Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -6°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Intră în echipa GROW games și joacă în deplasare în 11 orașe din România

Published

on

Intră în echipa GROW games și joacă în deplasare în 11 orașe din România

Anul acesta ne propunem o vară plină de joc și joacă, pentru că indiferent dacă copilărim în 1990 sau în 2018, joaca este cea mai mare bucurie pe care o avem. Fie că joaca este pe tabletă, pe telefon sau în parc alături de prieteni, bucuria este aceeași. Şi pentru că tot se apropie 1 iunie, haideți să încercăm să uităm puțin despre teze şi teste şi să ne dăm întâlnire în parc, să explorăm învăţarea prin joacă, să ne  prăfuim hainele şi  să fim fericiţi şi mândri de “isprăvile” noastre la GROW games.

Astfel, dacă ești licean şi vrei să faci ceva diferit, să experimentezi un alt mod de învățare alături de traineri internaționali, Şcoala de Valori organizează pentru tine, în perioada 23 iunie – 29 iulie, proiectul GROW games.

GROW este cel mai mare program de educaţie nonformală, cu predare în limba engleză  care se adresează elevilor de  liceu cu scopul de a oferi tinerilor pe toată perioada liceului un conţinut educaţional complementar activităţii lor şcolare. Sesiunile GROW games se vor desfăşura timp de 6 săptămâni, în perioada 23 iunie – 29 iulie,  sub formă a 7 ateliere de lucru interactive într-un mediu relaxant, dominat de multiculturalitate şi diversitate unde participanţii îşi vor dezvolta aptitudini utile, vor învăţa despre lucrul în echipă, managementul proiectelor, vorbitul în public şi îşi vor consolida încrederea în sine prin provocări practice. Până acum, în cei 7 ani de GROW, peste 20.300 de adolescenți din 50 orașe au fost  ghidați în învățare de peste 662 de traineri internaționali.

Advertisement

Principalele elemente caracteristice ale acestui program sunt internaţionalismul – programul fiind susţinut în limba engleză de studenţi internaţionali veniţi În România, abordarea pe termen lung, conţinutul educaţional fiind îmbunătăţit continuu şi acoperirea naţională – proiectul desfăşurându-se în 11 oraşe din România: Brașov, București, Călărași, Craiova, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Roman, Slobozia, Suceava.

Pentru  a fi jucător în GROW 2018 aplică pe site-ul proiectului GROW  – www.growedu.ro/apply.  Termenul limită de completare a formularului de înscriere este 13 iunie 2018.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Bitterul Suedez – Elixirul Vieții

Published

on

Bitterul suedez este o băutură medicinală cunoscută pentru menținerea sănătății și pentru refacerea organismului. A fost creat în urmă cu aproximativ 500 de ani de alchimistul Paracelsus, care a reușit să prepare acest elixir din peste 50 de plante. Deși rețeta originală nu s-a păstrat integral, iar unele plante au fost înlocuite, preparatul a rămas la fel de popular.

Datorită proprietăților sale, bitterul suedez este apreciat pentru susținerea imunității, pentru ameliorarea problemelor digestive, pentru echilibrarea stării psihice și, în special, pentru sprijinul oferit funcției hepatice. Multe dintre plantele folosite sunt recomandate tradițional și în afecțiuni cardiace, renale sau dermatologice.

Bitterul poate fi utilizat și extern: compresele cu bitter sunt folosite pentru grăbirea vindecării rănilor, calmarea durerilor de cap și ameliorarea disconfortului provocat de înțepăturile de insecte.

Rețeta de casă a bitterului suedez

Pentru prepararea acestui amestec natural se pot folosi următoarele plante:

Advertisement

Păpădie, sunătoare, coada‑calului, rostopască, valeriană, mesteacăn, roiniță, tuia, ginseng siberian, crețișoară, mărar, măghiran, lemn‑dulce, lumânărică, ienupăr, pufuliță, rozmarin, tătăneasă, cimbrișor, busuioc, pelin, brusture, scorțișoară, lichen de piatră, cătină, ganoderma, salcâm, urzică, ghimpe, lavandă, armurariu, crușin, iarbă‑mare.

Din fiecare plantă se cântăresc între 5 și 30 g. Amestecul se pune în 3 litri de alcool de 38–40%. Recipientul se păstrează la loc răcoros și umbros timp de 14 zile, agitându-se de două ori pe zi.

După macerare, lichidul se strecoară prin tifon și se depozitează în sticle închise la culoare. Preparatul se poate păstra timp îndelungat.

Consumul tradițional este de 2 lingurițe pe zi, dimineața și seara, sau diluat: 1 linguriță la o cană cu apă sau ceai. Nu se recomandă consumul nediluat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Investiție la Oltenița: centru comercial nou, zeci de locuri de muncă și bani care rămân în oraș

Published

on

Municipiul Oltenița intră într-o nouă etapă de dezvoltare economică, după ce autorizația de construire pentru un nou centru comercial a fost semnată. Anunțul a fost făcut de primarul Mihăiță Beștea, care a precizat că investiția va fi realizată în zona Moara Dunării, pe un teren generos, gândit să ofere accesibilitate și confort pentru locuitori.

Proiectul prevede o construcție modernă, care va găzdui peste zece magazine ale unor branduri internaționale, aducând mai aproape de oltenițeni opțiuni comerciale care, până acum, erau disponibile doar în marile orașe. Dincolo de componenta comercială, investiția are un impact direct asupra comunității, prin crearea a peste 70 de noi locuri de muncă și stimularea economiei locale.

Potrivit administrației locale, autorizațiile au fost obținute într-un termen scurt, în condiții de legalitate și responsabilitate, obiectivul fiind ca proiectele importante pentru oraș să avanseze rapid atunci când sunt respectate toate procedurile. Autoritățile mizează pe faptul că noul centru comercial va contribui nu doar la schimbarea peisajului urban, ci și la îmbunătățirea calității vieții de zi cu zi.

Dacă lucrările vor decurge conform planului, la finalul anului 2026 Oltenița ar putea avea un nou punct de interes major, menit să aducă mai multă viață, confort și încredere în viitorul orașului. Investiția este prezentată drept un exemplu de dezvoltare care atrage capital, creează oportunități reale și consolidează poziția municipiului pe harta economică a județului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ai loc de veci în Călărași? A început plata taxelor pentru 2026. Casieriile sunt deschise și în weekend

Published

on

Vești importante pentru concesionarii locurilor de veci din municipiul Călărași. Administrația Cimitirelor a început încasarea taxelor pentru anul 2026 și îi cheamă pe cetățeni să își achite obligațiile la timp. Pentru a evita aglomerația, programul a fost extins inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Cei care au locuri de veci concesionate pot merge la casierie aproape toată săptămâna, dimineața, iar în timpul săptămânii programul este complet.

Când se pot plăti taxele:

  • Luni – joi: 07:30 – 16:00
  • Vineri: 07:30 – 13:30
  • Sâmbăta, duminica și sărbătorile legale: 07:30 – 09:30

Pentru înmormântări, programul se prelungește ori de câte ori este nevoie, până la finalizarea tuturor intervențiilor.

Atenție însă: în weekend și în zilele libere nu se fac acte de concesiune, dar se încasează taxe și se desfășoară înmormântări.

Advertisement

Administrația Cimitirelor îi sfătuiește pe călărășeni să nu lase plata taxelor pe ultima sută de metri, mai ales că programul este deja adaptat pentru cei care nu pot ajunge în timpul săptămânii.

Pentru detalii suplimentare, instituția funcționează în Cimitirul Central din municipiul Călărași, pe strada Ion Heliade Rădulescu, iar informații pot fi solicitate și online, prin e-mail.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading