Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 5°C | Anul XI Nr. 540

Știri

Muzeul Dunării de Jos – exponatul lunii decembrie: Călimară dublă de birou

Published

on

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă în luna decembrie, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”, Călimară dublă de birou.

Călimara, care face parte din Colecția de Istorie Modernă și Contemporană a muzeului, având numărul de inventar 59636, este achiziționată în anul 2020, este confecționată din bronz, în stil Baroc și datează din secolul XVIII. Piesa prezintă și doua recipiente ceramice în care se punea cerneala.

Conform Dicționarului Explicativ al limbii Române călimara este un vas mic, de obicei făcut din sticlă, porțelan, plastic sau metal, în care se ține cerneala utilizată pentru scrierea cu pană sau cu toc. Călimările, de obicei sunt dotate cu un capac care contribuie la prevenirea contaminării, evaporării sau vărsării accidentale a cernelei, dar și a expunerii excesive a acesteia la aer.

Un tip special de călimări erau acelea care nu permiteau cernelei să se verse, chiar dacă nu aveau capac. Asta se datora contrucției lor speciale, prin care gura vasului era îndoită și prelungită în interiorul călimării. Astfel, la întoarcerea călimării cu josul în sus, lichidul din ea nu se vărsa (tehnologia funcționa doar în cazul când în călimară erau cantități mici de cerneală, până la max. jumătate din volumul ei).

Advertisement

Deloc surprinzător, cerneala a apărut odată cu peniţele, iar evoluţia a fost marcată de cel puţin la fel de multe momente importante ca şi dezvoltarea instrumentelor ce-o conţineau. Cerneala folosită pentru peniţele primitive de trestie ale egiptenilor avea culoarea neagră, caracteristică datorată pulberii de cărbune sau cenuşii pulverizate.

Adeseori, aceste ingrediente erau amestecate, apoi adăugate unui ulei de candelă ce conţinea o gelatină derivată dintr-o fiertură de piei de

măgar. Acest element final, ce conferea vâscozitate cernelii, avea un miros neplăcut, pentru înlăturarea căruia se adăuga o anumită cantitate

de ulei de mosc. Cea mai veche reţetă păstrată de preparare a acestui lichid parfumat şi primitiv folosit pentru scris datează din anul 2697

î.Hr. Pulberea de cărbune a rămas ingredientul principal al cernelurilor de-a lungul întregului ev mediu, deşi diferite civilizaţii au

Advertisement

experimentat şi alte combinaţii, adăugând răşini sau lianţi. Vreme îndelungată, compoziţia cernelurilor tipografice a fost ţinută în mare secret de către tipografi, care le preparau ei înşişi. Ingredientele de bază erau negrul de fum şi uleiul de in reduse prin încălzire.

Prima fabrică de cerneluri pentru tipografie a fost deschisă abia în anul 1818, de către Pierre Lorilleux. Multe dintre neajunsurile provocate de cerneală, mai ales tendinţa particulelor sale microscopice de a bloca vârfurile stilourilor, au fost rezolvate prin inventarea solvenţilor sintetici; aceştia, adăugaţi unor soluţii apoase, au produs cerneala modernă. Tehnologia se confruntă mereu cu noi provocări: în

momentul în care stilourile ajunseseră la un grad ridicat de perfecţiune, a apărut un nou tip de obiect de scris, având specificaţii proprii pentru tipul de cerneală ce putea fi folosit. Cerneala destinată pixurilor se obţinea iniţial dintr-o soluţie de colorant în acid oleic, căreia i se adăugau uleiuri şi răşini speciale pentru îmbunătăţirea proprietăţilor de curgere. Însă, din cauza caracterului lor uleios, primele cerneluri de acest tip necesitau un timp îndelungat pentru a se usca, mânjind hârtia cu o frecvenţă enervantă. Mai mult, dacă paginile scrise erau puse una peste alta, scrisul se lua de pe o pagină pe alta, lăsând urme inestetice.

