Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Municipiul Călărași a semnat contractul pentru proiectare şi execuţie proiect ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncțional în zona centrala a municipiului”

Published

on

Primarul municipiului Călăraşi Marius Dulce a anunţat, astăzi, semnarea contractului privind atribuirea serviciilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor în cadrul proiectului cu titlul ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncțional în zona centrală a municipiului”.
 „Astăzi s-a semnat contractul de servicii pentru elaborarea documentației tehnico – economice la stadiu PT + DDE, asistență tehnică din partea proiectantului + execuție lucrări în cadrul proiectului cu titlul ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncțional în zona centrala a municipiului”.
Finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, proiectul are o valoare totală de 36.346.757,34 lei, adică 7,65 milioane euro, cofinanţarea de 2% asigurată de UAT Municipul Călăraşi fiind de 726.935,14 lei. Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni din care execuţia lucrărilor, 16 luni. În principal, investiţia care se bazează pe „Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Călăraşi pentru perioada 2016-2030” propune soluţii moderne de share-space şi pietonal, infrastructura necesară derulării tranzitului pietonilor şi bicicliştilor între zonele de interes din zona centrală şi a legăturii între liniile de circulaţie ale transportului public urban. În această etapă de realizare a documentaţiei tehnice vom ţine cont şi de unele sugestii primite din partea cetăţenilor, urmând ca acestea să fie luate în considerare în măsura în care va fi posibil”, a declarat primarul Marius Dulce.

Proiectul își propune reducerea emisiilor de CO2 provenite din transportul rutier și schimbarea opțiunii utilizării autoturismelor față de utilizarea modurilor nemotorizate de transport și a transportului public, realizându-se astfel schimbarea accentului de la o mobilitate bazată în principal pe utilizarea autoturismelor, la o mobilitate bazată pe mersul pe jos, utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare principal, ceea ce va conduce la reducerea emisiilor de echivalent CO2 si a altor gaze cu efect de seră (GES) provenite din transportul rutier motorizat de la nivelul municipiului Călărași.

Amplasamentul vizat de proiect este format din zona pietonală care se desfășoară între strada Sloboziei și strada Dobrogei, precum și aleile de legătură ale acesteia cu Parcul Central, segmentul din strada Sloboziei cuprins între intersecția cu strada București și cea cu strada 1 Decembrie 1918, precum și segmentul din strada Traian cuprins între strada 1 Decembrie 1918 și Bulevardul 1 Mai.

Lucrările de intervenție propuse vor consta în: lucrări de infrastructură, construire de fântâni, mărirea și diversificarea zonelor de spațiu verde prin amplasarea de jardiniere și gradene de sprijin (se vor planta specii autohtone și foarte bine adaptate la mediul climatic din zona câmpiei), trepte și rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități, pergole, divers mobilier urban, iluminat ornamental, canalizații subterane pentru instalațiile noi cât și pentru rețelele de telefonie, cablu existente, amenajarea zonelor de ședere prin amplasarea de bănci inteligente (dotate cu prize USB, sisteme inteligente și autonome), etc.

În același perimetru va fi amplasată o stație autonomă de tip bike – shering pentru circa 30 de biciclete, care va permite parcarea în siguranță a acestora precum și un confort ridicat pentru închiriere și returnarea lor.

Advertisement

Prin toate intervențiile propuse se va obține îmbunătățirea calității vieții prin îmbunătățirea amenajărilor peisagistice, prin crearea unui micro climat mai favorabil și a unui mediu mai calm și mai bine oxigenat.

Proiectul propune ca:

– segmentul străzii Sloboziei, de la intersecția cu strada București până la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918 să devină un spațiu de tip share – space, concept de mobilitate în care pietonul are prioritate, având ca efect reducerea majoră a traficului auto din aceasta zonă, acesta fiind preluat de către arterele colaterale;

– str. 1 Decembrie 1918 va deveni un spațiu dedicat în exclusivitate pietonilor și bicicliștilor, facilitând atât activitățile de recreere și interacțiunile socio -culturale, dar și tranzitul acestora prin metode de mobilitate urbană sănătoase, accesibile și nepoluante. În același timp, pentru cazurile excepționale de forță majoră, infrastructura trebuie să răspundă și solicitărilor unui trafic ocazional ale autovehiculelor de intervenții.

Rezultatele proiectului în ceea ce privește suprafețele vizate:

Advertisement
  • Suprafață zonă pietonală: 20.194,8 m2
  • Suprafață zonă carosabilă: 785 m2
  • Suprafață spații verzi: 7 255, 9 m2
  • Suprafață fântâni: 439.7 m2
  • Suprafață construcții cu deck: 484.8 m2

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Bitterul Suedez – Elixirul Vieții

Published

on

Bitterul suedez este o băutură medicinală cunoscută pentru menținerea sănătății și pentru refacerea organismului. A fost creat în urmă cu aproximativ 500 de ani de alchimistul Paracelsus, care a reușit să prepare acest elixir din peste 50 de plante. Deși rețeta originală nu s-a păstrat integral, iar unele plante au fost înlocuite, preparatul a rămas la fel de popular.

