„Lovitură de stat la CCR” – Deputatul USR anunță cerere de demitere a judecătorilor care blochează reforma pensiilor magistraților

Deputatul USR Alexandru Dimitriu anunță că luni va depune la Curtea Constituțională o cerere oficială de încetare a mandatelor celor patru judecători numiți la propunerea PSD: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc. Motivul invocat: cei patru au boicotat în mod repetat și intenționat ultimele două ședințe ale CCR (28 și 29 decembrie 2025), împiedicând întrunirea cvorumului necesar adoptării deciziei privind constituționalitatea legii reformei pensiilor de serviciu ale magistraților.

„Mandatul de judecător CCR este activ, nu opțional și nici politic. Legea 47/1992 prevede clar: judecătorii sunt obligați să participe la ședințe, să delibereze și să voteze da sau nu. Absența repetată și deliberată reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor de serviciu”, a declarat Dimitriu într-un videoclip postat pe Facebook.

Deputatul USR merge și mai departe, calificând acțiunea celor patru drept „similară cu o lovitură de stat”. El susține că scopul boicotului este blocarea reformei pensiilor speciale ale magistraților, menținerea privilegiilor actuale și protejarea anumitor interese politice și penale ale PSD.

„Au nevoie de o Curte paralizată ca să nu deranjeze corupții și să nu le fie anulate pedepsele. Este o tranzacție clară: pensiile speciale intacte în schimbul protecției politicienilor lor”, a acuzat Dimitriu.

Ce spune legea

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR prevede la art. 64 obligația judecătorilor de a participa activ la deliberări și de a-și exprima votul (abținerea fiind interzisă). La art. 67 se arată că mandatul încetează în caz de „încălcare gravă a obligațiilor prevăzute la art. 64”. Încetarea mandatului se constată fie de președintele CCR, fie prin decizia plenului, cu votul majorității judecătorilor.

Cererea lui Alexandru Dimitriu urmează să fie înregistrată luni, 30 decembrie 2025, și ar putea genera un nou val de controverse majore în jurul funcționării Curții Constituționale.

Bițuică Dan

Bițuică Dan

Dan Bițuică este editor și autor a șapte romane. Scrie despre recomandări de carte, remedii naturiste, actualitate, cotidian politic, sport și istorie, abordând subiectele într-un stil accesibil și orientat spre informare.

Prin activitatea sa editorială, urmărește să ofere cititorilor conținut clar, echilibrat și relevant, adaptat interesului public.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

O agenție oferă 1.000 de dolari pentru 10 ore de stat pe TikTok

O agenție de marketing oferă utilizatorilor de TikTok 1.000 de

Sfârșit de săptămână cu vești bune: Șase câini fără stăpân din Călărași au fost adoptați în Olanda și Germania

Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Călărași încheie săptămâna