Connect with us

Știri

ÎNTÂLNIRE TRANSNAȚIONALĂ DE PROIECT FIT FOR FUTURE 2018-1-PL01-KA229-050588_2

Published

on

În perioada 05.05.2019 – 11.05.2019 s-a desfășurat cea de-a doua întâlnire transnațională (Short-term exchanges of groups of pupils event) a proiectului nostru FIT FOR FUTURE. Aceasta s-a desfășurat în Polonia și a fost organizată de școala gazdă Szkola Podstawowa nr.1 im.Kazimierza Wielkiego din Grybow. Activitățile derulate au urmărit obiectivele:

  • Realizarea schimbului Imaginii Fericirii și a Robotului Fericit
  • Siguranța pe Internet
  • Aplicații mobile pentru matematică și științe, pentru limbă și comunicare, pentru evaluare
    La această întâlnire de proiect din partea școlii noastre a participat o echipă alcătuită din 2 profesori: dir. prof. Chiriță Petronela, prof. Milea Artemiza și 8 elevi de la clasele VII și VIII, respectiv: Oprișan Petronela-Valentina, Chițu Alexandra-Ionela, Radu Geanina-Petronela, Enache Viki-Georgiana, Gavrilă Elena-Georgiana, Dumbravu Roxana-Anamaria, Ursache Georgiana-Andreea, Manea Razvan-Marian.
    Tema întâlnirii a fost ”Telefoanele mobile în educație și securitatea pe internet” iar participarea la această întâlnire a presupus realizarea unor activități de pregătire, respectiv elevii participanți s-au documentat, au investigat țara pe care o vor vizita, moneda națională, mâncarea tradițională iar concluziile investigației au fost transpuse într-o manieră atractivă în postere care au fost afișate pe holul școlii și distribuite pe spațiul Twinspace pe pagina de Facebook a proiectului. Investigația călătoriei pentru prima oară într-o țară străină pentru elevii noștri a continuat cu realizarea de mind maps în care elevii au calculat vitezele de deplasare pe diferitele secțiuni de parcurs pentru diferite mijloace de transport. Etapa de pregătire a întâlnirii a presupus și realizarea de prezentări a României și a școlii lor, finalizarea imaginii fericirii pe etamină precum și alegerea semințelor pe care urma să le schimbăm cu echipele din școlile partenere.
    Programul întâlnirii desfășurate la Grybow a fost dens și interesant pentru elevi și profesori. Astfel, în prima zi, activitățile au debutat cu ceremonia de deschidere desfășurată la școala gazdă unde am fost întâmpinați de directorul școlii, primarul localității Grybow dar și de elevii școlii care au pregătit moment artistice deosebite, care ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Apoi a urmat prezentarea materialelor pregătite de fiecare echipă din parteneriat și astfel elevii au început să cunoască mai multe despre țările și școlile partenerilor și și-au exersat abilitățile de comunicare în limba engleză în mod direct.
    În continuare elevii și profesorii grupați în echipe au participat la dezbateri cu tema: ”Ce știi despre securitatea pe Internet?” și au creat postere cu tema ”Avantajele și dezavantajele Internetului”. De asemenea, elevii polonezi au prezentat aplicațiile educaționale ce pot fi folosite în diferite contexte de învățare. Seara s-a încheiat cu degustarea produselor culinare pregătite de elevii polonezi dar și a celor aduse de noi și de celelalte echipe din parteneriat iar zacusca, brânza și cașcavalul românesc au fost foarte apreciate.
    Ziua următoare a fost dedicată integrării în familiile poloneze astfel încât elevii, în grupe mixte au socializat și s-au familiarizat cu mediul de viață polonez, au participat la pregătirea prânzului și a cinei și au utilizat aplicații cum ar fi InstaGork, Google Knowledge Graph, Infotopia, Mymunka, KidRex iar profesorii au participat la o vizită la Auschwitz.
    A urmat apoi o zi destinată utilizării aplicațiilor orientate pe științe: Photomath, Periodic Table, WolframAlpha, Khan Academy pe care elevii le-au utilizat ca să măsoare distanța parcursă atunci când au făcut rafting pe râul Dunajec unde au studiat speciile de păsări, au observat urmele lăsate de castori, au urmărit relieful specific, arhitectura zonei.
    Ziua destinată vizitei la Cracovia, fosta capitală regală a Poloniei a fost orientată pe utilizarea aplicațiilor care îi pot ajuta pe elevi să comunice mai ușor și mai bine, să învețe cuvinte noi. Însă aspectul cel mai important al vizitei a fost cel cultural și anume faptul că elevii au putut să facă cunoștință cu unele din cele mai importante locuri istorice ale Poloniei, cum ar fi castelul Wawel, palatul episcopal unde a locuit Papa Ioan Paul al II-lea.
    Ultima zi de activități a fost ziua vizitei la Jaslo unde elevii au învățat să facă pizza și au vizitat muzeul acadelelor unde au învățat pe viu despre istoricul fabricii, au vizionat utilajele și aparatele folosite în acest scop, s-au familiarizat cu diversele tipuri de zahăr și îndulcitori precum și cu multitudinea de arome utilizate pentru acadele. Iar activitatea s-a încheiat cu un atelier de lucru în care elevii și-au realizat propriile acadele.
    Consider că întâlnirea și-a atins obiectivele și că elevii participanți s-au integrat corespunzător în activitățile propuse de gazdele poloneze. Schimbul cultural și contactele realizate între elevi au însemnat o puternică motivație pentru elevii noștrii, aceștia având cunoștințe mai bune legate de tematica implicată, o înțelegere crescută a contextului european privind subiectul tratat fiind mult mai motivați în implicarea în activitățile proiectului dar și în lecțiile de zi cu zi deoarece au pus mai multe întrebări în timpul orelor, au fost mai activi și mai implicați în realizarea sarcinilor de lucru.
  • Prof. Milea Artemiza

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

VIDEO. O mașină de poliţie a fost implicată într-un accident, în timpul unei urmăriri pe strada București

Published

on

sursa foto: calarasipress.ro

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Un nou accident de circulație a avut loc vineri noapte în municipiul Călărași, zona Parcul Florilor, pe strada București. Totul s-a întâmplat în timp ce două autospeciale de poliție se aflau în urmărirea unui șofer care ar fi evitat un filtru de poliție.

Două echipaje de poliție au pornit în urmărirea unui autoturism marca BMW X5 de culoare neagră. Urmărirea ar fi început încă din zona spitalului județean. Urmărirea s-a desfășurat pe strada Eroilor și pe Grivița, iar la intersecția cu Bulevardul Cuza Vodă, polițiștii au încercat să oprească mașina conform procedurilor, dar șoferul nu a oprit.

În timpul urmăririi, autospeciala de poliție MAI 37933 care se deplasa pe strada București către Tenaris, a acroșat un autoturism care circula regulamentar pe a doua bandă. Participantul la trafic ar fi frânat pentru a le permite celor două echipaje de poliție să-l depășească, însă autospeciala de poliție care se afla în spatele autoturismului nu a mai reușit să frâneze. Martorii spun că sistemul de frânare era supraîncălzit, iar din discuri ieșea fum.

În mașina poliției se aflau trei agenți, iar șoferul a suferit răni ușoare la membrele inferioare.

La fața locului au intervenit imediat mai multe autospeciale de poliție pentru a acorda asistență și a gestiona situația. Cu toate acestea, șoferul urmărit a reușit să scape în urma incidentului. Autoritățile continuă să ancheteze circumstanțele exacte ale accidentului și să îl identifice pe șoferul fugar.

Continue Reading

Știri

Accident în Roseți cauzat de un șofer neatent. Patru mașini au fost avariate

Published

on

Un accident rutier teribil a avut loc vineri, 19 aprilie, în comuna Roșeți din județul Călărași. În jurul orei 19:30, două autoturisme au intrat în coliziune, implicând și alte două vehicule staționate. Din fericire, nu se afla nicio persoană în mașinile oprite în fața unei locuințe.

Patru persoane au fost implicate în accident, iar un copil de cinci ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” de către Serviciul de Ambulanță.

Din păcate, un alt copil în vârstă de trei ani a suferit un atac de panică. La locul incidentului au intervenit echipaje ale Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Călărași, inclusiv o autospecială pentru transport personal și victime multiple.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Continue Reading

Știri

Vasile Iliuță, Președintele CJ Călărași, audiat la DNA Constanța

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, este convocat vineri la sediul DNA Constanța pentru a fi audiat în legătură cu perchezițiile efectuate acum o lună la sediile mai multor instituții din Călărași. Procurorii au subliniat că Vasile Iliuță nu este implicat în nicio calitate în acest dosar și că investigațiile sunt în desfășurare în mod general.

Pe 21 martie, procurorii anticorupție din Constanța au efectuat percheziții la diverse instituții din Călărași, inclusiv la sediul Consiliului Județean și la o unitate medicală. Aceștia au investigat presupuse infracțiuni de abuz în serviciu și au confiscat mai multe documente.

Luna trecută, pe 22 martie 2024, președintele CJ Călărași a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, în care pune accentul pe încrederea sa în justiție: “Am încredere în justiţie. (…) Cu şase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul şef al unei unităţi de parchet. (…) În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, care a precizat că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În aceeaşi zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unităţii de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitaţie pentru o audiere la sediul instituţiei respective, într-un alt dosar penal (…). Acum două zile mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi. Ieri au fost percheziţii la Călăraşi. Într-un alt dosar”.

Totodată, Vasile Iliuță a transmis că este obligatoriu să clarificăm orice aspect care ar putea ridica întrebări în legătură cu activitatea. El a subliniat că atunci când există suspiciuni, este natural ca autoritățile să facă întrebări. Iliuță a adăugat că, după percheziții, a furnizat documentele necesare, așa cum a făcut întotdeauna în relația cu toate instituțiile statului.

 ”Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiţie şi suntem datori mereu să clarificăm orice nuanţă care poate să pună un semn de întrebare asupra activităţii, şi atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine şi ne întreabă diferite lucruri” a scris președintele pe pagina de Facebook.

Reprezentanții DNA Constanța au confirmat că Vasile Iliuță este audiat la sediul instituției în legătură cu perchezițiile efectuate acum o lună la instituțiile din Călărași. De asemenea, au subliniat că Vasile Iliuță nu este implicat în nicio calitate în acest dosar și că investigațiile se concentrează pe fapte, nu pe persoane.

Șeful DNA Constanța, Mihai Stanciu, a afirmat pentru AGERPRES că Vasile Iliuță este supus audierilor, nefiind implicat în nicio calitate în dosarul în care procurorii desfășoară investigații.

Continue Reading

Cele mai vizualizate