Noul președinte ANAF, audiat în Parlament: venituri mai mari la buget, dar și fraude de sute de milioane de lei

Noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nicușor Nica, a fost audiat în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, unde a prezentat un raport privind activitatea instituției. La ședință a fost prezent și deputatul PNL Ciprian Pandea, secretar al Comisiei.

Potrivit datelor prezentate, ANAF a fost chestionat cu privire la:

  • măsurile pentru corectarea și remedierea neregulilor semnalate de Curtea de Conturi,
  • acțiunile concrete împotriva evaziunii fiscale,
  • evoluția sumelor colectate din activități de combatere a evaziunii,
  • domeniile unde există cele mai ridicate niveluri de evaziune fiscală.

Raportul arată că, în ultimele luni, au fost procesate peste 1,1 miliarde de facturi electronice prin sistemul e-Factura, ceea ce indică o digitalizare tot mai accentuată a instituției.

De asemenea, veniturile la buget au crescut cu 12% față de anul trecut, fapt ce înseamnă resurse suplimentare pentru educație, sănătate și infrastructură.

Totuși, ANAF a descoperit și nereguli majore: peste 500 de milioane de lei au fost plătiți ilegal pentru livrări fictive de deșeuri, unele plăți fiind realizate chiar pe numele unor persoane decedate.

Deputatul Ciprian Pandea subliniază că direcția corectă pentru ANAF este digitalizarea, sancționarea marilor datornici și eliminarea abuzurilor, dar fără a pune presiune pe cetățenii și firmele care își achită corect taxele.

„Statul trebuie să se digitalizeze și să lovească în marii datornici, dar să lase în pace oamenii cinstiți care își plătesc dările”, a declarat Pandea.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Se extinde dreptul la muncă pentru pensionarii de invaliditate

Guvernul a aprobat noi criterii clare și unitare pentru încadrarea

Dunărea Călărași pierde și returul barajului cu FC Voluntari și rămâne în Liga 2

Dunărea Călăraşi a pierdut și manșa retur a barajului cu