Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp
În cadrul emisiunii de marți, 9 aprilie, a Radio Voces Campi, Marius Dulce a vorbit despre ceea ce a reușit să facă, la nivelul municipiului Călărași, de când a fost ales primar.
Edilul administrează de aproape patru ani orașul, apropiindu-se cu pași repezi de sfârșitul mandatului său. De când acesta a preluat conducerea primăriei, Călărașiul s-a dezvoltat considerabil. Acest lucru este vizibil atât în teren, cât și în statistici, întrucât 80% din obiectivele asumate de Marius Dulce, la început de mandat, au fost îndeplinite.
Până în prezent, primarul a demarat proiecte prin intermediul cărora au fost construiți 300.000 de metri pătrați de infrastructură rutieră, în care se încadrează atât străzile și aleile reabilitate, cât și cele 3.000 de locuri noi de parcare.
De asemenea, pe parcursul celor patru ani de activitate, edilul a modernizat șapte parcuri din Călărași, printre care se numără: Parcul Central, Parcul Năvodari și Parcul Florilor, și a înființat alte opt noi locuri de joacă. În acest sens, Marius Dulce a desfășurat un amplu proiect, numit „Regenerarea zonei de vest”, prin care a reușit să le ofere cetățenilor din zona lacului Jirlău o impresionantă zonă de agrement, întinsă pe o suprafață de 8 hectare.
Acestea sunt doar o parte dintre obiectivele pe care primarul a reușit să le atingă în mandatul său și își propune să inițieze și alte proiecte prin care să modernizeze municipiul și să răspundă nevoilor cetățenilor.
„Cerințele au crescut pe infrastructură rutieră și pietonală și pe aceste proiecte vom merge în continuare, pentru că avem nevoie. (…) Căutăm proiecte care să necesite o mentenanță mică sau deloc. (…) Vom merge, în continuare, pe locuri de joacă, micro parcuri. (…) Ultimul pe care l-am terminat este cel de la 10 nivele, unde nu era nimic”, a explicat edilul, la Radio Voces Campi.
În plus, primarul Marius Dulce își propune să formeze, cu pași mici, o comunitate sănătoasă. În acest sens, acesta vrea să le ofere călărășenilor posibilitatea de a face exerciții fizice la aparate speciale, în mod gratuit: „O să aducem un concept în care să facem cu toții mișcare, deja avem o viziune, să aducem aparate de fitness cât mai aproape de blocuri, pe care (n.r. cetățenii) să le folosească”.