Connect with us

Politică

Norica Nicolai a preluat conducerea ALDE Călăraşi

Noul președinte interimar al ALDE Călărași este europarlamentarul Norica Nicolai. Joi, 9 mai a.c., în cadrul unei conferințe de presă s-a anunțat marea schimbare. Funcția de președinte interimar a fost deținută, până de curând de către Laurențiu State, ce deținea și funția de consilier județean. Noul președinte al organizației politice va rămâne ca interimar până după perioada alegerilor ce se desfășoară în această perioadă, respectiv europarlamentarele. Ulterior se va proceda la reorganizarea filialei din Călărași.

„Partidul a luat această decizie pentru întărirea capacităţii organizatorice în aceste alegeri. S-au făcut nişte analize, nişte evaluări la nivel de partid. Nu este Călăraşiul singurul în care s-a întâmplat acest lucru. Am decis! Chiar dacă tradiţional nu se întâmplă astfel de lucruri din punct de vedere organizatoric, să dinamizăm campania prin prezenţa mea aici. Azi avem doar o şedinţă organizatorică, o şedinţă în care schimbăm puţin responsabilităţile, pentru că am evaluat modul de comportament al colegilor noştri şi modul în care au făcut până acum campanie în anumine zone, apoi declanşăm o strategie de campanie”– a declarat europarlamentarul Norica Nicolai la începutul conferinței de presă

SONDAJELE PARTIDULUI NU ARATĂ BINE! NU EXISTĂ REPROȘURI PENTRU FOSTUL PREȘEDINTE LAURENȚIU STATE

Eurodeputatul Norica Nicolai a fost întrebată de către jurnaliști dacă ar avea ceva de reproșat fostul om care s-a aflat la conducerea organizației județene, Laurenți State.

Advertisement

Răspunsul nu a întârziat să apară. Tranșantă ca de obicei, europarlamentarul a declarat că nu are nimic de reproșat cei ce a condus până la acest moment organizația politică.

Procentele erau pozitive în raport cu rezultatele anterioare, dar pretenţiile noastre în acest moment sunt mult mai mari. De aceea s-a decis să vin eu. Nu este un lucru uşor de realizat nici pentru mine, pentru că fac campanie în toată ţara, sunt şi preşedintele Consiliului Naţional, dar am ales să vin aici şi să încercăm să maximizăm rezultatul electoral. Domnul State va fi alături, va colabora cu mine şi cu toată echipa pe care sper să o reunesc, pentru că ştiţi foarte bine prin ce am trecut noi la Călăraşi. Nu se pune problema ca domnul State să părăsească Organizaţia. Trebuie să îi apropii pe toţi, inclusiv pe cei care s-au distanţat de partid, care au considerat că este mai bine să îl părăsească. Am avut probleme cu fuziunea cu Partidul Conservator”, a afirmat Norica Nicolai.

ALDE. FĂRĂ ORGANIZAȚII ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Norica Nicolai a mai declarat un lucru care era destul de vizibil. A recunoscut că ALDE Călărași nu are filiale în localitățile din județul Călărași. Problema va fi remediată după alegerile din 26 mai.

 „În momentul de faţă, ALDE are organizaţii validate doar în 22 de localităţi, 38 în total. Este foarte greu să faci campanie în momentul în care tu nu ai nuclee de bază în anumite zone. Nu pot da un pronostic la nivel de ţară şi nici la nivel de Călăraşi. Este greu în momentul de faţă, dar eu cred că vom avea cinci europarlamentari”, a declarat Norica Nicolai.

Advertisement

Advertisement

Politică

Vasile Iliuță: “România are nevoie de stabilitate, nu de spectacol”


21 iunie 2025

Organizația Județeană a PSD Călărași a participat astăzi la consultarea internă convocată de conducerea centrală pentru a decide dacă rămân în opoziție sau se implică în coagularea unei noui majorități parlamentare. Printr-un vot online, participanții și-au exprimat în unanimitate opțiunea de a susține continuarea guvernării, asumându-și responsabilitatea pentru dezvoltarea României “într-un context politic și economic complicat”.

Președintele filialei, Vasile Iliuță, a susținut că deciziile politice viitoare trebuie să se bazeze pe propuneri concrete pentru reducerea deficitului, și a avertizat împotriva “calculelor de fațadă”. Iliuță a subliniat că negocierile pentru formarea unei noi majorități trebuie să pornească de la un parteneriat real, iar PSD trebuie să vină în față cu un plan clar, susținut de o echipă de negociere capabilă să își asume guvernarea.

Potrivit liderului PSD Călărași, rolul propus pentru partid în noua formulă guvernamentală include:

• Un vicepremier fără portofoliu, care să coordoneze ministere strategice: Transporturi, Justiție, Agricultură, Muncă, Sănătate, Energie și Secretariatul General al Guvernului.

Liderul ju­de­țean a mai insistat că este doar începutul unui mandat „dificil, cu costuri politice ridicate”, iar decizia filialei PSD Călărași a fost luată cu „luciditate și realism”. România are nevoie, a mai declarat Iliuță, de stabilitate și seriozitate, nu de spectacol, și de soluții reale în fața cetățenilor, nu promisiuni.

