Marți, 2 aprilie, Primăria Comunei Roseți a semnat contractul cu furnizorul de gaze, urmând ca localitatea să fie racordată la rețea. Acest proiect a fost așteptat cu nerăbdare de către localnici, iar primarul Nicolae Rîjnoveanu a depus mari eforturi pentru a realiza acest lucru.
https://youtu.be/EhLD9BUj8AY?si=Wx-v3SPzoNZPSGhY
Încă de când a fost ales să administreze comuna, printre principalele obiective pe care și le-a propus s-a numărat racordarea la gaze a localității, iar, de curând, dorința lui și a cetățenilor din comunitate a devenit, în sfârșit, realitate.
„L-am semnat deja, e terminat. Deci am semnat contractul de proiectare și de execuție. (…) Proiectul e visul meu. De când am venit primar, de atunci am prevăzut acest lucru”, a declarat Nicolae Rîjnoveanu.
Acesta a adus în prim-plan, încă de luna trecută, progresele făcute în privința respectivului proiect și se pare că primarul a făcut mari eforturi pentru a-l implementa cât mai repede. Tot atunci, acesta dezvăluia că dorește să aducă gaze în Roseți întrucât este profund implicat în problemele comunității și dorește să le arate localnicilor că nu este indiferent față de nevoile lor, ci că le ia foarte în serios.
Întrebat de atitudinea pe care o au cetățenii vizavi de semnarea contractului de racordare la gaze a comunei, primarul Nicolae Rîjnoveanu a evidențiat că: „Nu pot să fie decât foarte mulțumiți”.
De asemenea, pe lângă acest pas important făcut în implementarea proiectului legat de gaze, edilul a primit, în aceeași zi, prima persoană care s-a arătat interesată să investească în Roseți. Acesta dorește să construiască un depozit de medicamente în localitate, iar inițiativa lui a fost întâmpinată cu entuziasm de către Rîjnoveanu, care este dispus să îi ofere un teren de 118 hectare, deținut de către primărie. Locul propus de primar este unul strategic, întrucât are acces la noul drum care face legătura între localitatea Coslogeni și DN21.
„Odată cu gazele vin și investitori și astăzi sunteți de față la primul om care s-ar putea să vină la noi”, a spus primarul comunei Roseți.