Connect with us

Știri

Institutul Național de Statistică arată că salariul mediu al călărășenilor a ajuns la peste 4200 de lei net. Care e cel mai bine plătit domeniu

Published

on

sursă foto: freepik

Institutul Național de Statistică (INS) arată că în martie 2024, numărul de salariați călărășeni a crescut cu aproape 500, ajungând la 49.103 de salariați, față de 48.620 de angajați înregistrați în 2023. Asta înseamnă o creștere de 1% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri au fost înregistrate și la câștigul salarial mediu. Față de anul trecut când se înregistra suma de 3585 lei net, anul acesta salariul în județul Călărași a ajuns la 4295 de lei. 

Luna martie 2024, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi (+118). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii martie 2024 a fost de 49103 persoane, înregistrând o creştere de 0,2% faţă de luna precedentă şi respectiv de 1,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Sursă: INS

Pe ramuri de activitate, cei mai mulți călărășeni sunt salariați în servicii (27.431), în timp ce 16.733 de persoane lucrează în industrie și construcții, iar 4939 de persoane în agricultură. 

Cu cât a crescut salariul în județul Călărași față de anul trecut 

INS arată că față de anul trecut cand se înregistra suma de 5516 lei brut, anul acesta salariul în județul Călărași a ajuns la 6952 de lei. Asta înseamnă o creștere de 1.436 de lei lei, înregistrată în perioada martie 2023 – martie 2024. 

În privința câștigului salarial mediu nominal net, aici s-au înregistrat creșteri de 710 lei față de anul trecut (3585 lei net în martie 2023 și 4295 lei net în 2024). 

Advertisement

Sursă: INS

Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (3792), în industrie şi construcţii (3811 lei), iar cele mai mari în servicii (4801 lei).

 

Advertisement

Actualitate

ANAF atrage atenția asupra unor mesaje false transmise în numele instituției

Published

on

Sursa: anaf.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează cu privire la o nouă serie de mesaje false trimise în numele instituției de pe o adresă de e-mail și îndeamnă contribuabilii vizați, în special persoanele juridice, să nu răspundă la aceste solicitări.

ANAF avertizează că o nouă campanie de mesaje false, trimise în numele instituției, este în desfășurare. În aceste mesaje, contribuabililor persoane juridice li se solicită “lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro.”

”Falsificatorii motivează că scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaţionale şi de a preveni potenţiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate. Precizăm că ANAF nu solicită astfel de informaţii şi nici nu intervine în relaţia comercială dintre persoanele juridice”, se precizează în comunicatul de presă.

De această dată, mesajele sunt transmise de la adresa de e-mail [email protected].

Advertisement

Reprezentanții ANAF subliniază că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și solicită contribuabililor să nu răspundă acestor cereri. ”Atragem atenţia că această adresă de e-mail NU aparţine ANAF şi nu trebuie să daţi curs solicitărilor! Reamintim că serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160” au transmis reprezentanții ANAF.

 

Continue Reading

Actualitate

Operatorii STS au preluat peste 15.700 de apeluri în timpul furtunii de joi seară

Published

on

Operatorii STS ai Serviciului de Urgenţă 112 au preluat și procesat la nivel național peste 15.700 de apeluri de urgență, joi seara, între orele 19:00 și 2:00, în timpul fenomenelor meteorologice caracterizate prin intensificări puternice ale vântului, căderi de grindină și averse abundente.

În intervalul 23:00-01:00, la 112 București-Ilfov s-au înregistrat peste 4.200 de apeluri. În acele două ore, operatorii STS au preluat în medie aproximativ 22 de apeluri pe minut, cu creșteri de până la 77 de apeluri pe minut.

Cele mai multe apeluri au semnalat inundări de case, clădiri, străzi și intersecții, precum și prăbușiri de elemente de construcție și acoperișuri. Aceste apeluri au fost transferate către ISU-SMURD, Poliție și Ambulanță pentru intervenție. De asemenea, în multe cazuri, au fost înregistrate apeluri multiple la numărul 112 care semnalau aceeași urgență.

În timpul codului roșu, în jurul orei 23:30, volumul apelurilor pe 112 București-Ilfov a crescut semnificativ, depășind de peste 5 ori numărul normal. Aceasta a determinat o mobilizare rapidă și suplimentarea numărului de operatori atât în București, cât și în centrele județene de gestionare a apelurilor de urgență. În tot acest interval, operatorii STS au acordat prioritate urgențelor critice, respectând procedurile operaționale specifice.

Advertisement

Pentru a gestiona rapid și eficient apelurile la 112 în timpul avertizărilor de vreme extremă, STS a adăugat mai mulți operatori și a ajustat fluxurile de lucru între aceștia și dispecerii agențiilor specializate în intervenții, a transmis Biroul de Presă al STS.

Continue Reading

Actualitate

Trenurile Soarelui au fost puse în mișcare! Ce orașe vor avea curse directe spre mare

Published

on

Începând cu 14 iunie 2024, toate trenurile vor duce la Marea Neagră! CFR Călători lansează programul estival de transport “Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri care vor asigura zilnic legături directe din întreaga țară către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, până la data de 8 septembrie 2024.

”Acest sezon estival va dura până pe 7-9 septembrie. Demarează 14-15 iunie și se finalizează la 7-8 septembrie. Trenuri sunt pentru toată lumea. Sunt mai multe decât anul trecut, sunt 6 perechi de trenuri în plus față de anul trecut”  a declarat Ada Meseșan, purtător de cuvânt CFR Călători, conform euronews.ro.

Pe durata verii, toate regiunile țării vor fi conectate cu cele mai populare destinații de vacanță de pe litoralul românesc. CFR Călători oferă posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe din orașe precum Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați și Buzău, fie printr-o conexiune rapidă din București Nord, folosind trenurile care circulă la intervale de 1-2 ore pe ruta București Nord – Constanța și retur.

Astfel, timp de trei luni:

Advertisement
  • 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), dintre care 14 trenuri (7 dus/7 întors) vor avea ca destinație/plecare Mangalia.
  • 36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi vor trece și prin București Băneasa), 2 perechi numai din București Băneasa și 1 pereche din București Obor.
  •  Pentru călătoria spre Delta Dunării, începând cu 15 iunie 2024, trenurile IR 1981/R 8653 și R 8656/IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, la Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanța.

”Suntem într-o situație fericită, mergem pe o linie modernizată și cu un tren modernizat. Mi-aș dori să se poată acest lucru peste tot în România, măcar este un început” a transmis Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor, potrivit aceleiași surse.

Durata călătoriei pe ruta București – Constanța este de aproximativ 2 ore și 20 de minute, un timp dificil de egalat de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureștiului până în centrul Constanței.

În ceea ce privește prețurile, un bilet la clasa a doua pe ruta București-Constanța costă 78 de lei, iar la clasa întâi, prețul este de 115 lei.

De asemenea, călătorii pot beneficia de diverse reduceri: 10% reducere la cumpărarea unui bilet dus-întors, până la 10% reducere pentru achiziționarea anticipată, și 25% reducere cu cardul TrenPlus. Elevii călătoresc gratuit, iar studenții beneficiază de o reducere de 90% pentru vagoanele de clasa a doua.

Trenurile Soarelui vor circula până la data de 8 septembrie 2024. CFR recomandă achiziționarea din timp a biletelor, anticipând o cerere mare și trenuri aglomerate.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate