Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 9°C | Anul XI Nr. 539

Știri

Lehliu Gară: Investiții în educație, utilități și infrastructură rutieră

Published

on

Compania Națională de Investiții a publicat, în decembrie 2019, lista sinteză din cadrul subprogramului „Săli de sport” Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, județul Călărași fiind prins cu 28 de astfel de obiective în localitățile Borcea, Chiselet, Crivăț, Dor Mărunt, Fundeni, Grădiștea, Independența, Mânăstirea, Modelu, Plătărești, Roseți, Sărulești, Spanțov, Ulmeni, Unirea, Vâlcelele, Vasilați, Vlad Țepeș, în orașele Fundulea și Lehliu-Gară, dar și alte 8 în municipiul Călărași. 

Lista a fost aprobată prin Ordinul nr. 3457/2019, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Fiecare UAT a pus la dispoziție terenul unde vor fi realizate aceste investiții necesare dezvoltării localităților călărășene.

În Lehliu Gară se va construi o Bază sportivă de Tip 1 tot prin Compania Națională de Investiții, valoarea investiției fiind de 2,8 milioane de euro.

Importanța infrastructurii rutiere a fost pusă de fiecare dată pe lista priorităților administrației din Lehliu Gară. Astfel, prin Anghel Saligny vor fi asfaltați peste  26 de km de drum, proiect ce cuprinde Lehliu Gară, Răzvani și Buzoieni.

Advertisement

Primar din anul 2008, Iulian Iacomi a reușit tot ce și-a propus din punct de vedere administrativ. Orașul care se află la 70 km de reședința de județ are două sate aparținătoare, Răzvani și Buzoieni,  care se află în prin proces de dezvoltare.  

Sistemul de canalizare din Lehliu Gară a fost modernizat printr-un proiect marca Programul Național de Dezvoltare Locală II – este de 6 mil. de lei, bani folosiți exclusiv pentru tot ce înseamnă sistem de apă și canal.

“Foarte mulți cetățeni îmi reclamau aceste probleme, iar acum suntem în linie dreaptă.” – spune primarul Iulian Iacomi în timpul implementării acestui proiect.

STRĂZILE DIN RĂZVANI ȘI BUNZOIENI, REABILITATE

12 străzi din satul Răzvani și alte 12 străzi din cel de-al doilea sat au fost modernizate, iar alte 29 de străzi din Lehliu Gară au fost asfaltate printr-un proiecte de o valoare consistentă, 39.360.498 lei.

Advertisement

GAZE NATURALE PENTRU CELE DOUĂ SATE

Început în anul 2020, proiectul rețelei de gaze naturale pentru Răzvani nu a rămas în urmă. Cei peste 15 km de rețea sunt finalizați în doar câteva luni de la demararea proiectului. Valoarea proiectului se ridică la 3.134.000 lei lei. Așadar, promisiunile electorale din ultima campanie pentru alegerile locale au fost realizate.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Lumina care a pictat lumea: Povestea lui Claude Monet

Published

on

Claude Oscar Monet s-a născut la 14 noiembrie 1840 în Paris, dar copilăria și-a petrecut-o la Le Havre, pe coasta normandă, unde marea și cerul schimbător i-au trezit pentru totdeauna dragostea de lumină. Tatăl său, negustor prosper, dorea ca fiul să-i urmeze în comerț, însă tânărul Claude desena caricaturi pe care le vindea marinarilor și trecătorilor. La 15 ani era deja cunoscut în oraș ca un caricaturist priceput.

Totul s-a schimbat când l-a întâlnit pe Eugène Boudin, pictor care lucra în aer liber. Boudin l-a convins să iasă din atelier și să picteze natura așa cum o vede cu adevărat, cu lumina ei vie și schimbătoare. „Nu picta ce știi că este acolo, pictează ce vezi”, îi spunea maestrul. Aceste cuvinte aveau să devină crezul întregii sale vieți.

În 1859 pleacă la Paris. Refuză să urmeze cursurile Școlii de Belle-Arte și intră în atelierul lui Charles Gleyre, unde îi cunoaște pe viitorii săi prieteni și tovarăși de luptă: Pierre-Auguste Renoir, Alfred Sisley și Frédéric Bazille. Împreună încep să picteze în pădurea Fontainebleau și pe malul Senei, sfidând regulile rigide ale picturii academice.

Primul mare scandal îl provoacă în 1866 cu tabloul „Camille” sau „Femeia în rochie verde”, portretul viitoarei sale soții, Camille Doncieux. Pictura este acceptată la Salonul oficial și primește laude, dar succesul durează puțin. Anii următori sunt grei: sărăcie, refuzuri repetate la Salon, moartea prematură a tatălui care îi tăiase orice sprijin financiar.

Advertisement

Războiul franco-prusac din 1870 îl alungă în Olanda și apoi în Anglia. La Londra descoperă operele lui Turner, a cărui lumină dizolvată în ceață îl va influența profund. Întoarsă în Franța, se stabilește la Argenteuil, pe Sena. Aici, împreună cu Renoir, Sisley și Manet, pun bazele mișcării care va fi numită mai târziu impresionism.

În 1874 are loc prima expoziție a grupului la fotograful Nadar din Paris. Criticul Louis Leroy, batjocorind tabloul lui Monet „Impresie, răsărit de soare”, folosește cuvântul „impresioniști” ca insultă. Numele rămâne și devine steagul sub care va triumfa o întreagă revoluție artistică.

Camille îi dăruiește doi fii, Jean și Michel, dar sănătatea ei se degradează rapid. Moare în 1879, la doar 32 de ani. Monet o pictează pe patul de moarte – una dintre cele mai sfâșietoare mărturii ale dragostei sale.

În 1883 descoperă Giverny, un sat la 80 km de Paris. Cumpără o casă cu grădină și, cu timpul, o transformă într-un paradis de flori și apă. Aici va picta cele mai cunoscute serii ale sale: nuferi, podul japonez, grădina în toate anotimpurile și la toate orele zilei. Pentru el, un tablou nu era niciodată terminat – era doar o clipă de lumină prinsă pe pânză.

După 1890 începe să lucreze în serie: aceleași subiecte pictate în condiții diferite de lumină și atmosferă – grămezi de fân, catedrala din Rouen, plopii de pe Epte. Criticii care altădată râdeau încep să înțeleagă. În 1891 are prima expoziție personală de succes. Banii vin în sfârșit.

Advertisement

Se recăsătorește cu Alice Hoschedé, văduva unui prieten care îi crescuse copiii în anii grei. Împreună formează o familie numeroasă și fericită la Giverny. Dar nenorocirile nu se opresc: în 1911 moare Alice, iar în 1912 află că suferă de cataractă dublă. Vederea îi scade dramatic. Culorile devin mai închise, tușele mai groase, mai dramatice. Refuză operația mult timp, de teamă să nu-și piardă percepția culorilor. Abia în 1923 acceptă intervenția, dar vederea nu-și mai revine complet.

Chiar și aproape orb, continuă să picteze marile panouri cu nuferi destinate Muzeului Orangerie. „Vreau să pictez aerul în care se află podul, casa, râul”, spunea. În ultimii ani lucra cu o furie disperată, ștergând și recompunând pânzele până când asistenții aproape că îl opreau cu forța.

La 5 decembrie 1926, la 86 de ani, Claude Monet moare la Giverny, înconjurat de familie și de grădină. Lângă patul său atârna ultimul tablou la care lucrase – un colț de iaz cu nuferi, pictat în roșu aprins și violet, culorile pe care le vedea în mintea sa când ochii nu-l mai ajutau.

A lăsat în urmă peste două mii de tablouri și o lume transformată: a învățat omenirea să vadă lumina care se schimbă în fiecare clipă și să o iubească așa cum era – efemeră, vie, imposibil de prins pentru totdeauna. Dar el a încercat. Și aproape că a reușit.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ITM Călărași, bilanț dur în noiembrie: amenzi de peste 167.000 lei și zeci de nereguli descoperite la angajatori din județ

Published

on

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a încheiat luna noiembrie cu o serie amplă de controale în domeniile cele mai expuse riscurilor de muncă nedeclarată și accidentelor de muncă. Verificările au vizat transporturile rutiere, saloanele de înfrumusețare, extracțiile de agregate, agricultura, comerțul, taxiurile, publicitatea, domeniul auto, construcțiile, industria alimentară, barurile și restaurantele, dar și unități din sectorul zootehnic.

În total, inspectorii au realizat 165 de controale, dintre care 100 în domeniul relațiilor de muncă și 65 în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).

Nereguli grave la relațiile de muncă: amenzi de 130.000 lei, dintre care 100.000 lei pentru muncă nedeclarată

În zona relațiilor de muncă, inspectorii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor ajungând la 130.000 lei. Cea mai mare parte – 100.000 lei – a fost aplicată angajatorilor care foloseau persoane fără forme legale de angajare.

Advertisement

Printre cele mai dese abateri constatate:

  • contracte individuale de muncă neîncheiate în formă scrisă;
  • neînregistrarea în Revisal a suspendării contractelor;
  • lipsa informării salariaților asupra Regulamentului Intern;
  • neplata drepturilor salariale și a concediilor de odihnă neefectuate la încetarea activității;
  • neevidențierea orelor de noapte și neacordarea sporului legal de 25%;
  • necomunicarea adeverințelor de vechime la încetarea contractelor;
  • neinițierea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă;
  • nepredarea unui exemplar al contractului către angajat.

Au fost dispuse 103 măsuri cu termene clare de remediere.

SSM: depozite fără etichete de sarcină, lipsă echipamente de protecție și evaluări incomplete ale riscurilor

În domeniul securității și sănătății în muncă, ITM Călărași a aplicat 21 de sancțiuni, dintre care 9 amenzi în valoare totală de 37.000 lei și 12 avertismente.

Inspectorii au descoperit probleme serioase, precum:

  • rafturi de depozitare fără inscriptionarea greutății maxime admise;
  • fișe de instruire incomplete;
  • lipsa echipamentelor individuale de protecție;
  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională;
  • personal neinstruit pentru acordarea primului ajutor;
  • neverificarea prizelor de pământ și a instalațiilor de împământare.

Au fost dispuse 52 de măsuri pentru remedierea urgentă a acestor neconformități.

ITM Călărași: controalele vor continua

Advertisement

Inspectoratul de Muncă anunță că verificările vor continua și în perioada următoare, cu scopul declarat de a reduce munca nedeclarată și de a asigura condiții de muncă sigure în toate domeniile economice din județ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ȘOC pe piața muncii din Călărași! Șomajul sare din nou, iar peste 4.300 de oameni caută loc de muncă

Published

on

Rata șomajului continuă să lovească județul Călărași, iar datele oficiale pentru luna octombrie 2025 arată un tablou sumbru: 4374 de persoane nu au un loc de muncă. Mai mult, aproape jumătate sunt femei (2162), iar rata șomajului a ajuns la 5,97%, în creștere față de luna anterioară.

Cei mai loviți? Tinerii și grupa 40-49 de ani, unde cifrele sunt alarmante.

🔥 Cine sunt șomerii din Călărași?

Din totalul de peste 4.300 de șomeri:

  • 427 sunt tineri sub 25 de ani – generația care ar trebui să pună bazele viitorului.

  • Doar 240 au între 25 și 29 de ani.

  • 835 sunt în grupa 30-39 ani.

  • 1068, cei mai mulți, provin din segmentul 40-49 de ani – oameni aflați în plină maturitate profesională.

  • 809 sunt între 50 și 55 de ani.

  • 995 au peste 55 de ani.

Ruralul domină categoric: 3299 provin din mediul rural, în timp ce doar 1075 locuiesc în urban.

Advertisement

📌 Câte indemnizații se plătesc?

Doar 427 de persoane primesc indemnizație de șomaj.
3947 – adică o majoritate covârșitoare – trăiesc fără nicio formă de sprijin financiar.

⚠️ Cel mai grav: lipsa studiilor

Cifrele AJOFP arată clar dezastrul educațional:

  • 43,85% dintre șomeri au doar studii primare sau sunt fără studii.

  • 35,05% au studii gimnaziale.

  • Doar 11% au terminat liceul.

  • Iar absolvenții de facultate sunt aproape inexistenți: 1,10%.

Cu alte cuvinte, peste 4 din 5 șomeri au un nivel scăzut de educație, ceea ce explică dificultatea integrării lor pe piața muncii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading