Întreruperi de curent în Călărași, în perioada 27 – 29 Aprilie

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții  cu energie electrică în bune condiții.

Astfel, marţi, 27 aprilie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Ulmeni, străzile: Agricultori, Mihai Eminescu și șoseaua Olteniței, între poștă și Valea lui Soare, între orele 09:00 şi 14:00; în localitatea Luica, străzile: Mihai Eminescu, Dr. N.C. Păulescu, Garoafelor, Prel. Garoafelor, Ghioceilor, Trandafirilor, I.L. Caragiale, în intervalul orar 09:00 – 15:00; în localitatea Plătărești, strada Constantin Brâncoveanu, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; în satul Arțari (comuna Ileana), strada Crizantemelor, între orele 09:00 şi 17:00.

Miercuri, 28 aprilie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în satul Arțari (comuna Ileana), strada Mușețelului, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în localitatea Plătărești, strada Constantin Brâncoveanu, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00. Tot miercuri, va fi întrerupere totală în localitatea Sărulești Sat, între orele 09:00 şi 17:00; în intervalul orar 12:00 – 17:00; în localitatea Buciumeni, începând cu ora 15:30 şi până la ora 19:30.

Joi, 29 aprilie, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în satul Arțari, strada General Popa, între orele 09:00 şi 17:00.

sursa: observatordecalarasi.info

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Peste 100 de locuri de muncă la AJOFM Călărași în săptămâna 24 – 30 Aprilie 2023

Urmărește-ne pe WhatsApp! Vrei să fii mereu la curent cu

Comuna Jegălia va beneficia de o stație de compostare

Județul Călărași se află pe lista Ministerului Mediului, Apelor și