Soluţia modernă pentru această problemă, la care se adăugau şi altele, a fost sintetizarea noilor coloranţi organici fără uleiuri şi a solvenţilor cu uscare rapidă ce-i conţineau. Pasta modernă de pixuri, o reţetă ce conţine coloranţi organici, glicoli, alcooli aromatici şi eteri polihidrati, are o vâscozitate de aproximativ 10.000 de ori mai mare decât apa, se usucă rapid şi nu se decolorează nici dacă este expusă direct luminii solare.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Omul care a murit strigând blesteme către cei care l-au trimis în cer

Published

on

În primăvara anului 1967, Uniunea Sovietică voia cu orice preț să sărbătorească 50 de ani de la Revoluția din Octombrie printr-un spectacol cosmic grandios. Nava Soiuz-1 urma să fie lansată cu un singur om la bord, iar a doua zi să se cupleze în orbită cu Soiuz-2, echipată cu trei cosmonauți. Cei patru urmau apoi să facă schimb de locuri și să se întoarcă pe Pământ în formații diferite – o premieră tehnică menită să eclipseze definitiv Statele Unite.

Doar că Soiuz-1 era bolnavă. Grav bolnavă. În lunile de teste, inginerii descoperiseră 203 de defecte structurale majore. Partea electronică era un coșmar, termoizolația aproape inexistentă, parașută principală fusese împachetată de mântuială. Toată lumea știa, de la tehnicieni până la proiectanții-șefi. Nimeni nu îndrăznea însă să oprească programul: Brejnev voia paradă, iar anularea ar fi însemnat umilință națională.

Pilotul principal ales era Vladimir Komarov, 40 de ani, inginer strălucit, deja erou al zborului Voskhod-1. Rezervă îi era Iuri Gagarin, primul om în cosmos și prietenul său cel mai apropiat. Când testele finale au arătat că nava nu poate fi salvată, Gagarin a făcut un gest disperat: s-a prezentat la centrul de pregătire și a cerut să ia el locul lui Komarov, sperând că autoritățile nu vor risca viața simbolului suprem al cuceririi spațiale sovietice.

Komarov a aflat. Și a refuzat categoric. „Dacă mor eu, tu rămâi în viață și vei putea lupta să nu se mai întâmple așa ceva niciodată”, i-a spus prietenului său. A acceptat misiunea știind că nu se va mai întoarce.

Advertisement

Pe 23 aprilie 1967, la ora 3:35 dimineața, racheta s-a ridicat de la Baikonur. Primele ore au fost un calvar. Unul dintre panourile solare nu s-a deschis, bateria s-a descărcat rapid, sistemele de orientare au început să cedeze. Komarov a încercat zeci de manevre manuale, dar nava devenea din ce în ce mai instabilă. Controlul misiunii a anulat lansarea lui Soiuz-2 – era clar că acuplarea era imposibilă.

A venit ordinul de întoarcere. La intrarea în atmosferă, capsula a început să se rotească nebunește. Când a ajuns la altitudinea de 7 kilometri, sistemul principal de parașute a eșuat complet. Parașuta de rezervă s-a deschis doar pe jumătate și s-a înfășurat imediat. Soiuz-1 s-a izbit de pământ cu peste 600 km/h lângă Orenburg. Impactul a fost atât de violent încât capsula s-a transformat într-o minge de metal topit. Corpul lui Komarov a fost practic pulverizat; ceea ce a rămas a încăput într-o cutie de pantofi.

Se spune că, în ultimele minute, când a înțeles că nu mai există nicio șansă, Komarov a deschis canalul de comunicație și a început să strige. Nu plângea. Blestema. Blestema pe cei care l-au obligat să zboare cu o navă moartă, pe inginerii care au semnat rapoarte mincinoase, pe politicienii care au preferat gloria goală în locul vieții unui om.

A murit la 40 de ani, lăsând în urmă o soție și doi copii. A murit știind totul și alegând să moară pentru ca altcineva – prietenul său – să poată trăi și să spună cândva adevărul.

