Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 22°C | Anul XI Nr. 522

Știri

Lacrimi în PNL Călărași: Iliuță s-a întors la Consiliul Județean!

Published

on

S-a făcut dreptate! Vasile Iliuță a revenit în funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași în urma unei decizii a Tribunalului Călărași.

„În baza hotărârii judecătorești de suspendare a Ordinului Prefectului nr. 240 din 30.08, astăzi sunt președinte al CJ Călărași de drept. Facem reparațiile pe care cel care m-a înlocuit fără a avea dreptul a făcut foarte multe greșeli. Greșeli care a dus la neplata salariilor. Punem în normalitate Consiliul Județean! Îl destitui pe Secretarul Județului (nr. Emil Mușat) care este complice cu tot ce s-a întâmplat în CJ, cu demiterea unor oameni care faceau parte din echipa Iliuță. Au făcut multe geșeli pe care eu le-am îndreptat și le voi îndrepta pentru bunul mers al acestei instituții la Călărași„, a declarat Vasile Iliuță la întoarcerea sa pe funcția de președinte la postul de televiziune, Antena 3 Călărași.

Au mai fost demiși din funcție, directorul spitalului din Călărași, Dr. Mihaela Vintilă, aflată pe listele PNL la alegerile din 27 septembrie și a fost încetat mandatul doamnei Nicolae Doinița de la DGASPC Călărași.

Advertisement

Ilegalitățile făcute „în formă continuă„ de grupul de interese al PNL Călărași se vor îndrepta după 27 septembrie, dată la care vor avea loc alegerile locale. Echipa „Iliuță-Dulce” va pune capăt acestei „mafii„ care a pus stăpânire pe județul Călărași ani la rând.

Campania de denigrare dusă la extrem de peneliști la adresa lui Vasile Iliuță și a echipei sale se va întoarce împotriva celor care au pus la cale aceste planuri „diabolice„. Disperarea se vede cu ochiul liber pe fețele celor care vor pierde alegerile pe 27 septembrie.

Adio, PNL!

sursa: editia.eu

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Municipiul Călărași riscă să piardă accesul la fonduri europene majore dacă nu depășește pragul de 100.000 de locuitori

Published

on

Călărași riscă să piardă accesul la fonduri europene majore dacă nu depășește pragul de 100.000 de locuitori

Uniunea Europeană pregătește noi directive care ar putea schimba regulile jocului în ceea ce privește alocarea fondurilor pentru dezvoltare urbană. Una dintre condițiile aflate în discuție vizează pragul minim de populație: orașele cu sub 100.000 de locuitori riscă să fie eliminate din categoria eligibilă pentru proiectele mari de finanțare.

Municipiul Călărași, care conform ultimului recensământ are în jur de 59.000 de locuitori, ar putea fi direct afectat de această modificare. În lipsa unei strategii proactive, orașul riscă să piardă accesul la fonduri europene esențiale pentru infrastructură, mobilitate urbană, mediu sau digitalizare.

O soluție este înființarea unei zone metropolitane, un demers care ar permite Călărașiului să se asocieze cu comunele învecinate și să depășească artificial, dar legal, pragul de 100.000 de locuitori

„Dacă vrem să câștigăm proiecte mari, municipiul trebuie să aibă peste 100.000 de locuitori. Trebuie să înființăm o asociație pentru zona metropolitană”, a explicat edilul Călărașiului într-un interviu recent.

Zona metropolitană ar permite nu doar atragerea de fonduri mai consistente, ci și o abordare coordonată a dezvoltării regionale – de la transport public integrat până la politici de mediu și locuire. Pentru moment, Primăria Călărași nu a făcut publice pași concreți pentru constituirea unei astfel de structuri asociative, însă surse din administrație confirmă că discuțiile au fost demarate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Creativitate și reciclare la Atelierul de Upcycling de la Centrul Cultural Poșta Veche

Published

on

Centrul Cultural Poșta Veche a fost, zilele acestea, gazda unei noi serii de ateliere de Upcycling, unde materialele simple au prins viață prin imaginația și mâinile dibace ale copiilor. Activitățile, desfășurate de marți până vineri, între orele 09:00 – 17:00, au îmbinat creativitatea, reciclarea și distracția.

Primul atelier a adus la viață dorința mai veche a participanților – construirea unui circuit spectaculos pentru bile din carton, celuloză și pahare de plastic. Într-un alt atelier, copiii au realizat titirezi transformați în zburători, pe care i-au testat cu entuziasm în curte, dar și brelocuri colorate și personalizate.

Imaginația a continuat să fie pusă la încercare cu marionete origami haioase și titirezi în forme și culori variate, iar ultima zi a adus joacă senzorială prin realizarea de baloane lipicioase umplute cu făină.

„A fost încă o săptămână plină de creativitate, reciclare cu sens și multă veselie”, transmit organizatorii.
Cei interesați se pot înscrie la următoarele ateliere sunând la 0720 024 519 – Alina Anghelache.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Misterul paznicilor farului din Flannan: dispăruți în furtuna tăcerii

Published

on

În decembrie 1900, un eveniment misterios a avut loc pe insula Eilean Mòr, parte a arhipelagului Flannan Isles din largul coastei de nord-vest a Scoției. Trei paznici ai farului maritim, James Ducat, Thomas Marshall și Donald McArthur, au dispărut brusc de la posturile lor, lăsând în urmă o poveste care continuă să fascineze și să ridice întrebări fără răspuns.

Farul, construit în 1899 de David Alan Stevenson pentru Northern Lighthouse Board, era o structură solidă, situată la peste 45 de metri deasupra nivelului mării, menită să ghideze navele prin apele periculoase ale Atlanticului de Nord. Cei trei paznici lucrau în ture, izolați pe insula aridă, unde singurele alte „locuitoare” erau păsările marine. Viața lor era una dură, marcată de condiții meteorologice extreme și de o rutină strictă.

Primul semn al problemei a apărut pe 15 decembrie 1900, când nava transatlantică Archtor a trecut pe lângă insule și a observat că farul era stins, deși vremea era nefavorabilă. Totuși, din cauza condițiilor dificile, nu s-a putut investiga imediat. Abia pe 26 decembrie, nava Hesperus, care aducea un paznic de rezervă, Joseph Moore, a ajuns la insulă. La sosire, nu a fost întâmpinată de nimeni, iar Moore a urcat cele 160 de trepte spre far, descoperind o scenă tulburătoare: ușa principală era închisă, paturile nefăcute, ceasul oprit, iar o masă cu mâncare neatinsă sugera o întrerupere bruscă a activităților zilnice. Cei trei bărbați pur și simplu dispăruseră.

O investigație condusă de superintendentul Robert Muirhead a relevat urme de daune provocate de furtuni pe partea de vest a insulei: balustradele de fier erau îndoite, o șină de cale ferată era smulsă din beton, iar un bolovan de peste o tonă fusese deplasat. Muirhead a concluzionat că cei trei ar fi putut ieși pentru a securiza echipamente în timpul unei furtuni neașteptat de violente și ar fi fost surprinși de un val uriaș care i-a măturat în mare. Totuși, absența furtunilor raportate în zonă în zilele precedente a alimentat alte teorii: de la un conflict intern care a dus la căderea lor de pe stânci, la scenarii fantastice precum atacul unui monstru marin sau influența unor spirite.

Advertisement

Niciun corp nu a fost găsit vreodată, iar ultimele însemnări din jurnalul farului, datate 13 decembrie, menționau doar condiții meteo dificile, fără indicii clare despre soarta lor. Misterul rămâne nerezolvat, transformând povestea paznicilor din Flannan într-o legendă maritimă care a inspirat poezii, filme și opere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading