Investiție de 20 de milioane de lei în educație. Primarul Monica Ceaușescu a semnat finanțarea pentru modernizarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Cuza Vodă

Comuna Cuza Vodă se pregătește pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura educațională din ultimii ani. Primarul Monica Ceaușescu a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Construire și dotare corp nou și reabilitare, modernizare și extindere corp C2 – Școala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă”, o investiție în valoare totală de 20 de milioane de lei.

Potrivit edilului, proiectul a fost depus în luna iulie 2024, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia, Prioritatea 5 – „O regiune educată”, iar după doi ani de pregătiri, clarificări și proceduri administrative, finanțarea a fost aprobată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

„Școala Viitorului”, așa cum este denumit proiectul de către primar, urmărește transformarea completă a unității de învățământ din comună și crearea unor condiții moderne pentru elevi și cadrele didactice.

Printre lucrările prevăzute se numără demolarea vechiului atelier și construirea unui corp nou de clădire care va include o sală de festivități, sală de mese și noi săli de clasă. De asemenea, proiectul prevede amenajarea unui teren multifuncțional cu instalație de nocturnă, modernizarea grupurilor sanitare, reabilitarea laboratoarelor și renovarea spațiilor destinate studiului.

Screenshot

Un element important al investiției îl reprezintă și amenajarea unei stații de autobuz în incinta școlii, destinată preluării și transportului elevilor în condiții de siguranță.

Valoarea totală a proiectului este de 20.000.000 de lei, iar administrația locală va contribui cu aproximativ 1.000.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.

Potrivit primarului Monica Ceaușescu, lucrările vor începe în această vară și vor avea un termen de execuție de un an. Activitatea școlară nu va fi afectată pe perioada implementării proiectului.

Odată finalizată, investiția va transforma Școala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă într-un campus educațional modern, adaptat cerințelor actuale și viitoare ale procesului de învățământ, oferind condiții semnificativ îmbunătățite pentru generațiile de elevi care vor urma.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu
AFC Dunărea Călărași are un nou antrenor

AFC Dunărea Călărași are un nou antrenor

Astăzi, la sediul clubului de fotbal Dunărea Călărași, a avut

Cine conduce de azi Poliția Călărași. Numirea oficială a lui Ionel Mătăsaru

Schimbare la vârful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Comisarul-șef Ionel