Connect with us

Breaking News

Motociclistul Dragomir Valentin și-a pierdut viața în urma unui accident teribil pe str. Bucureşti

Un tânăr motociclist și-a pierdut viața, ieri, 12 iulie, în urma unui accident rutier pe strada București, în zona PREFAB S.A. Accidentul rutier a avut urmări grave. Dragomir Valentin, un pompier disponibilizat în urmă cu ceva timp, pasionat de motociclete și-a pierdut viața în cursul serii de ieri, în jurul orelor 20.00.

Din motive încă necunoscute, motocicleta pe care acesta o conducea a părăsit  partea carosabilă și s-a izbit foarte puternic de un gard de beton prefabricat amplasat pe partea dreaptă pe sensul de mers Modelu – Călărași. În cel mai scurt timp, la fața locului au venit echipaje ce aparțin Serviciului de Ambulanță Județean Călărași și echipaje de poliție. Lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale au desfășurat cercetări la fața locului în vederea stabilirii motivelor care au condus la această tragedie.

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1774129039344614/

Din spusele prietenilor, acesta și-ar fi găsit sfârșit pe patul de spital, din cauza traumatismelor suferite rezultate din impact.  Pe peretele de Facebook al tanarului curg in continuu mesaje de ramas bun si mesaje prin care oamenii care l-au cunoscut isi exprima compatimirea.

Advertisement

Astăzi, la o zi distanță de la tragedie am fost să văd locul în care un tânăr și-a pierdut viața. Ajuns la locul tragediei am putut vedea  o bucată de beton prefabricat care era căzută de la locul ei, probabil din cauza impactului puternic. Lumânări aprinse la locul tragediei amintesc faptul că acolo, un tânăr și-a pierdut viața.

                          “M-am nascut fara sa vreau … o sa mor fara sa vreau … asa ca-mi voi trai viata ASA CUM VREAU !!! 

Breaking News

Traian Băsescu, operat de urgență pe inimă la Paris”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost supus recent unei intervenții chirurgicale de urgență pe cord, într-un spital din Paris, din cauza unor complicații legate de stenturile montate anterior. Operația a avut loc pe 14 iunie 2025, iar în prezent, fostul șef de stat se află în perioada de recuperare, sub supraveghere medicală atentă. Surse apropiate familiei au indicat că intervenția a fost necesară din cauza unei deteriorări a stării sale de sănătate, agravată de afecțiuni cronice precum ateroscleroza și hipertensiunea arterială.

Traian Băsescu, în vârstă de 73 de ani, nu este la prima experiență medicală de acest tip. În 2006, i-au fost montate stenturi pentru probleme cardiovasculare, iar în 2022 a fost internat la Bruxelles pentru complicații medicale. De asemenea, fostul președinte a fost diagnosticat în 2014 cu emfizem pulmonar, o afecțiune care afectează capacitatea respiratorie. Anul trecut, el a fost tratat pentru o viroză pulmonară la Spitalul Militar din București.

Ultima sa apariție publică a fost la ceremonia de învestire a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, unde a fost observat un tremurat vizibil al mâinilor, ceea ce a ridicat întrebări privind starea sa de sănătate. În prezent, familia sa a solicitat respectarea intimității privind detaliile medicale.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Accident feroviar la Mășcăteni: o femeie rănită, un copil cu atac de panică

Un accident grav s-a produs astăzi la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, în localitatea Mășcăteni, pe ruta Iași – Dorohoi. Un tren de călători a intrat în coliziune cu un autoturism, iar șoferița, o femeie de 27 de ani, a rămas încarcerată.

La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și a Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, autospeciala pentru transport de personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD (inclusiv cea de terapie intensivă mobilă) și o ambulanță SAJ. Pompierii au folosit echipamente specifice pentru a tăia caroseria mașinii și a elibera victima. Femeia, care era conștientă și cooperantă, a fost preluată de echipajul SMURD de terapie intensivă și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În tren se aflau 35 de pasageri, care au fost evaluați medical la locul accidentului. Un copil de 11 ani a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Ceilalți pasageri nu au necesitat asistență medicală.

Pompierii au luat măsuri pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, iar Poliția a preluat cazul pentru a efectua cercetări suplimentare.

Advertisement

Autoritățile recomandă șoferilor să fie extrem de atenți la trecerile la nivel cu calea ferată și să respecte semnalizarea rutieră pentru a preveni astfel de incidente.

Continue Reading

Breaking News

Tragedie aeriană în India: Zborul Air India AI171 s-a prăbușit lângă Ahmedabad

Un avion Air India, zborul AI171, care opera ruta Ahmedabad-Londra Gatwick, s-a prăbușit în apropierea aeroportului din Ahmedabad, India, pe 12 iunie 2025, la scurt timp după decolare. Aeronava, un Boeing 787-8 Dreamliner cu înmatricularea VT-ANB, avea la bord 242 de pasageri. Incidentul a avut loc în jurul orei 08:08:51 UTC, conform Flightradar24. Canalele de televiziune indiene au raportat accidentul, iar imaginile au arătat resturi în flăcări și fum negru în apropierea aeroportului, sugerând că avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială. Nu au fost specificate oficial numărul victimelor, dar postările pe X menționează estimări de 160-200 de decese. Air India a confirmat incidentul și a anunțat că va oferi actualizări pe site-ul și contul lor de X. Autoritățile investighează în prezent cauzele accidentului.

Continue Reading