Advertisement

Continue Reading

Politică

Nea Vasile pleacă din PSD cu tot cu mobilier: „Am băgat mii de lei în sediu. Acum mi-am luat ce era al meu” Mobilierul ar fi ajuns într-un alt partid

Nea Vasile pleacă din PSD cu tot cu mobilier


Pe 5 decembrie 2020, cu doar o zi înainte de alegerile parlamentare, Nea Vasile era adus cu fast din Partidul Național Liberal și instalat la conducerea organizației județene de pensionari a PSD Călărași, sub coordonarea președintelui Vasile Iliuță. Patru ani și jumătate mai târziu, Nea Vasile, fostul secretar al organizației județene de pensionari, a decis să părăsească formațiunea politică alături de care a activat constant. Mai mult, acesta și-a recuperat mobilierul cumpărat din bani proprii, parte din el ajungând deja în sediul AUR Călărași, formațiune în care spune că ar putea continua activitatea politică.

„Mi-am luat ce era al meu”

Într-o discuție telefonică, Nea Vasile a explicat de ce a ales să mute mobila din PSD în într-un alt sediu politic:

„Eu am băgat acolo bani din pensia mea. Am tras țevi, am pus calorifere, am făcut două birouri. Când am cerut să mi se deconteze, mi s-a spus: Domn Vasile, nu avem acum, dar o să vă recompensăm.”

La un moment dat, susține că a primit o parte din sumă:

„Domnul Iliuță a fost corect, mi-a dat 5.000 de lei, dar mai aveam de recuperat vreo 7.000. Am tot așteptat, dar n-a mai venit nimic.

Relație amiabilă cu conducerea

Nea Vasile subliniază că nu are un conflict personal cu liderii PSD, ba dimpotrivă, susține că a avut o relație corectă cu președintele organizației județene:

„Cu domnul Iliuță n-am avut nimic. A fost corect, a încercat să mă ajute. Dar la un moment dat, parcă toți au dat înapoi. M-am dus de zeci de ori, dar n-am mai primit niciun răspuns.”

Fostul lider al pensionarilor afirmă că a venit în partid cu aproape 600 de membri și a desfășurat activitate constantă:

„Am venit cu 500–600 de oameni. Am făcut evenimente, întâlniri, am adus oameni la vot. Nu m-a interesat funcția, ci să ajut. Aveam și un proiect pentru proteze dentare gratuite pentru pensionari. Nu s-a vrut.”

La final, și-a recuperat o parte din bunurile personale.

Advertisement

„Am luat două mese, două birouri. Ce să mai aștept? Dacă nu mi-au dat banii, am luat ce era al meu. Nu e vorba de mobilă, e vorba de respect.”

Întrebat dacă va deveni membru AUR, Nea Vasile a răspuns prudent:

„Încă nu mi-am dat demisia din PSD. Dar da, am dus mobilierul acolo. Vedem ce va fi. Vreau doar să fiu respectat pentru ce fac.”

Totuși, potrivit unor surse din interiorul partidului, nemulțumirea față de proiectele inițiate de Nea Vasile ar fi avut și alte motive. Se pare că acesta intenționa să amenajeze un fel de cantină la subsolul actualului sediu PSD, ceea ce a generat nemulțumire din partea colegilor din partid, inclusiv a parlamentarilor. Mirosul persistent de mâncare ar fi fost inconfortabil într-o instituție politică.

Ironia face ca ideea să nu fi fost una cu totul nouă în PSD Călărași. În trecut, pe vremea fostei conduceri a organizației județene, condusă de Eugen Cristodor, astfel de „tradiții” erau bine-cunoscute. În acea perioadă, mâncarea era prezentă aproape zilnic în sediul partidului.  Diferența este că atunci, astfel de inițiative păreau mai bine tolerate. Dar vremurile erau altele. Și oamenii, la fel.

Advertisement

Continue Reading

Politică

Curtea Constituțională a răspuns cererii de anulare a alegerilor prezidențiale. Ce hotărâri au luat judecătorii

Curtea Constituțională validează rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale și stabilește organizarea turului al doilea

Curtea Constituțională a României a emis vineri, 9 mai 2025, un comunicat oficial prin care anunță că a finalizat controlul de constituționalitate privind procedura alegerilor pentru funcția de Președinte al României, desfășurate în data de 4 mai 2025.

Judecătorii constituționali au adoptat mai multe hotărâri importante, cu unanimitate de voturi:

  • Respingerea cererii de anulare a alegerilor formulate de Sebastian-Constantin Popescu, considerând-o neîntemeiată;
  • Confirmarea și validarea rezultatelor primului tur de scrutin pentru funcția de Președinte al României;
  • Stabilirea organizării turului al doilea de scrutin pentru data de duminică, 18 mai 2025, în care se vor confrunta George-Nicolae Simion și Nicuşor-Daniel Dan, în această ordine.

Curtea a precizat că hotărârile sale sunt definitive și general obligatorii. De asemenea, argumentele care au stat la baza acestor decizii vor fi detaliate în hotărârile motivate, ce vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Astfel, România se pregătește pentru turul decisiv al alegerilor prezidențiale, care va avea loc peste exact o săptămână, pe 18 mai 2025.

Continue Reading