Adevărul acela a rămas mult timp îngropat sub cenușa capsulei. Dar numele lui Vladimir Komarov a rămas: omul care a privit moartea în ochi și a acceptat-o cu demnitate, ca să nu moară altul în locul lui.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Primarul Mihăiță Beștea: „Din 2026, voi acorda mai mult timp mediului de afaceri. Investitorii trebuie ascultați direct”

Published

on

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a anunțat că, începând cu anul 2026, administrația locală va pune un accent mai mare pe colaborarea directă cu antreprenorii locali și investitorii externi. Măsura vine după evaluarea primului an de mandat, în care edilul a constatat nevoia de dialog constant cu mediul privat.

„Cred că începând cu 2026 va trebui să acord mai mult timp mediului de afaceri. Nu e suficient să le spun că ușa mea e deschisă. Trebuie să merg eu către ei, să discut personal cu fiecare”, a declarat primarul Mihăiță Beștea în cadrul conferinței de presă.

Edilul a explicat că interacțiunile individuale cu investitorii sunt mai productive decât întâlnirile generale.
„Am observat că oamenii de afaceri sunt mult mai deschiși când discut în particular cu fiecare. Au orgolii, sunt competitori, dar când se simt ascultați, vin cu soluții concrete”, a precizat Beștea.

Primarul a dat exemplul reabilitării șoselei Chirnogi, unde decizia de modernizare a fost influențată și de prezența unor companii locale importante în zonă.
„Am ținut cont și de faptul că acolo activează doi agenți economici importanți. Infrastructura bună înseamnă și sprijin pentru dezvoltarea lor”, a spus edilul.

Advertisement

Administrația locală pregătește, pentru 2026, un pachet de facilități fiscale pentru investitorii care derulează proiecte de minimum 500.000 de euro, măsură ce urmează să fie dezbătută în Consiliul Local.
Scopul este de a stimula investițiile în producție, logistică și servicii, dar și de a crea locuri de muncă stabile pentru locuitorii orașului.

„Oltenița are o poziție strategică, aproape de Dunăre și de Capitală. Putem deveni un pol economic, dar trebuie să fim mai activi în relația cu mediul de afaceri”, a concluzionat primarul Beștea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

AJFP Călărași anunță încasări record: 1,741 miliarde lei la bugetul general consolidat în primele 11 luni ale anului 2025

Published

on

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a raportat pentru perioada ianuarie–noiembrie 2025 venituri bugetare nete de 1.741,20 milioane lei, cu 221,30 milioane lei mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea confirmă un ritm accelerat al colectării taxelor și impozitelor la nivelul județului.

Încasări mai mari la bugetul de stat

La bugetul de stat au fost colectate 722,05 milioane lei, cu 110,71 milioane lei peste nivelul înregistrat în perioada similară din 2024. Cele mai importante categorii de venituri au fost:

  • Impozit pe profit – 123,43 milioane lei

  • Impozit pe venit – 271,16 milioane lei

  • TVA – 161,19 milioane lei

  • Accize – 1,53 milioane lei

  • Alte venituri – 164,74 milioane lei

Salt semnificativ la bugetul asigurărilor sociale

Încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat au ajuns la 1.019,15 milioane lei, marcând o creștere de 110,59 milioane lei față de 2024. Structura veniturilor este următoarea:

  • Bugetul asigurărilor sociale de stat – 661,48 milioane lei

  • Bugetul asigurărilor de șomaj – 12,52 milioane lei

  • Bugetul asigurărilor de sănătate – 345,15 milioane lei

Restituiri de TVA către contribuabili

În același interval, AJFP Călărași a rambursat TVA în valoare totală de 65,14 milioane lei.

Advertisement

Potrivit documentului semnat de șefa administrației, Ionica Păduraru, instituția își menține ritmul de colectare peste nivelurile estimate, contribuind astfel la consolidarea bugetului de stat și la stabilitatea finanțelor publice în județ.

Dacă vrei, pot genera și variante de titluri

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading