Camera Deputaților a respins miercuri, 15 octombrie 2025, propunerea legislativă PL 14/2023 privind completarea Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 referitoare la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Proiectul, care ar fi permis realizarea unor lucrări de infrastructură și construcții de hidrocentrale în interiorul ariilor protejate, a stârnit reacții dure din partea societății civile și a mai multor lideri politici locali și naționali.
Potrivit datelor oficiale ale Camerei Deputaților, 239 de parlamentari au fost prezenți la vot, dintre care 149 s-au pronunțat împotrivă, 41 pentru, iar 49 s-au abținut. Proiectul a fost, astfel, respins.
Cum au votat partidele
Cele mai multe voturi împotrivă au venit din partea PSD (74 de deputați), urmat de AUR (43), PNL (3), SOS România (10) și UDMR (niciun vot „pentru”). Singurii care au susținut retrimiterea proiectului la comisie au fost USR (30 voturi pentru), alături de câțiva deputați neafiliați și minorități.
Poziția deputaților de Călărași
Din datele obținute de Călărași Press, deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotriva proiectului, alăturându-se celor care au respins inițiativa considerată periculoasă pentru patrimoniul natural al României.
Prin votul său, Samoilă a transmis un mesaj de responsabilitate față de protejarea mediului și conservarea ariilor naturale unice, în contextul în care legea era criticată pentru posibilitatea de a deschide calea exploatărilor în zone până acum protejate strict.
Reacția primarului Dominic Fritz
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a criticat dur inițiativa, numind-o „cea mai mare trădare împotriva pădurilor României”. Într-o postare pe Facebook, acesta a scris:
„Se pregătește cea mai mare trădare împotriva pădurilor României. AUR și unii aliați de serviciu din PSD vor să dea liber, printr-un proiect de lege, distrugerii tuturor ariilor naturale protejate. Tocmai AUR, care s-a jurat că va proteja pădurile, vrea acum să le taie pentru a construi hidrocentrale. Distrugerea comorilor naturale este o crimă împotriva viitorului copiilor noștri.”
Proiectul de lege PL 14/2023 urmărea modificarea articolului 56¹ din OUG 57/2007, oferind posibilitatea construirii unor obiective de interes public în perimetrul ariilor protejate, inclusiv hidrocentrale și alte lucrări de infrastructură energetică. Specialiștii în mediu au avertizat însă că o asemenea modificare ar duce la pierderea unor ecosisteme unice în Europa.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
