Medicamentele care te pot lăsa fără permis de conducere. Lista actualizată a substanțelor care dau rezultat pozitiv la testul antidrog

Sursa: pressalert.ro
Sursa: pressalert.ro

Ministerul Sănătății a revizuit lista medicamentelor care pot afecta abilitatea de a conduce vehicule. Substanțele conținute în aceste medicamente pot produce rezultate pozitive la testele antidrog, DrugTest, efectuate în trafic de către polițiștii rutieri, iar șoferii riscă să rămână fără permis de conducere.

Medicamentele care conțin substanțe psihotrope (psihoactive) acționează asupra psihicului și pot afecta mintea, emoțiile și comportamentul unei persoane dacă sunt utilizate pe termen lung fără recomandarea unui medic specialist. Aceste medicamente pot induce dependență dacă nu sunt administrate conform unui plan medical adecvat și pot influența rezultatele testelor antidrog efectuate de polițiști în trafic.

Medicamentele sau suplimentele alimentare interzise pentru conducătorii auto au un triunghi cu laturi roșii pe ambalaj, în care se află un semn de exclamație negru. Acest simbol este înconjurat de un pătrat alb.

Lista de medicamente care conțin substanțe psihoactive actualizată de Ministerul Sănătății în Monitorul Oficial: Dolnada (combinații OXICODONUM +NALOXONUM);  Spravato; Fentanil; Lunaldin; Pecfent; Tabfyl; Calypsol; Ketamină; Lisdexamfetamină; Lefisyo; Metadon; Metadonă; Methasan; Misyo; Sintalgon; Concerta; Morfină; Sevredol; Vendal Retard; Dropizol; Oxicodonă; Oxidolor; Mialgin; Remifentanil Kabi; Sofentil; Dolten; Alprazolam; Frontin; Praxolez; Xanax; Bromazepam; Sixmo; Suboxone; Zubsolv; Frisium; Rivotril; Codeină fosfat; Brufen Plus; Paradoren; Ultracod; Extraveral; DHC Continus; Diazepam; Fenobarbital; Luminal; Victan; Anxiar; Temelor; Medazepam; Buccolam; Midazolam; Nitrazepam; Edluar; Stilnox; Zadobra; Zolpidem; Zolsana; Clorhidrat de Tramadol; Mabron; Mabron Retard; Tramacalm; Tramadol; Tramag; Tramal Retard; Skudexa; Doreta; Tramadol/Paracetamol; Zaldiar; Gerodom; Imovane; Sonlax.

Medicamentele care conțin substanțe psihoactive ce pot provoca dependență sunt, în special, cele din clasa benzodiazepinelor, utilizate pentru tratarea unor afecțiuni precum crizele epileptice, fobiile, anumite situații de stres, anxietatea, depresia și atacurile de panică, precum și dependența de alcool. Acestea, împreună cu toate celelalte medicamente din lista menționată, pot da rezultate pozitive la testul antidrog dacă sunt consumate înainte sau în timpul condusului.

Guvernul a actualizat în ședința din luna iulie ordonanța de urgență referitoare la siguranța rutieră. Dacă rezultatele testelor antidrog efectuate în laboratoarele de medicină legală nu sunt disponibile în termen de maximum 72 de ore, șoferii care au avut permisele suspendate le vor primi înapoi.

Bianca Bălan

Bianca Bălan

Sunt activă în domeniul media și mă ocup de realizarea și prezentarea conținutului de interes pentru comunitate. Mă interesează poveștile oamenilor, evenimentele și subiectele care merită explicate clar și pe înțelesul tuturor.

Îmi construiesc materialele cu atenție la detalii și la nevoile publicului, urmărind să ofer informații corecte, relevante și ușor de urmărit.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Fundeni: Primăria igienizează școlile înainte de începerea noului an școlar

Administrația locală din comuna Fundeni, condusă de primarul Gheorghiță Cărtușanu,

Călărași, orașul unde un metru cub de apă e mai scump decât benzina

România este printre țările europene cu o densitatea mare a