A fost reținut în timp ce transporta țigări în valoare de peste 250.000 de euro, ascunse într-un cap tractor și semiremorcă. S-a întâmplat în luna iunie a acestuia an, iar în urma investigațiilor, la data de 23 noiembrie, față de bărbatul de 36 de ani s-a dispusă măsura reținerii pentru 24 ore.
Reamintim că, la data de 21 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, în cooperare cu polițiștii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași au oprit la punctul de trecere al frontierei Călărași, ansamblul rutier format din cap tractor și semiremorca, condus de un cetățean moldovean, de 36 de ani, care, conform documentelor prezentate transporta cantitatea de 20.350 de kg capsule carbon.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la marfa transportată, ansamblul rutier a fost selectat pentru control, ocazie cu care a fost descoperită o cantitate de țigarete care nu era trecută în documentele de transport. În urma inventarierii țigaretelor, a rezultat cantitatea de 70.000 de pachete de țigarete (1.400.000 de țigarete), fără marcaj fiscal, în valoare de 1.260.000 lei (aproximativ 252.000 de euro).
În urma unui complex de activități investigativ-operative și de cercetare penală desfășurate sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, la data de 23 noiembrie, față de bărbatul de 36 de ani s-a dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, acesta urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.