Lista medicilor ce au intrat in corpul medical al Spitalului Județean de Urgență Călărași

Medicii specialiști care au intrat în corpul medical al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” de la începutul anului și până în prezent sunt:
dr. Sampa Maria – medic primar obstetrică ginecologie
dr. Dumitrescu Andrei – medic primar obstetrică ginecologie (foto)
dr. Ispas Camelia – medic specialist oftalmologie
dr. Pascu Ștefania – medic specialist A.T.I
dr. Florea Alina – medic specialist A.T.I
dr. Lică Adrian – medic specialist chirurgie generală
dr. Alhrachi Hassan – medic specialist O.R.L
dr. Ahmed-Shen-Mhmod – medic specialist cardiologie
„Încercăm să acoperim toate gărzile și toate secțiile cu medici specialiști. Facem toate demersurile care se impun pentru a le oferi doctorilor condiții corespunzătoare de lucru și cazare”, a declarat Adrian Comșa, managerul interimar al spitalului.
Vă reamintim că în cadrul ultimei ședințe de consiliu județean au fost aprobate și stimulente financiare pentru medici, prin acest proiect de hotărâre aprobat în unanimitate de consilierii județeni. Se dorește atât atragerea cadrelor medicale către unitatea spitalicească cât și menținerea celor existente.

BIROUL DE PRESĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Accident rutier în Jegalia, un autoturism cu patru persoane s-a răsturnat

Accident rutier cu 4 persoane implicate, dintre care 2 victime

18 iunie, ora 12:00 – Spectacol de Balet – “CHOPINIANA”

„Sala „Barbu Ştirbei” a Consiliului Judeţean Călăraşi va găzdui în