Connect with us

Știri

INCIDENȚA COVID-19 ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Published

on

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, în data de 24 noiembrie 2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19, la nivelul județului Călărași, în ultimele 14 zile, este de 1,38 la 1.000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 418 cazuri. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 37 de cazuri noi de infectare și a fost raportat un deces.

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 2 la 1.000 de locuitori sunt:

BELCIUGATELE – 3,92;

FRĂSINET – 3,86;

ALEXANDRU ODOBESCU – 3,40;

Advertisement

CRIVĂȚ – 3,21;

GRĂDIȘTEA – 3,03;

ULMU – 2,50;

VÂLCELELE – 2,48;

LEHLIU – 2,39;

DRAGALINA – 2,37;

Advertisement

CHIRNOGI – 2,14;

SOHATU – 2,10.

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00 – 5:00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Advertisement

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Advertisement

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 – 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 – 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/.

Prefectura Călărași amintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Descinderi: Contrabandiști de țigări, săltați de mascați. Locatarii cred că polițiștii erau abonați la țigările vândute ilegal

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Astăzi, într-o operațiune amplă desfășurată în zona Biserica Anastasia, pe strada Parcului, la blocul K8  din municipiul Călărași, echipaje ale poliției au efectuat descinderi în mai multe scări de bloc și într-o hală, reușind să-i ridice pe contrabandiștii de țigări care acționau în zonă.

Zona liceului Danubius si ea  împânzită de zeci de mașini de poliție și anchetatori care au scotocit mai multe apartamente în căutarea cartușelor netimbrate.

Locuitorii din zonă spun că această activitate ilegală este des întâlnită și că traficanții au operat fără teamă sau frică datorită faptului că inclusiv unii oameni ai legii ar fi cunoscut situația traficanților și i-ar fi protejat.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Un bărbat dintr-o comună din Călărași a fost reținut după ce a cultivat canabis. DIICOT a găsit 47 de plante și 6 kilograme de canabis, printre multe altele

Published

on

sursă foto: wirestock/freepik

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Un bărbat care ar fi cultivat canabis într-o comună din județul Călărași a fost reținut joi de către procurorii DIICOT, scrie Agerpres. Ar fi vorba despre două culturi ce erau destinate comercializării. Au fost ridicate de la domiciliului călărășeanului 30 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, 17 plante de canabis recoltate, peste șase kilograme canabis, precum și multe alte probe, menționează procurorii într-un comunicat transmis de Agerpres. 

Primele probe arată că în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, acesta a inițiat și dezvoltat două culturi de canabis, atât în interior, cât și în exterior, destinate comercializării, procurând semințe de nenumărate ori sub diferite identități ficitive,menționează comunicatul.

Pe lângă cele 47 de plante și 6 kilograme de canabis, procurorii au mai identificat o instalație destinată întreținerii culturii, grindere și cântare, obiecte ce purtau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. 

oi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT, scrie Agerpres.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Atac sângeros în Borcea. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat cu cuțitul

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Atac sângeros pe o stradă din comuna Borcea din județul Călărași. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat de un tânăr de 37 de ani din localitatea în urma unui conflict spontan care a pornit în fața unui bar din localitate.

După ce s-au contrazis, drumurile celor doi s-au despărțit, însă tânărul a simțit că nu a fost suficient ceea ce s-a întâmplat.

A pus mâna pe un cuțit și l-a urmărit pe bărbat până aproape de casă. L-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Bărbatul a fost internat o săptămână în spital pentru îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o durată de 30 de zile împotriva inculpatului V.M.G. Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărasi.

Advertisement

La data de 22.04.2024, organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au reținut inculpatul pentru o durată de 24 de ore.

Continue Reading

Cele mai vizualizate