in ,

Incendiu puternic pe strada Primăverii. Două locuințe și un autoturism au fost afectate

Puțin după ora 22.00 în municipiul Călărași pe str. Primăverii s-a dat alarma. O locuință a luat foc din cauza unei sobe care ar fi rămas nesupravegheată. În scurt timp de la apelul prin 112 la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul I.S.U. Călărași, echipaje de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Călărași, polițiști și reprezentanți ai Distrigaz. 

S-a intervenit cu mai multe autospeciale cu apă care au acționat în paralele pe str. Primăverii cât și pe o stradelă de acces din spatele caselor. La fața locui au fost prezente și echipaje SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale posibilelor victime. Din fericire nu au existat victime sau persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Jandarmii prezenți au dat o mână de ajutor pompierilor care încercau să lichideze focul. A fost realizat un perimetru de siguranță unde nu s-a permis accesul persoanelor care se adunaseră la fața locului.

Pagubele sunt majore, două locuințe și un autoturism au fost afectate. Ancheta ce se află în curs urmează să stabilească cauzele exacte care au dus la producerea incendiului, dar și pagubele rezultate în urma incidentului, acestea fiind probabil suportate de cel ce se face vinovat.

Incendiu locuinta fara victime in mun. Calarasi, str. Primaverii. ISU Calarasi.

Publicată de Călărași News – www.calarasipress.ro pe Luni, 3 Decembrie 2018

What do you think?

-1 points
Upvote Downvote

Total votes: 1

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 1

Downvotes percentage: 100.000000%

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Călărași: Centenar -„gangsterii” și „fasolarii”

Un călărășean, șofer pe tir, și-a pus capăt zilelor în Portul Constanța