Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -11°C | Anul XI Nr. 546

Administrație Locală

Medicii din Spitalul Județean de Urgență Călărași, în dialog cu președintele C. J. Călărași, Vasile Iliuță – noi dotări ale unității medicale

Published

on

Medicii chirurgi ai Spitalului Județean Călărași s-au întâlnit cu președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

Întrevederea a avut scopul de informare privind activitatea desfășurată de aceștia în cadrul unității spitalicești și propuneri pentru îmbunătățirea calității actului medical.

Astfel, medicii au solicitat înființarea Compartimentului de chirurgie toracică și vasculară, ținând cont de cazurile cu care s-au confruntat în timpul intervențiilor chirurgicale, înființarea liniei 2 de gardă pe chirurgie generală, dotarea spitalului cu aparatura necesară ca investigațiile medicale, precum endoscopia și colonoscopia, să se efectueze în Călărași, separarea chirurgiei pediatrice de cea generală.

Propunerile medicilor au intrat pe agenda președintelui Iliuță, urmând ca în cel mai scurt timp să aibă loc o întâlnire tehnică în vederea compartimentării vechiului bloc operator pentru chirurgia pediatrică.

Advertisement

Tot șeful CJ Călărași a dat asigurări că la aprobarea bugetului pe 2019 vor prinse și sumele pentru achiziționarea aparaturii de ultimă generație pentru analizele de gastroenterologie și endoscopie digestivă.

CJCălărași #investițieînsănătate

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Primăria municipiului Călărași scoate la licitație locuri de parcare de domiciliu în mai multe zone ale orașului

Published

on

Locuitorii municipiului Călărași care dețin autovehicule pot depune, în perioada 12 ianuarie – 10 februarie 2026, solicitări pentru licitarea sau atribuirea unui loc de parcare de domiciliu, anunță Primăria municipiului Călărași. Procedura vizează atât persoane fizice, cât și persoane juridice, iar cererile se depun la sediul instituției.

Parcările disponibile

Municipalitatea pune la dispoziție locuri în următoarele amplasamente:

  • Bd. 1 Mai – 21 locuri (blocurile A6, A7, A8)
  • Str. Pescăruși – 37 locuri (bloc F12, sc. A și B)
  • Str. Belșugului – 23 locuri (blocurile I33, I34, I35)
  • Str. Macului – 42 locuri (blocurile I33, I34, I35, I21)
  • Str. Știrbei-Vodă – 16 locuri (blocurile J6, J7)
  • Str. Știrbei-Vodă – 15 locuri (bloc J6)
  • Aleea Constructorului – 4 locuri (1–4; blocurile J13, J14)
  • Aleea Constructorului – 4 locuri (5–8; blocurile J12, J13)
  • Aleea Constructorului – 4 locuri (bloc J18, sc. A și B)
  • Str. Știrbei-Vodă – 51 locuri (blocurile J6, J7, J16, J54)
  • Str. Mușețelului – 31 locuri (blocurile J7, J54)

Acte necesare

Pentru persoane fizice, sunt solicitate documente de identitate și proprietate/domiciliu, acte ale autovehiculului (cu ITP valabil), documente de utilizare (după caz), certificate speciale (handicap, căsătorie – unde se aplică).

Pentru persoane juridice, sunt necesare certificatul de înregistrare al societății, actele autovehiculului (cu ITP), contracte de utilizare (dacă este cazul) și împuternicire pentru depunerea dosarului.

Condiții și priorități

  • Nu pot participa solicitanții cu datorii la bugetul local.
  • Prioritate au persoanele cu handicap (atribuire gratuită, cât mai aproape de domiciliu), precum și părinții copilului minor cu handicap sau asistenții personali, conform regulamentului.
  • Ulterior, sunt avantajați solicitanții ale căror autovehicule sunt înregistrate fiscal la nivel local.
  • La prima atribuire a unei parcări nou-înființate se acordă un singur loc/familie/apartament, cu condiția să nu existe deja un alt loc de parcare deținut în municipiu.

Autoritățile locale recomandă verificarea atentă a arondării parcărilor și a completitudinii dosarului înainte de depunere, pentru a evita respingerea cererilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Oltenița intră într-o nouă eră de dezvoltare: primarul Mihăiță Beștea a dat undă verde unui centru comercial major

Published

on

Municipiul Oltenița intră într-o nouă etapă de dezvoltare economică, după ce administrația locală, condusă de primarul Mihăiță Beștea, a emis autorizația de construire pentru un nou centru comercial ce va fi realizat în zona Moara Dunării.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Oltenița, proiectul prevede amenajarea unor spații comerciale moderne, care vor găzdui peste zece magazine ale unor branduri internaționale. Investiția este gândită pentru a diversifica oferta de servicii și cumpărături disponibilă locuitorilor orașului, reducând nevoia deplasărilor către alte municipii.

Pe lângă impactul asupra comerțului local, proiectul va genera peste 70 de locuri de muncă, contribuind direct la creșterea gradului de ocupare și la dinamizarea economiei locale. Reprezentanții administrației subliniază că investiția se înscrie în strategia de modernizare a orașului și de atragere a capitalului privat, în condiții de respectare strictă a cadrului legal.

Primarul Mihăiță Beștea a reafirmat sprijinul administrației pentru investițiile responsabile, care aduc beneficii concrete comunității și contribuie la transformarea Olteniței într-un oraș funcțional, atractiv și orientat spre viitor.

Finalizarea centrului comercial este estimată pentru sfârșitul anului 2026, moment în care Oltenița ar urma să beneficieze de una dintre cele mai importante investiții private din ultimii ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Adăpostul de noapte din Călărași, activat la capacitate maximă după noaptea de ger. Primăria: „Solidaritatea salvează vieți”

Published

on

Noaptea cu temperaturi extrem de scăzute care a lovit municipiul Călărași a determinat autoritățile locale să activeze măsuri speciale de protecție pentru persoanele vulnerabile. Potrivit primarului Marius Dulce, Adăpostul de noapte funcționează în regim de permanență pe toată durata codului de vreme severă.

În cursul nopții, echipele administrației locale au monitorizat situațiile de risc din oraș și au intervenit pentru a preveni cazuri grave generate de frigul extrem. Persoanele fără adăpost sau cele care nu dispun de condiții adecvate de încălzire au primit cazare, hrană caldă și sprijin de bază.

La momentul informării publice, în adăpost erau cazate 10 persoane — nouă bărbați și o femeie. Mai există două locuri disponibile, iar capacitatea poate fi extinsă temporar prin suplimentarea cu paturi pliabile, în funcție de necesități.

Imaginile din interiorul centrului arată oameni adăpostiți la căldură, servind masa și beneficiind de un spațiu sigur în contextul temperaturilor negative. Pentru mulți dintre ei, adăpostul a făcut diferența dintre o noapte petrecută în siguranță și una cu risc major pentru viață.

Primarul municipiului face apel la comunitate să nu rămână indiferentă în fața situațiilor critice. Orice semnal privind persoane aflate în dificultate din cauza frigului poate declanșa o intervenție rapidă a autorităților.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading