Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 15°C | Anul XI Nr. 536

Știri

Marin Frizeru’ a fost amendat cu 10.000 lei pentru o tunsoare!

Published

on

Marin Frizeru este cunoscut în spațiul public drept un înfocat suținător al diferitelor partide politice. S-a făcut remarcat datorită curajului pe care l-a avut de a-și demola propria locuință. Din păcate, până în prezent nu a reușit să ridice o altă construcție serioasă, amenajând o încăpere provizorie din geamuri termopan și ceva tabla pusă pe un schelet metalic, unde își desfășoară activitatea ca frizer.

A fost, este și va fi implicat în diferitele actiuni politice organizate la nivel local și național. S-a autointitulat drept fondator al organizației centru PSD Călărași. Are sediul  la intersecția străzilor Grivița și Portului. Săptămâna trecută a fost depistat de polițiștii călărășeni care verificau activitatea societăților comerciale din municipiul nostru și l-au depistat, în plină pandemie, în timp ce tundea un client. Fericirea frizerului a dispărut brusc când a aflat că prețul tunsorii este de 10.000 lei. Sancțiunea a fost aplicată în urma încălcării Ordonanței Militare care interzice astfel de activități.

VISUL LUI MARIN A RĂMAS ACELAȘI

Vecinii vorbesc despre Marin Frizeru’ că este un băiat calm, liniștit, când vrea el. O doamnă nemulțumită de vecin spune că a ocupat tot trotuarul cu mașini și butelii. Mașinile sunt de colecție, o Dacia 1300 și încă o mașină ce nu a putut fi identificată după numere. Dacia știm sigur că îi  aparține, numere de înmantriculare îl dau de gol [CL 01 PSD]. Vecinii mai povestesc despre ambițiile acestui băiat de a ridica o nouă casă. Strânge polistiren de câțiva ani buni, probabil va fi folosit la izolație.

PSD ÎN SUFLET, ÎN CASĂ ȘI PE MAȘINĂ!

Marin a sprijinit PSD-ul din tot sufletul, a participal la adunari publice și a umblat pe toate străzile din Călărași îmbrăcat în “uniforma” de serviciu pe care ar fi primit-o de la fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea. În semn de respect și admirație, frizerul din Călărași a achiziționat unu sau două autoturisme pe care le-a inscripționat cu literele partidului iubit!

Advertisement

Marin Frizeru’ continuă să-și desfășoare actvitatea, plăcuța cu “DESCHIS” atârnată pe ușa de la intrare arată chiar și programul de lucru al frizeriei, respectiv 7- 24 – zilnic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

ANAF intră din nou pe fir! Saloanele de evenimente, luate la bani mărunți după ce au ascuns veniturile din nunți și botezuri

Published

on

ANAF intră din nou pe fir! Saloanele de evenimente, luate la bani mărunți după ce au ascuns veniturile din nunți și botezuri

ANAF pornește un nou val de controale în industria evenimentelor, acolo unde inspectorii spun că au descoperit discrepanțe mari între banii care circulă și sumele declarate la stat. De la 10 noiembrie, peste 80 de firme din toată țara vor fi verificate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

După campania de prevenție din vară, mai multe saloane și firme de organizare de evenimente au început să se conformeze voluntar. Datele arată o creștere cu peste 16% a sumelor declarate la buget între iunie și septembrie 2025, față de aceeași perioadă din 2024. Impozitul pe profit a urcat cu aproape 20%, iar TVA-ul declarat a crescut cu 20,32%.

Inspectorii spun că mesajul public al ANAF a dat roade, dar mulți contribuabili tot nu și-au pus afacerile în regulă. Pentru ei urmează controale amănunțite, bazate pe date din sistemele electronice RO e-Factura și RO e-case de marcat.

Ținta principală: organizatorii de nunți, botezuri și petreceri corporate care nu emit bonuri și nu declară integral veniturile. Verificările vor urmări dacă s-au emis documente justificative pentru sumele încasate și dacă au fost plătite taxele pentru personalul implicat.

Advertisement

ANAF anunță că acțiunile nu vor afecta desfășurarea evenimentelor și că inspectorii nu vor interveni în timpul petrecerilor. Cei care s-au conformat beneficiază deja de un tratament fiscal mai predictibil, în timp ce firmele care continuă să ascundă veniturile riscă sancțiuni serioase.

Autoritățile spun că scopul acestor controale este corectitudinea, nu blocarea industriei. Totuși, mesajul e clar: „fără artificii fiscale” la nunți, botezuri sau evenimente private.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Locuri de muncă disponibile în județul Călărași: posturi pentru animatori, antrenori de fitness și muncitori necalificați

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași anunță noi oferte de angajare valabile în luna noiembrie, disponibile în mai multe localități din județ.

În comuna Ciocănești, se caută reflexoterapeut și funcționar informații clienți, pentru program de 8 ore pe zi.

Societatea Central Playground SRL din Călărași, cu sediul pe strada Sloboziei nr. 4, oferă patru posturi disponibile:

  • 2 animatori,

  • 1 persoană pentru curățenie,

  • 1 recepționer.
    Ofertele sunt valabile până la data de 23 noiembrie 2025.

Tot în Călărași, compania Central Fitness SRL, aflată la aceeași adresă, caută:

Advertisement
  • 2 antrenori de fitness (cu minimum un an experiență),

  • 1 agent servicii clienți,

  • 1 persoană pentru curățenie.
    Contractele sunt nedeterminate, cu normă întreagă, valabile până la 23 noiembrie 2025.

De asemenea, compania Aaylex One SA din Buzău, cu puncte de lucru în județ, are disponibile posturi pentru:

  • 5 muncitori necalificați în localitatea Drăgălina,

  • 1 șef de fermă și 1 șef de echipă în Modelu.
    Aceste oferte sunt valabile până la 29 noiembrie 2025.

TABEL LMV GENERAL pdf SAPTAMANAL 10-16.11.2025

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Daria, fetița care a învins focul. După luni grele de suferință, a ieșit din spital și zâmbește din nou! Astăzi este ziua ei

Published

on

Daria, copila care a trecut printr-un incendiu ce a cutremurat Călărașiul, a ieșit în sfârșit din spital. Trupul i-a fost rănit, dar sufletul ei a rămas plin de lumină, curaj și iubire.

A luptat zi de zi, alături de medici dedicați și de familie. Fratele ei, mătușa, unchiul și cei care nu au încetat nicio clipă să creadă în ea au fost mereu acolo. Marinela Voivozeanu, cea care a transmis vestea, a scris că Daria este „un copil fragil, dar cu o putere pe care puțini adulți o pot cuprinde”.

După luni de durere, tratamente și rugăciuni, Daria s-a întors acasă. A trecut prin foc, dar nu și-a pierdut zâmbetul. A devenit un simbol al credinței și al puterii care vindecă.

Astăzi este ziua ei de naștere. „La mulți ani, Daria Mihaela! Ai trecut prin multe. E timpul să te bucuri”, a scris Marinela Voivozeanu, într-un mesaj plin de emoție, însoțit de o fotografie în care Daria ține un buchet de flori și un zâmbet curat, ca o nouă viață.

Advertisement

Daria nu mai este doar o supraviețuitoare, ci dovada vie că dragostea, credința și speranța pot învinge orice durere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading