Ion Samoilă: „Două proiecte majore de infrastructură feroviară au primit votul final. România merge înainte cu fonduri europene”

În calitate de Cameră decizională, Camera Deputaților a aprobat în aceeași ședință două contracte de finanțare de importanță strategică, potrivit deputatului PSD Ion Samoilă. Acestea vizează modernizarea infrastructurii feroviare și accesarea fondurilor europene prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.

„Prin votul dat astăzi, deschidem calea unor investiții esențiale în transportul feroviar. Sunt proiecte mari, așteptate, care vor conecta mai bine regiunile țării și vor crește siguranța și mobilitatea cetățenilor”, a declarat Samoilă.

Cele două proiecte aprobate sunt:

  • Contractul de finanțare MRR pentru linia CF Caransebeș–Arad, semnat între România și Banca Europeană de Investiții;

  • Contractul aferent liniei feroviare Cluj-Napoca–Episcopia Bihor, în cadrul aceluiași mecanism, document semnat la București și Luxemburg.

Tot în această ședință, deputații au aprobat și propunerea legislativă de modificare a OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, un act normativ care privește modul în care funcționează administrațiile publice locale și centrale.

Deputatul PSD Ion Samoilă precizează că „Parlamentul lucrează intens pentru a asigura stabilitate legislativă, atragerea fondurilor europene și dezvoltarea infrastructurii naționale. Este responsabilitatea noastră să punem România în mișcare prin proiecte concrete”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss