Connect with us

Știri

Muzeul Municipal Călărași găzduiește lansarea romanului polițist Cântecul Lacului

Published

on

Vineri, 7 mai 2021, la ora 15.00, vă invităm la Muzeul Municipal din cadrul Primăriei Municipiului Călărași, să fiți alături de Dan Bițuică cu ocazia lansării romanului polițist Cântecul Lacului.  Autorul, devenit călărășean după ce a gustat apa Dunării, este deja la al doilea roman și după declarațiile sale nu se oprește aici, având în lucru în acest moment încă două romane.

Apărut la Editura LiterPress Publishing în colecția FoxGlove, romanul se bucură de recenzii favorabile pe blogurile de specialitate. Astfel am ales pentru dumneavoastră căteva opinii ale unor blogeri care au citit cartea:

Anca Elena Moraru   – ellafairytale.ro

,,Primele capitole din roman în care facem cunoștință cu viața lui Josh Diker, personajul principal nu te vor pregăti pentru ceea ce urmează. Nici nu știi când te vei trezi în mijlocul unui adevărat mister, plin de apariții supranaturale, crime și personaje dubioase … toate conturează un thriller polițist care te va prinde în mrejele sale, și nu vei mai lasă cartea din mână până nu vei descoperi criminalul.”

Arcidalia Ghenof – randuricudichis.wordpress.com

Advertisement

,,Este prima carte a lui Dan Biţuică pe care o citesc și eram curioasă.  Recunosc că nu am fost dezamăgită.  Este o poveste interesantă, la granița dintre normal și paranormal, avem parte de mister, urmăriri, crime, legende și dragoste. … Merită să citiți o carte interesantă cu o poveste deosebită.”

Alina Geambașu – literaturapetocuri.ro

,,Autorul Dan Bițuică a reușit să mă surprindă cu o poveste captivantă, complexă și complicată, plină de emoții și tensiune, prezentată printr-o scriitură limpede, cursivă, frumos șlefuită. Iar faptul că a știut să îmbine armonios elementele de suspans și mister cu cele romantice, m-a făcut să îi apreciez și mai mult lucrarea. De altfel, stilul de scriere, amestecul irezistibil de genuri, sensibilitatea, imaginația fantastică, toate acestea nu le-am mai regăsit decât la alți doi mari scriitori, Nicholas Sparks și Guillaume Musso.”

Rodica Mijaiche – rodicamijaiche.wordpress.com

Cântecul lacului este un roman al amintirilor, al renașterii din propria cenușă. Este un roman răscolitor, intens, în mare parte un monolog încărcat de trăiri și sentimente contradictorii, ce redă lupta ce se dă în sufletul personajului principal.

Florin Ciprian Ursulescu – ursulescu.blogspot.com

Prima mea întâlnire cu acest autor a fost surprinzătoare. 

Mi s-a părut neobișnuit să citesc o poveste scrisă de un român a cărei acțiune este plasată în America cu personaje și atitudini specifice, însă pe măsură ce mă afundam in lectură, am uitat că autorul îmi este compatriot … De foarte multa vreme nu mi s-a întâmplat să găsesc o carte de care să îmi vină greu să mă despart, iar acest roman a reușit să mă facă să citesc capitol după capitol, aproape fără pauză. 

Advertisement

Participanții la lansare vor avea parte de surprize frumoase! Vă așteptăm la Muzeu să petrecem o după amiază între prieteni!

Recenziile complete le găsiți aici

https://randuricudichis.wordpress.com/2021/01/31/cantecul-lacului-dan-bituica-literpress-publishing-recenzie/

https://rodicamijaiche.wordpress.com/2021/01/27/cantecul-lacului-de-dan-bituica-editura-literpress-publishing-recenzie/

https://ursulescu.blogspot.com/2021/01/cantecul-lacului-de-dan-bituica.html

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

USR Călărași trage un semnal de alarmă: Fațadele blocurilor din Călărași, o problemă de estetică urbană neglijată

Published

on

USR Călărași trage un semnal de alarmă asupra aspectului neuniform al fațadelor blocurilor din oraș.

Într-o postare recentă pe o rețea de socializare, USR Călărași a criticat dur administrația locală pentru lipsa de implicare în ceea ce privește aspectul inestetic al fațadelor blocurilor din municipiul Călărași. Locatarii, se arată în postare, au fost lăsați să termoizoleze și să vopsească fațadele după propria lor voință, fără intervenția sau supravegherea autorităților.

Această problemă nu este izolată, ci se întâlnește în aproape toate zonele orașului, unde blocurile prezintă diverse culori, materiale și texturi. USR Călărași atrage atenția că, deși există soluții pentru această situație, nimeni nu pare să le pună în practică.

Acest aspect nu este doar o problemă de estetică urbană, ci afectează și coeziunea în comunitate. Pentru a remedia situația, USR Călărași propune respectarea unui cod de culoare și a materialelor pentru fațadele blocurilor, astfel încât să se obțină un aspect uniform și o nuanță consistentă.

De asemenea, partidul sugerează autorităților locale să ia în considerare implementarea unor reguli sau ghiduri pentru proiectele de termoizolare și renovare a fațadelor, care să includă consultarea comunității și monitorizarea respectării acestor reguli.

Advertisement

Prin aceste măsuri, se poate asigura că aspectul fațadelor va deveni mai plăcut și mai uniform, contribuind astfel la îmbunătățirea esteticii urbane și consolidarea coeziunii în comunitatea locală.

Continue Reading

Știri

500 de polițiști au patrulat județul Călărași weekendul trecut. Au fost aplicate 500 de amenzi în valoare de peste 170.000 de lei

Published

on

BMW POLITIE

Aproximativ 500 de polițiști au patrulat străzile județului Călărași, în perioada 12-14 aprilie, potrivit unui comunicat de presă. Aceștia au intervenit la 169 de sesizări ale cetățenilor, iar 19 permise de conducere au fost reținute în cazul șoferilor care au pus în pericol siguranța traficului rutier. 

Ca urmare a activităților desfășurate pe raza județului, oamenii legii au constatat 67 de infracțiuni și au prins în flagrant 8 persoane. Totodată, aceștia au aplicat 500 de amenzi, în valoare totală de peste 173.000 de lei, ceea ce ar însemna că în medie fiecare polițist prezent ar fi acordat câte o amendă în perioada sfârșitului de săptămână. 

Polițiștii rutieri au reținut și ei 19 permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare. 

Mai exact, un bărbat de 45 de ani a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, care s-a ales cu dosar penal. Un alt tânăr de 19 ani care conducea beat, fără permis auto, o mașină pe care o furase a fost reținut timp de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași. Un alt bărbat de 43 de ani a încălcat ordinul de protecție impus de fosta soție, pe care a și agresat-o fizic ulterior. 

 

Advertisement

Continue Reading

Știri

Vânătoare de ouă și strângere de fonduri pentru copiii defavorizați la Grădina Zoologică din Călărași

Published

on

Grădina Zoo din Călărași organizează pentru al treilea an la rând vânătoarea de ouă. De data aceasta, însă, organizatorii își doresc să pună la cale un eveniment memorabil atât pentru ce mici, dar și pentru adulți – mămici, tătici, bunici. Evenimentul este organizat împreună cu Primăria Municipiului Călărași și  va avea loc pe 6 mai, între orele 10:00 – 14:00. 

Alături de Sidepol, Crucea Roșie Călărași, Jandarmeria Călărași și voluntarii din Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași, călărășenii vor putea susține campania „Stai la masă cu o faptă bună!”, o inițiativă prin care restaurantul Texas Bar-B-Q a implementat conceptul „Meniu în așteptare” – adică donații care se vor transforma într-o masă caldă pentru copiii proveniți din familii defavorizate.

Cum se va întâmpla? Grădina Zoo va organiza diverse ateliere de creație, ateliere de cercetași, de prim-ajutor, iar participanții vor putea vedea și echipele de intervenție ale poliției și ale jandarmeriei, precum și autospecialele acestora. 

Mai mult de atât, vor avea loc concursuri cu premii și multe surprize pentru copii, iar fiecare călărășean va putea să doneze în urnele existente la fiecare stand (atât cât dorește) pentru a susține campania. 

Practic, tu donezi la Zoo în urnele puse la dispoziție de Crucea Roșie, iar la final de lună toți bănuții vor fi transformați în meniuri “aburinde”, care vor ajunge în mânuţele copiilor aflați în dificultate.

Advertisement

Premiile pregătite de Zoo vor fi, printre altele: materiale oferite de Roger Design și de librăria Arienta, vouchere pentru intrare gratuită la Zoo, abonamente pentru copii la bazinul de înot, vouchere pentru van-ul Texas, ouă de ciocolată sau pictură pe față.

Continue Reading

Cele mai vizualizate