În zorii iernii lui 1834, când vântul rece al Dunării purta încă ecoul veacurilor de umilință, un vis îndrăzneț a luat chip de lemn și pânze. Sub domnia lui Alexandru Ghica Vodă, în șantierul de lângă Giurgiu, din stejar românesc și fier românesc, s-a născut Marița – o grațioasă corabie de tip bric, botezată după domnița Marița, soția viitorului principe Gheorghe Bibescu.
Armator era hatmanul Alexandru Vilara, același semnatar cutezător al memoriilor care cereau eliberarea țării de sub jugul otoman. La 7 decembrie 1834, din portul Sulina, sub ochii uimiți ai lumii, Marița a ridicat pentru prima dată în istorie pavilionul tricolor al Țării Românești. La cârmă se afla căpitanul Ioan Cristescu, „supus născut chiar în Țara Românească”, iar în cală zăceau 300 de chile de grâu – rodul pământului liber.
Destinația: Constantinopolul. Misiunea: să arate că un neam care a trăit nu moare lesne.
Cezar Bolliac, martor și bard al clipei, i-a dedicat versuri ce ard și azi:
„Corabie frumoasă! Te du, te du, grăbește
Pe țărmuri depărtate aleargă, povestește
Că lesne-așa nu moare un neam ce a trăit
Că tirania poate un om să prăpădească,
Dar viața unei nații nu poate să sleiască.”
A fost singurul ei voiaj sub culorile noastre. La întoarcere, încărcată cu butii de vin, a înfruntat două furtuni crâncene. Ultima, nemiloasă, a sfâșiat-o; echipajul a fost nevoit să arunce prețioasa încărcătură peste bord ca să-și salveze viața și nava. Marița a supraviețuit avariată grav, dar mesajul ei a rămas neatins.
După patru secole în care nici un vas românesc nu avusese voie să arboreze propriul steag pe Dunăre și pe Marea Neagră, Marița a fost prima. O corabie mică, un curaj uriaș, un început de demnitate.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
