Ku Klux Klan (KKK), cunoscut și sub numele de Klan, este una dintre cele mai notorii organizații de extremă dreapta din Statele Unite, caracterizată drept un grup terorist de susținere a supremației albe. Fondată în 1865, în Pulaski, Tennessee, de șase veterani confederați ai Războiului Civil American, KKK a devenit un simbol al rasismului, violenței și intoleranței, țintind în special afro-americanii, evreii, catolicii și alte minorități. Istoria sa este marcată de trei perioade distincte, fiecare cu obiective și metode specifice, dar toate unite de o ideologie bazată pe ură rasială și religioasă.

Prima eră (1865–1871): Origini și teroare în Reconstrucție

KKK a fost inițial creat ca un club social de către foști soldați confederați, care au ales numele inspirându-se din cuvântul grecesc „kyklos” (cerc), adăugând „Klan” pentru aliterație. Sub conducerea primului „mare vrăjitor” (grand wizard), generalul confederat Nathan Bedford Forrest, organizația s-a transformat rapid într-un grup paramilitar. În timpul Reconstrucției, o perioadă în care sudul SUA era reorganizat pentru a integra afro-americanii eliberați, KKK a folosit violența pentru a intimida și suprima drepturile civile ale acestora. Membrii, purtând măști și robe, atacau noaptea, folosind linșaje, incendieri, bătăi și alte forme de teroare pentru a împiedica afro-americanii și susținătorii republicani albi să voteze sau să-și exercite drepturile.

Această primă incarnare a KKK a fost responsabilă pentru numeroase crime, inclusiv uciderea a mii de afro-americani și a susținătorilor lor albi. În 1870–1871, Congresul SUA a adoptat Legile Ku Klux Klan, care au permis președintelui Ulysses S. Grant să suspende habeas corpus și să folosească forța federală pentru a suprima activitățile Klanului. Aceste măsuri, împreună cu ordinele lui Forrest de dizolvare a organizației, au dus la declinul primei ere a KKK, deși grupuri locale au continuat să opereze izolat.

A doua eră (1915–1944): Renașterea și expansiunea națională

În 1915, KKK a fost reînființat de William Joseph Simmons pe Stone Mountain, Georgia, inspirat de filmul „The Birth of a Nation” al lui D.W. Griffith, care glorifica Klanul ca protector al valorilor albe sudiste. Această a doua iterație a introdus simboluri devenite iconice, precum robele albe și arderile de cruci, care nu existau în prima eră. KKK s-a extins dincolo de sud, ajungând în state precum Indiana și Colorado, și a adoptat o agendă mai largă, îndreptată nu doar împotriva afro-americanilor, ci și împotriva catolicilor, evreilor, imigranților și comuniștilor.

Advertisement

În anii 1920, sub conducerea unor recrutori precum Edward Young Clarke, KKK a atins apogeul, cu peste 4 milioane de membri la nivel național. Organizația a devenit o forță politică, influențând alegeri și având membri în funcții publice, inclusiv guvernatori și senatori. În state precum Indiana, Klanul controla ambele partide politice și a avut un impact semnificativ în alegerile din 1924. Cu toate acestea, scandalurile interne, corupția și opoziția publică au dus la declinul său rapid spre sfârșitul anilor 1920. Până în 1944, a doua eră a KKK s-a stins, deși ideologia sa a rămas latentă.

A treia eră (după 1950): Declin și fragmentare

KKK a cunoscut o nouă resurgență în anii 1950–1960, ca reacție la mișcarea pentru drepturile civile. Această a treia eră a fost marcată de atacuri violente, inclusiv bombardarea bisericilor afro-americane, precum cel din Birmingham, Alabama, din 1963, care a ucis patru fetițe. Deși mai fragmentată, organizația a continuat să folosească teroarea pentru a se opune integrării rasiale.

În ultimele decenii, KKK s-a confruntat cu un declin semnificativ. Numărul grupurilor active a scăzut de la 130 în 2016 la 51 în 2019, potrivit Southern Poverty Law Center. Factori precum condamnarea publică, infiltrarea de către forțele de ordine și percepția că KKK este demodată în cercurile extremiste de dreapta au contribuit la această scădere. Cu toate acestea, ideile sale de supremație albă continuă să influențeze alte grupuri extremiste, precum Proud Boys sau neo-naziste, mai ales în contexte de incertitudine economică sau schimbări sociale.

KKK în afara SUA și controverse

Deși KKK este o organizație predominant americană, au existat ramuri în țări precum Canada, Australia și chiar Europa, inclusiv Germania. Aceste grupuri, adesea mici, au adoptat simboluri și ideologii similare, dar impactul lor a fost limitat. În prezent, KKK încearcă să câștige legitimitate mainstream, folosind sloganuri precum „America pentru americani” sau apelând la naționalismul alb, dar rămâne marginalizată datorită reputației sale violente.

Controversele legate de KKK includ asocierea sa cu „Cultul Cauzei Pierdute”, care romanticizează Confederația și minimalizează sclavia. Statuile liderilor confederați, precum Nathan Bedford Forrest, au fost îndepărtate în ultimii ani, reflectând o reevaluare a moștenirii KKK. De asemenea, organizația a fost declarată teroristă de mai multe entități, inclusiv de orașul Charleston, Carolina de Sud, în 1999, iar FBI a clasificat-o ca „organizație teroristă subversivă”.

Advertisement

Concluzie

Ku Klux Klan rămâne un simbol al urii și violenței în istoria americană, cu o moștenire dureroasă care reflectă problemele profunde de rasism și intoleranță. Deși influența sa a scăzut semnificativ, ideile sale continuă să inspire grupuri extremiste, subliniind necesitatea combaterii rasismului și promovării incluziunii. Istoria KKK servește ca un avertisment asupra pericolelor diviziunii și urii organizate.

Tawny Frogmouth este o pasăre nocturnă fascinantă, originară din Australia, Tasmania și sudul Noii Guinee. Deși este adesea confundată cu o bufniță datorită aspectului său, aparține familiei Podargidae, fiind mai apropiată de caprimulgiforme. Această pasăre este renumită pentru camuflajul său excepțional și comportamentul discret, care o ajută să se integreze perfect în mediul său natural.

Tawny Frogmouth are o lungime de 34-53 cm și o greutate de aproximativ 200-600 de grame, cu diferențe între sexe (masculii sunt de obicei mai mari). Penajul său variază între nuanțe de gri, maro și bej, cu modele pestrițe care imită scoarța copacilor. Capul mare, cu ochi galbeni mari și ciocul lat, îi conferă un aspect distinct, iar „sprâncenele” de pene lungi de deasupra ciocului adaugă un aer comic. Picioarele sunt scurte, dar ghearele sunt puternice, adaptate pentru a se agăța de crengi.

Tawny Frogmouth preferă pădurile deschise, zonele împădurite și savanele, dar poate fi întâlnită și în parcuri sau grădini suburbane. Ziua, se odihnește pe crengi, adoptând o postură rigidă, cu ciocul ridicat, imitând o ramură ruptă pentru a evita prădătorii. Noaptea devine activă, vânând insecte, păianjeni, viermi sau ocazional vertebrate mici, folosindu-se de zborul silențios și ciocul lat pentru a prinde prada.

Sezonul de reproducere are loc primăvara (august-noiembrie în Australia). Tawny Frogmouth este monogamă, formând perechi pe viață. Cuibul este o platformă simplă din crengi, construită în copaci. Femela depune 1-3 ouă, iar ambii părinți participă la clocire (aproximativ 30 de zile) și la îngrijirea puilor. Puii devin independenți după circa 2 luni.

Advertisement

Dietă

Hrana sa constă în principal din insecte mari, cum ar fi gândaci, molii sau greieri, dar poate consuma și șopârle mici sau rozătoare. Vânează stând nemișcată pe o creangă și plonjând rapid asupra prăzii.

Camuflajul său extraordinar face ca Tawny Frogmouth să fie greu de observat, dar este vulnerabilă la pierderea habitatului și coliziunile cu vehiculele, datorită tendinței de a vâna insecte atrase de faruri. Nu este considerată o specie pe cale de dispariție, dar protecția habitatelor sale este esențială.

Curiozități

• Tawny Frogmouth emite un sunet jos, „oom-oom-oom”, asemănător unui murmur, folosit pentru comunicare.
• În cultura aborigenă australiană, pasărea este uneori asociată cu spirite sau mesageri nocturni.
• Spre deosebire de bufnițe, nu are gheare lungi sau cioc ascuțit, fiind mai puțin agresivă.

Tawny Frogmouth este un exemplu remarcabil al adaptării la mediu, combinând un aspect unic cu un comportament care o face un maestru al supraviețuirii în sălbăticie.

Francmasoneria, cunoscută și sub numele de masonerie, este una dintre cele mai vechi și mai răspândite organizații fraterne din lume, cu rădăcini care se întind până în Evul Mediu. Masonii sunt membri ai acestui ordin inițiatic, uniți prin idealuri comune de moralitate, spiritualitate și solidaritate socială. Organizația promovează valori precum libertatea, toleranța, adevărul și caritatea, punând accent pe dezvoltarea personală și contribuția la binele comunității.

Origini și istorie

Francmasoneria își are originile în breslele medievale ale zidarilor liberi („freemasons”), meșteșugari care construiau catedrale și castele în Europa, beneficiind de privilegii, cum ar fi scutirea de taxe feudale. Acești constructori își transmiteau secretele meseriei prin ritualuri stricte, organizându-se în loji cu o ierarhie clară: ucenic, calfă și maestru. În secolul al XVII-lea, masoneria a evoluat de la o organizație „operativă” (a constructorilor propriu-ziși) la una „speculativă”, acceptând membri din afara meseriei, interesați de filozofia și valorile masonice. Prima Mare Lojă modernă a fost fondată în 1717, la Londra, marcând începutul francmasoneriei organizate așa cum o cunoaștem astăzi.

În România, masoneria a apărut în secolul al XVIII-lea, cu primele loji documentate la Galați și Iași, fondate de figuri precum Anton Maria del Chiaro și Constantin Mavrocordat. De-a lungul timpului, masoneria românească a atras personalități notabile, precum Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza sau Nicolae Bălcescu, care au contribuit la evenimente istorice majore, cum ar fi modernizarea României sau Revoluția de la 1848.

Structură și principii

Masoneria funcționează prin loji, grupuri locale de 7-50 de membri, reunite sub obediențe mai mari, precum Marea Lojă Națională din România (MLNR), fondată în 1880. Membrii trec printr-un sistem de grade (ucenic, calfă, maestru), fiecare implicând ritualuri și învățături simbolice. Simbolurile masonice, precum echerul, compasul sau „Ochiul Atotvăzător”, au rolul de a transmite principii morale și filozofice. Credința într-o „Ființă Supremă” sau „Marele Arhitect al Universului” este o condiție esențială în majoritatea ramurilor masonice, deși organizația nu este o religie și acceptă membri de diverse confesiuni.

Advertisement

Masoneria în prezent

Astăzi, masoneria globală numără circa 4-10 milioane de membri, majoritatea în Statele Unite și Europa. În România, MLNR, recunoscută pentru utilitate publică din 2004, susține proiecte caritabile, culturale și educaționale, promovând valori naționale și toleranța. Cu toate acestea, masoneria rămâne subiect de controverse, alimentate de natura sa discretă și de teorii conspiraționiste care o asociază cu influențe oculte sau control global. În realitate, masonii moderni se concentrează pe filantropie și auto-îmbunătățire, fără a avea o structură centralizată care să permită o astfel de influență.

Controverse și percepții

De-a lungul istoriei, masoneria a fost persecutată în regimuri totalitare, inclusiv în România comunistă, din cauza percepției că ar fi o organizație subversivă. Biserica Catolică a condamnat-o în 1738, considerând-o incompatibilă cu doctrina sa, iar teorii precum cea a lui Augustin de Barruel au legat-o de conspirații globale, acuzații respinse de istorici. În România, nume precum Radu Bălănescu sau Stelian Nistor au atras atenția în contexte recente, uneori legate de conflicte interne sau de acuzații de abuz de putere, dar acestea nu reflectă scopul general al organizației.

Concluzie

Masonii sunt membri ai unei fraternități care, pornind de la tradițiile constructorilor medievali, promovează astăzi valori umaniste și dezvoltarea personală prin ritualuri simbolice. Deși înconjurată de mituri și secrete, masoneria este mai degrabă o cale de perfecționare morală și socială decât o forță ocultă. În România, contribuțiile masonilor la istorie și cultură sunt semnificative, iar activitatea lor continuă să susțină progresul și solidaritatea.

Advertisement