Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 16°C | Anul XI Nr. 531

Breaking News

În comuna Jegălia s-a finalizat proiectul de modernizare a iluminatului public

Published

on

Iluminatul public din Jegălia – o investiție necesară pentru toată comuna. Lucrările pentru modernizarea iluminatului stradal din cele două sate aproape s-au terminat. Cele peste 450 de lămpli cu LED s-au montat în proporție de peste 90%. Proiectul a demarat în anul 2018 si se apropie de final. Investiția prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost de aproximativ 100.000 euro, bani obținuți de la  institutia publica ce se află în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Proiectul a fost realizat pe AFIR, și are o valoare de 100 000 euro. În comună erau montate 300 becuri și am mai montat 450. Sunt 9 puncte de aprindere care analizează longitudinea si latitudinea, ora la care răsare și apune soarele.  Lucrările s-au efectuat cu materiale de calitate și cu o firmă cu expertiză în domeniul lucrărilor de iluminat public. Nu ne permitem să risipim banii publici, de ei trebuie să ne bucurăm toți cetățenii. Este încă un proiect în care am investit suflet…”– spune Vasile Aurel, primarul localității Jegălia

“Abia în anul 2012, odată cu venirea lui nea Aurel în primărie s-a realizat treaba asta cu iluminatul public. Am stat în întuneric mult timp. E un om care știe ce are de făcut, merită respect și încredere pentru munca făcute!” – afirmă cu locuitor al comunei Jegălia

“Era destul de periculos să mergi înainte prin comuna, fie că mergeai pe strada principală, fie prin sat. Nu vedeai nimic. Se făceau furturi mai multe înainte din cauza problemei cu iluminatul.” – ne spune un locuitor din Gâldău

Advertisement

Iluminatul cu LED a devenit din ce în ce mai popular în rândul localităților. Becurile se impart in becuri clasice (incandescente), becuri fluorescente, becuri cu  halogen și becuri LED. Tehnologia LED poate fi considerată cea mai avansată, nu doar datorită eficienței energetice (o reducere a consumului de energie cu până la 80%), ci și pentru că aduce numeroase avantaje:

  Multe becuri cu LED permit reglarea fluxului luminos și deci a intensității luminii, astfel încât poți trece ușor de la lumina potrivită pentru citit sau alte activități, la lumina unei lămpi de veghe. Pentru a afla dacă ai achiziționat un astfel de bec, caută pe etichetă pictograma „reglarea fluxului luminos”.

  • ●      Intensitatea luminoasă rămâne stabilă pe toată durata de viață a becului.
  • ●      Durata de viață este mult mai mare decât în cazul becurilor incandescente (clasice) sau cu halogen, becurile LED putand fi înlocuite mai rar și reprezentând, astfel, o investiție pe termen lung;
  • ●      LED-urile au forme și tipuri de fasung asemanatoare cu becurile incandescente, ceea ce însemnă că poti inlocui unu la unu becurile si nu este nevoie sa înlocuiesti corpurile de iluminat din locuință.

Durata de viață a becurilor este mai mare, întreținerea este mai ușoară. Cele peste 750 de lămpi cu LED au fost realizare prin cadrul Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, valoarea proiectului fiind de aproximativ 100.000 lei

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Advertisement

Breaking News

ACUM! Loredana Marin, surpriză în ringul RXF alături de Perversu! Cine va câștiga lupta serii?

Published

on

ACUM! Loredana Marin, surpriză în ringul RXF alături de Perversu! Cine va câștiga lupta serii?

Atmosferă incendiară la gala RXF! Toți ochii au fost ațintiți pe ring în momentul în care Loredana Marin și-a făcut apariția alături de Perversu, una dintre cele mai controversate figuri din showbiz și sporturile de contact.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Serviciul militar voluntar în România: patru luni de pregătire și 6.000 de euro pentru tinerii participanți

Published

on

Sursa: pedagoteca.ro

Ministerul Apărării Naționale lansează serviciul militar voluntar, un program adresat tinerilor între 18 și 35 de ani care vor să urmeze patru luni de instruire în armată și să plece acasă cu un câștig total de aproximativ 6.000 de euro. Inițiativa face parte din planul de creștere a efectivelor active și a rezervei de personal, în contextul tensiunilor de securitate din regiune.

Ce presupune programul

Recruții, fie bărbați sau femei, vor fi instruiți timp de patru luni într-o unitate militară, beneficiind de:

  • cazare, masă și echipamente gratuite,
  • o soldă lunară cuprinsă între 4.000 și 5.000 de lei,
  • un bonus final de 27.000 de lei (echivalentul a trei salarii medii brute).

Astfel, la finalul stagiului, un voluntar va încasa aproximativ 30.000 de lei, echivalentul a 6.000 de euro.

De ce este nevoie de program

Advertisement

În prezent, Armata României are circa 70.000 de militari activi și 40.000 de rezerviști, însă mulți dintre aceștia sunt trecuți de prima tinerețe și nu mai pot fi considerați apți pentru front. În plus, în ultimii doi ani au fost instruiți doar 3.000 de rezerviști voluntari. Prin noul program, autoritățile vor să ajungă la un efectiv de 120.000 de persoane pregătite pentru situații de conflict.

Modificări legislative importante

Ministerul Apărării propune și o serie de schimbări la Legea Apărării Naționale:

  • stabilirea mai clară a liniilor de comandă în criză,
  • libertate de acțiune sporită pentru armată,
  • posibilitatea de a lovi ținte inclusiv pe timp de pace, pentru a răspunde la amenințări precum atacurile cu drone în zona graniței cu Ucraina.

Declarațiile ministrului Apărării

Ministrul Ionuț Moșteanu a subliniat că programul este 100% voluntar, fără constrângeri:

„Voluntarul în termen va trebui să treacă niște teste. Este o solicitare fizică, în primul rând, pe care orice activitate militară o impune.”

Advertisement

Tinerii care aleg să participe vor trece printr-un proces de evaluare, vor participa la trageri și vor lucra alături de militarii profesioniști, pentru a putea fi ulterior integrați în rezerva operațională a României.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Horațiu Potra și fiul său, reținuți în Dubai pentru acțiuni de destabilizare a României

Published

on

Potrivit Digi24, care citează surse judiciare, Horațiu Potra, considerat liderul unui grup de mercenari, a fost reținut în Dubai împreună cu fiul său, ambii fiind implicați într-un dosar penal de amploare.

Săptămâna trecută, procurorul general Alex Florența a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, dacă autoritățile știu unde se află Potra și dacă acesta va fi extrădat în România. Florența a declarat că nu există informații precise despre locația exactă a lui Potra, dar există indicii că acesta încearcă să obțină azil în Rusia. A doua zi, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a confirmat că autoritățile au avut „mai multe indicii” despre posibila locație a lui Potra, fără a deține însă o poziție exactă.

Acuzații grave în dosarul Potra

Autoritățile române au emis, în urmă cu câteva luni, un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Horațiu Potra, acuzat de tentativă la subminarea ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, al materiilor explozive, operațiuni ilegale cu articole pirotehnice și instigare publică. Potra a fost trimis în judecată împreună cu fostul candidat la președinție Călin Georgescu și alți 20 de inculpați, acuzați de infracțiuni grave menite să destabilizeze România.

Advertisement

Conform rechizitoriului, în contextul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024 de către Curtea Constituțională, Călin Georgescu s-a întâlnit pe 7 decembrie 2024, în secret, cu Horațiu Potra, la un complex de echitație din Ciolpani, Ilfov. Anchetatorii susțin că Potra, cunoscut pentru activități în zone de conflict internațional și pentru recrutarea și instruirea paramilitară, l-a susținut pe Georgescu atât în campania electorală, cât și anterior, în pregătirea acesteia.

La întâlnirea din Ciolpani, cei doi ar fi pus la cale un plan prin care Potra și persoane cu pregătire militară din anturajul său urmau să inițieze „acțiuni violente cu caracter subversiv” pentru a deturna protestele pașnice din acea perioadă. Procurorii notează că strategia viza manipularea emoțiilor colective, în contextul tensiunilor sociale, pentru a submina ordinea constituțională și a împiedica exercitarea puterii de stat.

Potra ar fi organizat un grup paramilitar format din 21 de persoane, pe care le-a condus spre București cu șapte mașini, cu intenția de a declanșa proteste care să escaladeze în acțiuni violente. Acestea urmăreau împiedicarea exercitării legitime a puterii și reconfigurarea ordinii constituționale, contrar principiilor statului de drept, punând în pericol securitatea națională. Georgescu ar fi contribuit la întărirea „rezoluției infracționale” a lui Potra prin contactarea unui lider al unei organizații radical-naționaliste și prin mesaje alarmiste adresate susținătorilor săi.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliția a instituit filtre rutiere în localitățile Balotești-Săftica (Ilfov), Mănești și Cornești (Dâmbovița), precum și în București. În urma controalelor, au fost descoperite arme albe (cuțite, pumnale, bastoane telescopice, topoare), spray-uri cu piper, boxuri, pistoale și materiale pirotehnice periculoase, cu potențial exploziv devastator.

Procurorii au concluzionat că acțiunile celor 22 de inculpați au generat o stare de pericol pentru securitatea națională, amenințând ordinea constituțională și valorile care protejează exercitarea legitimă a puterii de stat.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading