Municipiul Oltenița intră pe harta agriculturii moderne din România printr-un proiect agroindustrial de amploare, dezvoltat de Evergreen Solar Orizont S.R.L. Investiția vizează construirea unui complex de sere de ultimă generație, dedicat producției de roșii cherry, pe o suprafață de peste 16 hectare.
Lansarea oficială a proiectului va avea loc joi, 18 iunie, de la ora 11.00, în cadrul unei conferințe de presă. Investiția anunțată se ridică la aproximativ 39 de milioane de euro pentru lucrările de construcții și montaj, în timp ce valoarea totală a proiectului este estimată la aproximativ 53 de milioane de euro.

Complexul agroindustrial va fi realizat pe un teren de peste 162.000 de metri pătrați, situat în extravilanul municipiului Oltenița, în zona Tarla 4/2. Din această suprafață, serele propriu-zise vor ocupa peste 10 hectare, respectiv aproximativ 104.000 de metri pătrați.
Proiectul propus de Evergreen Solar Orizont S.R.L. urmărește dezvoltarea unei unități horticole ultramoderne, în care tomatele vor fi cultivate într-un sistem semi-închis, cu tehnologii avansate de control al mediului. Acest tip de producție permite o utilizare mai eficientă a resurselor, creșterea randamentului și reducerea impactului asupra mediului.
Pe lângă serele destinate producției de roșii cherry, complexul va include o clădire tehnico-administrativă, spații moderne de depozitare, anexe tehnice, platforme de circulație, parcări, spații verzi și utilități aferente.

Pentru municipiul Oltenița, investiția poate reprezenta un pas important în direcția dezvoltării economice locale. Proiectul are potențialul de a atrage capital privat semnificativ, de a genera noi locuri de muncă și de a consolida profilul zonei ca punct important pentru agricultura tehnologizată.
Evergreen Solar Orizont S.R.L. este deținută integral de Vectr Realty Holdings Limited, companie aflată la rândul său în structura Vectr Holdings, deținută în proporții egale de Raj Kumar Gupta și Alok Gupta.
Prin această investiție, Oltenița ar putea deveni unul dintre punctele importante de pe harta producției horticole moderne, într-un sector în care tehnologia, eficiența și sustenabilitatea devin tot mai importante pentru agricultura viitorului.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.