Mihai Claudiu Gheorghe, prezent activ în comisiile de specialitate: legislație pentru siguranță, agricultură și sprijin economic

mihai gheorghe
mihai gheorghe

Parlamentarul AUR de Călărași, Mihai Claudiu Gheorghe, își continuă activitatea în Camera Deputaților printr-o prezență constantă și implicată în comisiile de specialitate din care face parte. Luna mai a adus în atenția deputaților mai multe proiecte importante, iar Mihai Claudiu Gheorghe a fost prezent acolo unde se conturează deciziile esențiale pentru viața cetățenilor.

În sprijinul fermierilor afectați de secetă

În cadrul comisiei pentru agricultură, deputatul a susținut adoptarea a două proiecte legislative vitale pentru fermierii afectați de seceta pedologică din 2022:

  • PL-x 748/2022 și

  • PL-x 42/2023,
    care vizează acordarea de granturi compensatorii și simplificarea procedurilor de plată.

„Este o datorie firească să fim alături de cei care muncesc pământul și care, din cauza condițiilor naturale nefavorabile, riscă să rămână fără mijloacele de trai. Fermierii trebuie sprijiniți rapid și eficient, fără birocrație excesivă”, a transmis Mihai Claudiu Gheorghe.

Prelungirea termenelor pentru investiții în zootehnie

Tot în zona agricolă, deputatul AUR a participat la dezbaterile pe marginea PL-x 46/2025, un proiect menit să ofere o gură de aer investitorilor din sectorul suin și avicol. Actul normativ prevede prelungirea termenului maxim de realizare a investițiilor până la 18 luni, în loc de 6.

„Realitatea din teren este diferită de hârtiile din birouri. Criza forței de muncă, prețurile, întârzierile în livrarea echipamentelor – toate acestea nu țin cont de termene. Rolul nostru este să dăm investitorilor șansa să finalizeze proiectele și să nu piardă fonduri importante pentru economia locală”, a adăugat deputatul.

Siguranța publică, o prioritate: regimul armelor și munițiilor

În comisiile juridică și de apărare, Mihai Claudiu Gheorghe a susținut modificările aduse Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, prin PL-x 357/2024. Proiectul pune legea în acord cu decizia Curții Constituționale și limitează accesul la arme pentru persoanele inculpate în dosare penale.

„Este o măsură de bun-simț. Armele nu trebuie să ajungă în mâinile cui nu trebuie. Totodată, legea trebuie să fie clară și corectă, așa cum cere Constituția. Cred că acest proiect reușește să aducă un echilibru între siguranță publică și drepturi individuale”, a explicat deputatul.

Dezbateri importante în plen: fonduri europene, salubrizare și valori democratice

Pe agenda Camerei Deputaților din 12-13 mai s-au aflat și alte proiecte în care Mihai Claudiu Gheorghe a fost prezent în calitate de reprezentant al județului Călărași:

  • PL-x 514/2024 – lege privind gestionarea fondurilor PNRR și posibilitatea prelungirii contractelor afectate de întârzieri;

  • PL-x 519/2021 – legea salubrizării, care propune ca autoritățile locale să stabilească frecvența colectării deșeurilor;

  • PL-x 13/2025 – susținerea investițiilor culturale la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara;

  • PL-x 21/2025 – instituirea Zilei Naționale a Libertății Religioase, o inițiativă ce pune accent pe toleranță și valorile democratice.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

ÎNTRERUPERI DE CURENT ÎN COMUNA GRĂDIȘTEA

Primăria Grădiștea informează că vor fi întreruperi în alimentarea cu

Recomandare de carte – „Shogun” de James Clavell

„Shogun”, publicat în 1975, este capodopera lui James Clavell și