Connect with us

Administrație Locală

Marius Dulce vine cu actualizări de pe șantierul străzilor din municipiul Călărași! Progrese importante pe străzile Macului și Independenței

Administrația locală a municipiului Călărași continuă asfaltările, astfel că rămân din ce în ce mai puține străzi din pământ sau pietriș în cartierele orașului. Primarul Marius Dulce aduce câteva actualizări în privința străzilor Macului și Independența, care vor fi gata în viitorul apropiat. „Sunt prezent, zi de zi, pe teren, țin cont de părerile și solicitările cetățenilor pentru ca tot ce facem să fie calitativ și trainic”, a transmis acesta pe Facebook. 

Marius Dulce anunță că lucrările de pe strada Macului din municipiul Călărași sunt în derulare și vor fi gata curând, însă în acest moment administrația așteaptă ca alte lucrări adiacente să fie finalizate.

„Vreau ca toate lucrările din municipiu să se desfășoare într-un ritm cât mai bun spre punctul final al obiectivelor de investiții. Am ajuns pe strada Macului unde cetățenii m-au solicitat.

Vă informez că așteptăm pe acest segment de drum și alte lucrări adiacente care nu țin de Primărie, dar care în scurt timp se vor finaliza și vom putea intra în forță”, precizează primarul. 

Advertisement

Edilul a fost prezent și pe strada Independenței, unde urmează să fie turnat primul strat de asfalt. 

„Tot azi dimineață am vizitat și șantierul de pe strada Independenței unde s-au finalizat trotuarele, s-a compactat piatra și urmează să venim cu primul strat de asfalt până la calea ferată. Sunt prezent, zi de zi, pe teren, țin cont de părerile și solicitările cetățenilor pentru ca tot ce facem să fie calitativ și trainic”, transmite Dulce.

Administrație Locală

Ciocănești: Ultima sută de metri la rețeaua de canalizare. Primarul Dan Velicu anunță finalizarea lucrărilor și modernizări importante în școală

Primarul comunei Ciocănești, Dan Velicu, a anunțat că în aproximativ câteva săptămâni vor fi finalizate lucrările ultimilor 24 de kilometri din rețeaua de canalizare, un proiect major de infrastructură locală. Tot în această perioadă, administrația locală a încheiat lucrările la sala de sport a școlii și la anveloparea clădirii principale. În vacanța de vară, se lucrează intens la modernizarea a patru săli de clasă.

„Este multă muncă și se lucrează de calitate. Terminăm canalizarea și închidem șantierul. La școală, mai avem puțin și finalizăm tot”, a declarat primarul Dan Velicu.

Modernizarea infrastructurii în Ciocănești nu se oprește aici. În paralel, administrația a început lucrările la rețelele de gaze naturale și apă, a demarat construcția unui teren de sport și a unui cămin pentru copii, precum și lucrări de reabilitare a bisericilor și a dispensarului comunal.

Primarul Velicu este descris de localnici ca un om harnic, prezent mai mult pe teren decât în birou. Nu vorbește mult, dar preferă faptele în locul promisiunilor. „A venit la primărie nu pentru bani, ci pentru a lăsa ceva în urmă. Muncește serios și corect. Asta înseamnă o administrație care respectă banul public și investește în comunitate”, spun cei din echipa sa.

Advertisement

Comuna Ciocănești este astăzi un exemplu de bune practici la nivel județean: o comunitate în care lucrările nu stau pe hârtie, ci se văd în teren.

Continue Reading

Administrație Locală

Finanțare europeană de 1 milion de lei pentru dotarea școlilor din comuna Fundeni

Gheorghiță Cărtușanu - primar comuna Fundeni -

Comuna Fundeni face pași importanți pentru îmbunătățirea procesului educațional, printr-o investiție fără precedent în infrastructura școlară. Primăria a reușit să atragă suma de 1 milion de lei, printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin intermediul Ministerului Educației.

Beneficiarul investiției este Școala Gimnazială nr. 1 Fundeni, alături de unitățile arondate: Grădinița cu Program Normal, Școala Primară nr. 2 și Școala Primară nr. 3.

Scopul proiectului este creșterea calității și diversificării ofertei educaționale, prin dotarea unităților de învățământ cu:

  • mobilier școlar modern,
  • echipamente IT de ultimă generație pentru un laborator de informatică,
  • dotări specifice pentru sala de sport,
  • echipamente pentru laboratoarele de geografie și chimie.

Această investiție este fără precedent pentru comuna noastră și va avea un impact direct asupra elevilor și profesorilor. Este vorba, în bani vechi, despre aproape 10 miliarde de lei. Proiectul nu este încă finalizat, mai avem de achiziționat licențele pentru echipamentele IT, dar este un pas uriaș pentru viitorul educației din Fundeni”, a declarat primarul Gheorghiță Cărtușanu.

Edilul a subliniat faptul că administrația locală rămâne dedicată dezvoltării infrastructurii educaționale și identificării constante de surse de finanțare, pentru a oferi copiilor din comună șanse egale la educație modernă și de calitate.

Advertisement

Proiectul se înscrie în obiectivele PNRR privind digitalizarea și modernizarea unităților de învățământ din România.

Continue Reading

Administrație Locală

Costin Mirescu (USR) cere soluții Primăriei Călărași pentru conectarea zonei pietonale cu cinematograful Călărași

În ședința ordinară a Consiliului Local Călărași, desfășurată joi, 26 iunie 2025, consilierul local din partea USR, Costin Mirescu, a adus în discuție starea avansată de degradare a zonei cuprinse între cinematograful Călărași și centrul pietonal al orașului.

Acesta a criticat administrația locală pentru că nu a găsit soluții concrete în vederea reabilitării aspectului urban și, mai ales, pentru că nu a luat măsuri prin care să oblige proprietarii sau asociațiile de proprietari din zonă să intervină asupra fațadelor deteriorate ale imobilelor.

„Acolo s-a făcut un proiect. S-a pus granit, băncuțe… Dar ce e lângă este oribil”, a spus Mirescu, referindu-se la clădirile neîngrijite, cu ziduri fisurate, pereți plini de graffiti și trepte degradate – o imagine departe de un traseu pietonal care să ducă spre un obiectiv cultural.

Primarul Marius Dulce a explicat că autoritatea locală nu poate interveni direct, întrucât imobilele respective se află în proprietate privată:

„Terasa nu e a noastră. Nici stânga, nici dreapta. Sunt proprietăți – blocuri, cooperativă.”

Costin Mirescu a subliniat însă că, indiferent de regimul de proprietate, Primăria are obligația legală de a notifica și de a sancționa eventual asociațiile de proprietari pentru starea avansată de degradare a fațadelor, în conformitate cu reglementările în vigoare privind întreținerea spațiilor vizibile public.

Advertisement

Continue Reading