Datorită proprietăților sale, bitterul suedez este apreciat pentru susținerea imunității, pentru ameliorarea problemelor digestive, pentru echilibrarea stării psihice și, în special, pentru sprijinul oferit funcției hepatice. Multe dintre plantele folosite sunt recomandate tradițional și în afecțiuni cardiace, renale sau dermatologice.

Bitterul poate fi utilizat și extern: compresele cu bitter sunt folosite pentru grăbirea vindecării rănilor, calmarea durerilor de cap și ameliorarea disconfortului provocat de înțepăturile de insecte.

Rețeta de casă a bitterului suedez

Pentru prepararea acestui amestec natural se pot folosi următoarele plante:

Advertisement

Păpădie, sunătoare, coada‑calului, rostopască, valeriană, mesteacăn, roiniță, tuia, ginseng siberian, crețișoară, mărar, măghiran, lemn‑dulce, lumânărică, ienupăr, pufuliță, rozmarin, tătăneasă, cimbrișor, busuioc, pelin, brusture, scorțișoară, lichen de piatră, cătină, ganoderma, salcâm, urzică, ghimpe, lavandă, armurariu, crușin, iarbă‑mare.

Din fiecare plantă se cântăresc între 5 și 30 g. Amestecul se pune în 3 litri de alcool de 38–40%. Recipientul se păstrează la loc răcoros și umbros timp de 14 zile, agitându-se de două ori pe zi.

După macerare, lichidul se strecoară prin tifon și se depozitează în sticle închise la culoare. Preparatul se poate păstra timp îndelungat.

Consumul tradițional este de 2 lingurițe pe zi, dimineața și seara, sau diluat: 1 linguriță la o cană cu apă sau ceai. Nu se recomandă consumul nediluat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Investiție la Oltenița: centru comercial nou, zeci de locuri de muncă și bani care rămân în oraș

Published

on

Municipiul Oltenița intră într-o nouă etapă de dezvoltare economică, după ce autorizația de construire pentru un nou centru comercial a fost semnată. Anunțul a fost făcut de primarul Mihăiță Beștea, care a precizat că investiția va fi realizată în zona Moara Dunării, pe un teren generos, gândit să ofere accesibilitate și confort pentru locuitori.

Proiectul prevede o construcție modernă, care va găzdui peste zece magazine ale unor branduri internaționale, aducând mai aproape de oltenițeni opțiuni comerciale care, până acum, erau disponibile doar în marile orașe. Dincolo de componenta comercială, investiția are un impact direct asupra comunității, prin crearea a peste 70 de noi locuri de muncă și stimularea economiei locale.

Potrivit administrației locale, autorizațiile au fost obținute într-un termen scurt, în condiții de legalitate și responsabilitate, obiectivul fiind ca proiectele importante pentru oraș să avanseze rapid atunci când sunt respectate toate procedurile. Autoritățile mizează pe faptul că noul centru comercial va contribui nu doar la schimbarea peisajului urban, ci și la îmbunătățirea calității vieții de zi cu zi.

Dacă lucrările vor decurge conform planului, la finalul anului 2026 Oltenița ar putea avea un nou punct de interes major, menit să aducă mai multă viață, confort și încredere în viitorul orașului. Investiția este prezentată drept un exemplu de dezvoltare care atrage capital, creează oportunități reale și consolidează poziția municipiului pe harta economică a județului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ai loc de veci în Călărași? A început plata taxelor pentru 2026. Casieriile sunt deschise și în weekend

Published

on

Vești importante pentru concesionarii locurilor de veci din municipiul Călărași. Administrația Cimitirelor a început încasarea taxelor pentru anul 2026 și îi cheamă pe cetățeni să își achite obligațiile la timp. Pentru a evita aglomerația, programul a fost extins inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Cei care au locuri de veci concesionate pot merge la casierie aproape toată săptămâna, dimineața, iar în timpul săptămânii programul este complet.

Când se pot plăti taxele:

  • Luni – joi: 07:30 – 16:00
  • Vineri: 07:30 – 13:30
  • Sâmbăta, duminica și sărbătorile legale: 07:30 – 09:30

Pentru înmormântări, programul se prelungește ori de câte ori este nevoie, până la finalizarea tuturor intervențiilor.

Atenție însă: în weekend și în zilele libere nu se fac acte de concesiune, dar se încasează taxe și se desfășoară înmormântări.

Advertisement

Administrația Cimitirelor îi sfătuiește pe călărășeni să nu lase plata taxelor pe ultima sută de metri, mai ales că programul este deja adaptat pentru cei care nu pot ajunge în timpul săptămânii.

Pentru detalii suplimentare, instituția funcționează în Cimitirul Central din municipiul Călărași, pe strada Ion Heliade Rădulescu, iar informații pot fi solicitate și online, prin e-mail.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading