmit că implicarea cetățenilor este esențială pentru un oraș mai curat și mai prietenos cu mediul.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

DAS Călărași desfășoară campanii de informare privind riscurile adicțiilor. Liviu Oltenacu: „Asistenții medicali comunitari au un rol esențial”

Published

on

Direcția de Asistență Socială (DAS) a Municipiului Călărași, prin intermediul asistenților medicali comunitari, derulează în mod constant campanii de informare și prevenție în rândul cetățenilor, având ca scop conștientizarea riscurilor asociate adicțiilor.

Liviu Oltenacu, director adjunct al DAS Călărași, a explicat că aceste acțiuni vizează atât educarea populației, cât și sprijinirea persoanelor vulnerabile care se confruntă cu probleme de dependență.

„Profesioniștii noștri se implică activ în sensibilizarea populației cu privire la efectele adverse ale dependențelor asupra persoanei, familiei și comunității. Este esențial să construim o societate mai conștientă și mai sănătoasă, iar implicarea asistenților medicali comunitari asigură o abordare profesionistă a acestei problematici”, a transmis Oltenacu.

Obiectivele campaniilor includ:

Advertisement
  • Educația publicului: informarea despre tipurile de dependențe (alcool, droguri, jocuri de noroc etc.) și efectele acestora asupra sănătății;
  • Prevenția: promovarea unor comportamente sănătoase și a resurselor disponibile pentru cei aflați în dificultate;
  • Sprijin direct: orientarea persoanelor afectate către servicii specializate de consiliere și tratament;
  • Implicarea comunității: mobilizarea liderilor locali, a familiilor și a instituțiilor pentru o abordare colectivă.

Reprezentanții DAS subliniază că aceste inițiative contribuie la consolidarea unei comunități mai informate și mai pregătite să facă față provocărilor generate de dependențe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading