Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 9°C | Anul XI Nr. 530

Administrație Locală

Județul Călărași a fost vizitat de Alteța Sa Regală, Principesa Maria a României

Published

on

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a efectuat astăzi o vizită publică în județul Călărași pentru a afla amănunte legate de dezvoltarea și promovarea zonei noastre.

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a purtat o discuție pe aceste teme în prezența prefectului județului George Iacob și a subprefectului Mihai Beștea.

Alteța Sa Regală s-a arătat interesată de mediul de afaceri, de sistemul educațional, dar și de proiecte locale cu caracter social, Principesa Maria fiind recunoscută pentru implicarea sa activă în astfel de programe de interes pentru comunități.

În cadrul vizitei la Consiliul Județean Călărași, Alteța Sa a trecut pragul secției de arheologie a Muzeului Dunării de Jos acolo unde este expusă pentru publicul larg tava argintată de pe care Regele Carol, ajuns la Silistra,  a servit pâine și sare.

Advertisement

Îmbrăcați în straie tradiționale românești reprezentanții Ansamblului folcloric “Bărăganul” al Centrului de Cultură și Creație Călărași au întâmpinat-o pe Alteța Sa Regală Principesa Maria pentru a-i prezenta sala de spectacole și pentru a promova acțiunile culturale ale instituției.

Întrevederea de la Consiliul Județean Călărași s-a încheiat cu un moment emoționant – prezentarea Centrului SERA din cadrul Direcției de Asistență Socială și Pentru Protecția Copilului.

Copiii au așteptat reprezentanta Casei Regale în ropote de aplauze, dar și cu ușile „căsuțelor lor” larg deschise.

Principesa Maria a României este cea mai tânără fiică și cel de-al cincilea copil al Majestății Sale Regelui Mihai I și a soției acestuia, Ana. Principesa Maria reprezintă, de la stabilirea definitivă în România, Familia Regală în diferite ocazii, proiecte sociale și de promovare a economiei românești, acordând Înaltul Patronaj unor organizații precum Organizația Umanitară Concordia, programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec, Expoziției chinologice internaționale de la Alba Iulia și ulterior Asociației Chinologice. [SLGF id=4285]

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Două noi locuri de joacă modernizate la Călărași: Parcul Luceafărului și blocurile Prefab

Published

on

Cele două locuri de joacă din Parcul Luceafărului și de la blocurile Prefab au fost modernizate și au prins viață după ce au fost montate noile echipamente, anunță primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.

În locul vechilor tobogane, leagăne și cumpene au fost instalate unele noi, sigure și atractive, dar și suprafețe speciale pentru protecția copiilor. Zonele au fost gândite ca spații prietenoase, unde părinții își pot supraveghea micuții în liniște.

„Aceste spații colorate și pline de energie devin, de acum, locul preferat pentru joacă, socializare și momente frumoase în familie”, a transmis edilul.

În perioada următoare, la locul de joacă din Parcul Luceafărului urmează să fie turnat stratul de tartan și montat un gard de protecție.

Advertisement

Potrivit primarului, din 2020 și până în prezent au fost modernizate peste 12 locuri de joacă din municipiu (Pescariu, Năvodari, Florilor, Big, Victoriei, Farfuria, Speranței, Aurora, Intim, Navrom, Luceafărului și Școala Mircea Vodă), iar alte 9 locații au fost înființate, printre care Parcul de pe lac, blocurile Prefab, Măgureni, zona blocuri C, 10 nivele, Zoo Călărași și Grădinița Step by Step.

🔹 Modernizarea spațiilor de joacă face parte din programul de investiții pentru un „#orașulmodern”, după cum a subliniat edilul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Vești bune pentru județul Călărași: A fost semnat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră

Published

on

Județul Călărași va beneficia de cea mai amplă investiție în infrastructură rutieră de până acum, în valoare de peste 77 milioane de euro. Contractul a fost semnat astăzi și vizează modernizarea și reabilitarea mai multor drumuri județene de importanță strategică.

Proiectul include:

  • DJ201B: tronson DN31 – Ulmeni – Lunca (Ostrovu) – Frăsinet (km 49+730 – km 81+290)

  • DJ305: tronson Lunca (Ostrovu) – Lehliu Sat – Săpunari (km 0+000 – km 33+529)

  • DJ313: tronson Săpunari – limita județ Ialomița (km 28+700 – km 30+500)

  • DJ309: tronson Bogata – Al. Odobescu – N. Bălcescu – Zimbru – Făurei – Dănești – Nucetu (DN3)

Lucrările prevăd nu doar asfaltarea și reabilitarea drumurilor, ci și:
✅ amenajarea trotuarelor și a stațiilor pentru transportul public
✅ construirea de piste pentru bicicliști
✅ reabilitarea podurilor și podețelor
✅ îmbunătățirea siguranței rutiere

„Acest proiect înseamnă siguranță mai mare în trafic, mobilitate crescută și acces rapid între localități, dar și șanse reale pentru dezvoltarea economică a județului nostru”, a transmis conducerea Consiliului Județean Călărași, care a mulțumit echipei și partenerilor implicați în realizarea investiției.

Advertisement

Odată finalizat, proiectul va transforma modul în care oamenii circulă și fac afaceri în Călărași, aducând beneficii directe atât locuitorilor, cât și investitorilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Călărași: Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, celebrate la „Nunta de Aur”

Published

on

În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Călărași – 430 de ani de atestare documentară, a avut loc un eveniment emoționant: sărbătorirea „Nunții de Aur”, dedicată cuplurilor de călărășeni care au împlinit 50 de ani de viață împreună.

Primarul municipiului, Marius Dulce, a fost ofițerul stării civile la ceremonia de reînnoire a jurămintelor, oficiată într-o atmosferă plină de emoție și recunoștință pentru iubirea de o jumătate de veac a celor prezenți.

„Și în acest an, am văzut sclipire în ochi și spirit veșnic tânăr în fiecare vibrație a celor care au sărbătorit jumătate de veac de căsătorie. Am fost onorat să asist la jurămintele rostite cu un DA hotărât și din inimă, ca-n prima zi”, a transmis edilul.

Evenimentul a devenit deja o tradiție în Călărași, marcând nu doar rezistența și frumusețea legăturii de familie, ci și respectul comunității față de cei care au oferit un exemplu de stabilitate și dragoste autentică.

Advertisement

Primăria Municipiului Călărași a oferit diplome și flori cuplurilor sărbătorite, în semn de apreciere pentru fidelitatea și dăruirea lor de-a lungul anilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading